Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.06s...

Ştiri şi Evenimente

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr

[2009-11-01]

pr. Olimpiu Todorean

Iubiţi credincioşi,

Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, pe care astăzi Sfânta Maică Biserică o propune spre meditaţie tulbură viaţa noastră comodă. A trăi doar pentru avere şi a te închide în faţa săracului este una dintre cele mai periculoase ispite: aceea de a te simţi mulţumit, de a putea face mai bine decât Dumnezeu, Isus revelându-ne, prin această parabolă, o soartă teribilă ce este rezervată celor care trăiesc în astfel de iluzii.

'Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi vizon...' Fiecare dintre noi este acest om despre care vorbeşte Isus. Nouă ne este adresată parabola, celor care trăim într-o societate ce devine pe zi ce trece o societate de consum, de opulenţă, fiindu-ne greu să ne identificăm cu Lazăr, care, din contră, reprezintă omul străzii, canalului, victima celor care trăiesc în bunăstare. Săracul se numeşte Lazăr şi înseamnă 'Dumnezeu ajută'. Este un lucru curios: aceasta este singura parabolă în care un personaj poartă un nume propriu. Luca, de altfel, este foarte atent cu cei ce sunt săraci, căci ei sunt 'aleşi şi fericiţi', pentru că Dumnezeu ascultă strigătul lor şi îi ajută.

Totodată, protagonistul principal este bogatul anonim. Asupra lui se îndreaptă reflectoarele, toate privirile; el este cel care din iad iniţiază un dialog 'strigat' cu Avraam, în zadarnica tentativă de a-i salva pe cei dragi ai lui. Acestuia creştinii au încercat să-i dea un nume propriu 'Bogatul'. Oricum, acest bogat sunt eu. Căci numai dacă în acest mod citim pericopa de astăzi, identificându-ne cu bogatul, Cuvântul Domnului ar însemna ceva pentru noi, ne-ar trezi atenţia.

Lazăr şade la poarta noastră şi, dacă nu la poartă, fără îndoială la fereastră, la fereastra care se deschide spre lume: televizorul. Săracii se arată continuu în casele noastre, în ştiri, în telejurnale. Şi nu numai prin imagini, ci şi prin veştile pe care agenţiile umanitare ni le oferă asupra sărăciei din lumea întreagă. Sunt şi multe istorii despre sărăcii cotidiene, din ţara noastră, din oraşul nostru, din cartierul nostru. Cum reacţionăm în faţa acestor de provocări? Facem fel şi fel de comentarii, poate exprimăm judecăţi, dar..., apoi ne reîntoarcem la activităţile noastre, la afacerile noastre, la serviciile noastre, refugiindu-ne în micile sau marile noastre probleme, lăsând tot ceea ce am văzut în afara grădinii noastre, dincolo de poarta casei noastre.

Ceea ce ne atrage mai mult atenţia în parabola lui Isus este indiferenţa absolută a bogatului faţă de Lazăr, pusă în evidenţă de contrastul dintre cele două nivele de viaţă: unul îmbrăcat în vizon, cu mese încărcate de mâncare, altul, acoperit de răni, ce moare de foame. Între cei doi există deja o prăpastie ce va fi revelată pe deplin în a doua scenă a parabolei, după moarte. De multe ori noi nu ne dăm seama de această prăpastie, de cât de mult ne desparte indiferenţa faţă de sărăcia altuia. Ceea ce vedem la televizor este numai ficţiune, spectacol de la distanţă. Tot ceea ce auzim nu ne priveşte pe noi. Alţii sunt cei care trebuie să se preocupe: Statul, Biserica, Asociaţiile voluntare străine. Ca şi cum străinii care vin la noi ca voluntari nu sunt şi ei tot oameni în carne şi oase ca şi noi. Nimeni nu se mişcă să facă ceva pentru cel care este mai sărac decât el. Între noi şi săraci nu există nici o legătură.

