Cristos Regele Universului

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cristos Regele Universului

[2009-11-22]

pr. Emanuel Bejenaru

Scriitorul grec Nikos Kazantakis mărturisea că, dacă ar fi fost pictor de icoane, ar zugrăvi-o pe Fecioara Maria fără ochi, fără urechi, fără nas. Pentru că îi este milă de ea, îi este ruşine de nerecunoştinţa copiilor săi. Parafrazând, îndrăznesc să spun că, dacă aş fi pictor de icoane, l-aş zugrăvi pe Cristos Rege fără ochi, fără urechi, fără nas. Pentru că îmi este milă de el, îmi este milă să-l las să vadă, să asculte, să constate cum îl cinstim noi, cei care cu umilinţă adesea prefăcută, ne afişăm a fi slujitorii săi.

Ca o doctorie pe care n-o luăm decât în caz de boală grea şi care atâta vreme cât ducem o viaţă bună nu serveşte la nimic, nu este Cristos doar regele Liturghiei de duminică, cel pe care îl lăsăm acasă când plecăm la o petrecere, îl alungăm de lângă noi când ne întâlnim cu grupul de amici, îl ferim de aerul 'degajat'al locului de muncă, îl uităm în cameră când plecăm să ne întâlnim cu prietenul/prietena? El,

Regele, e cumva... într-un fel care te stânjeneşte, te face să roşeşti şi să acţionezi cu

reţinere. Nu-l poţi lua cu tine în lume pentru că lumea e prea orgolioasă pentru umilinţa lui, prea violentă în ştiinţa ei pentru blândeţea lui, prea murdară pentru curăţia lui şi prea superficială pentru desăvârşirea lui. Noi suntem din lume, iar el nu e de aici, câteodată ne îndoim de însuşi faptul că e aici, pe pământ, unde 'Dumnezeu e imperceptibil iar diavolul se manifestă grosolan şi zgomotos, ameţindu-ne în nimicnicia lui'(Alexandru Paleologu).

Odată, demult trăia un rege care se decise să testeze comportamentul şi ataşamentul oamenilor săi. Travestit în ţăran, el a călătorit prin ţara sa şi de cele mai multe ori a fost tratat cu dispreţ. Şi-a dat seama că onoarea cu care era tratat ca rege nu venea din respectul pe care îl simţeau pentru bunătatea sa, ci mai degrabă era rezultatul fricii lor faţă de funcţia şi puterea sa. La un moment dat, unul dintre supuşi l-a recunoscut. A protestat spunându-i să se întoarcă pe tron, să îşi ia hainele împărăteşti şi să conducă aşa cum face un rege.

Fie că domneşte pe un tron îndepărtat, inaccesibil privirii noastre deocamdată, fie că umblă deghizat printre noi, cert e că nu-l vezi pe Dumnezeu, nu-l întâlneşti pe stradă, nu poţi să-l saluţi ori să-i strângi mâna. Însă atunci când cauţi adevărul din toată inima, când umbli însetat după sensul vieţii, când te străduieşti să promovezi pacea, de fapt tu afirmi că Dumnezeu există. El răsare în tine ca şi soarele dimineaţa, creşte ca şi sămânţa în pustiu, este lângă tine ca o persoană care te iubeşte. El este aproape chiar dacă tu nu-l vezi, te ascultă chiar dacă tu nu-l auzi, se gândeşte la tine chiar dacă tu îl uiţi; pentru că a trăi înseamnă să-l respiri pe Dumnezeu.

În cadrul Universităţii din Oxford, în anii 70, a circulat mult o sintagmă aparţinând episcopului de Durham, Ian Ramsey. Expresia pe care el a propus-o este dezvăluire cosmică (cosmic disclosure). Pentru el - mai apoi şi pentru ceilalţi - dezvăluirea cosmică are loc atunci când lucrurile care ne înconjoară (oameni, situaţii) dobândesc în mod neaşteptat profunzime, devin transparente-aşa cum erau de fapt, iar noi putem să le vedem într-o nouă lumină şi cu o nouă valoare. Cea mai apropiată comparaţie este un exemplu pe care îl cunoaştem cred cu toţii. Atunci când eram copii, ni se dădea un desen, alcătuit dintr-o mulţime de puncte împrăştiate aparent fără noimă pe foaie. În cerinţă se specifica: 'Descoperiţi chipul ascuns!'. Şi luai acel desen, îl priveai din toate unghiurile, până când, pe neaşteptate, îţi dădeai seama ce chip este şi te mirai cum de nu ai văzut până atunci că este acolo?

Această imagine este adevărată pentru toate lucrurile din viaţă. Întâmpinăm anumite situaţii, trăim alături de oameni şi îi vedem doar în aparenţă. Până într-o zi când, brusc, sesizăm partea cea bună cît de valoros, cât de mult înseamnă acel lucru. Atunci când, privind cel mai banal lucru pe care l-am mai văzut de atâtea ori, suntem copleşiţi dintr-o dată de frumuseţe, de sens, de substanţă. Asemenea unei stră-luminări care ne dezvăluie înţelesuri din ce în ce mai adânci.

La fel se întâmplă şi cu oamenii. Trăim printre ei şi îi vedem mereu. Feţele lor se amestecă în mulţime, se schimbă, dar deodată, în faţa unui asemenea chip pe care l-am văzut de nenumărate ori ne oprim brusc. Acel chip ne apare cu totul nou, într-un nou înţeles, într-o nouă profunzime. Şi cineva care până atunci era un anonim, o parte oarecare a mulţimii, devine o entitate, o persoană cu totul unică, care nu poate fi înlocuită cu nici o alta, care nu se confundă cu nimeni, care e pur şi simplu el sau ea însăşi. Cu toţii cunoaştem astfel de momente în care, pe neaşteptate, printre oamenii pe care îi cunoşteam foarte bine am descoperit pe cineva, cu un entuziasm, cu o viziune şi cu o emoţie pe care nu le-am trăit până atunci.

Acest fel de experienţă se învecinează cu experienţa pe care o avem atunci când îl descoperim pe Dumnezeu, pentru că şi el e Cineva pe care îl putem descoperi în urma acestei dezvăluiri cosmice. Atâta timp cât încă nu am descoperit lumea nevăzută şi pe el, suntem orbi în faţa multor realităţi, suntem infirmi sufleteşte, chiar dacă nu recunoaştem această evidenţă. Dacă demult nu am mai vorbit cu el, nu înseamnă că nu mai avem nevoie de el, dacă demult nu i-am mai cerut iertare, nu înseamnă că putem trăi fără ea, dacă săptămâna aceasta nu am privit spre cer nu înseamnă că el nu mai e destinaţia noastră finală. Dacă neglijăm aceste lucruri, ne neglijăm de fapt pe noi înşine, deoarece fără ele existenţa noastră e nulă.

Să ne rugăm astăzi ca în mulţimea de puncte din care e alcătuită viaţa noastră să descoperim chipul aceluia pe care pretindem acum că-l slujim, Regele deghizat care aşteaptă nerăbdător să fie recunoscut şi slujit în logica iubirii şi nu a fricii.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 1219, Ultimul acces: 2026-09-27 10:53:40

Timp total: 0.04s...

[]:1