Dar, pentru a face ceva cu adevărat pentru alţii, ar trebui să întâlnim cu adevărat mizeria şi suferinţa, să coborâm în mijlocul ei, nu este suficient să auzim despre ea la televizor. Iată ce spune Abbe Pierre, fondatorul comunităţii Emmaus, comunitate ce se ocupă de cei săraci.Aveam 12 ani şi pentru că tatăl nostru nu era niciodată acasă duminica dimineaţa, a devenit un mister pentru mine. Pe vremea aceea locuiam la un colegiu iezuit şi, într-o duminică în care nu aveam catechism tata i-a zis mamei: 'Astăzi îi voi duce cu mine pe Léon şi Henri'. Am traversat oraşul pentru a ajunge la un grup de case locuite de persoane în vârstă şi foarte sărace, la periferia Lionului. Acolo am întâlnit 5 sau 6 prieteni de-ai tatălui meu, printre care şi câţiva patroni, un general ieşit la pensie, cu toţii membri ai unei asociaţii care şi-au asumat obligaţia de a veghea la moartea săracilor până la înmormântarea lor.

Asociaţia însă, şi-a schimbat misiunea. Acum membrii şi-au dat jos geaca, şi-au suflecat mânecile şi au început, la circa 40 de bătrâni păduchioşi, să le taie părul, să-i bărberiească, să-i spele, vorbind cu ei căutând o modalitatea de ai scoate din starea în care se găseau.

În timp ce ne întorceam acasă, tatăl nostru ne repeta ceea ce sfântul Vincenţiu de Paoli a spus: 'Vedeţi cât este de greu să ajuţi pe cei care suferă cel mai mult?'.

În duminica aceea, am întâlnit pentru prima dată mizeria, dar mi-a rămas pentru totdeauna în minte. Numai experienţe ca şi aceasta ne pot face să ieşim din indiferenţă.

Ceea ce scapă atenţiei noastre, atunci când trăim indiferenţi, este faptul că în epoca globalizării, responsabilitatea mizeriei altora este şi responsabilitatea noastră. De aceea nu putem fi dezinteresaţi. Trebuie să ne asumăm responsabilităţile noastre şi să recunoaştem că există o legătură cu săracul ce ne stă alături. Dacă continuăm să fim indiferenţi, dacă continuăm, să ridicăm ziduri între noi şi ei, ne izolăm tot mai mult faţă de ceilalţi semeni ai noştri aici şi, zice parabola, chiar şi după moarte.

Degeaba bogatul din infern cere ajutor lui Lazăr. Se adresează lui Avraam. Nici după moarte nu are o privire directă spre Lazăr. În realitate el este şi mai închis în egoismul său. Se gândeşte la Lazăr doar ca la unul de care se poate folosi când îi comandă unul mai puternic decât el, Avraam, pentru a-şi satisface nevoinţa sa. Chiar şi cererea de intervenţie în familia sa apare ca un act de egoism. El cere o probă materială, întoarcerea la viaţă a unui mort, pentru ca fraţii săi să-şi poată, liniştiţi, salva viaţa veşnică. Iată o situaţie disperată; cine s-a gândit numai la el însuşi, nu poate să continue decât să se gândească la sine însuşi şi, în propriul egoism, găseşte infernul, adică separarea de ceilalţi, de ceilalţi pe care toată viaţa sa nu i-a văzut ca oameni, ca semeni ai lui, ci doar ca lucruri ce puteau fi manipulate.

Iubiţi credincioşi,

Dacă ne-am opri aici cu meditaţia noastră, ar însemna să rămânem doar la nivelul Vechiului Testament. Parabola ar fi doar un frumos îndemn la a nu trăi în egoism, ci a învăţa a împărţi cu alţii şi dificila artă a prieteniei. Dar Isus sau, mai bine, Luca, pare că face în această parabolă aluzie la 'Unul din morţi' care s-a întors cu adevărat. Este Isus acel om care s-a întors la viaţă, mai mult, a înviat. Şi cu toate acestea, El nu a reuşit să ne convingă pe bogaţii care am putea fi chiar noi, mai mult îl ignorăm total. Dar El, la fel ca Lazăr, mai 'zace' înaintea porţii noastre. Nu din întâmplare Isus, în Evanghelie, s-a identificat cu săracul, care stă mereu la poarta inimii noastre, în tăcere, cerşind mântuirea noastră.

Iată de unde ar trebui să învăţăm să împărţim cu alţii: de la Isus, în sensul că înainte de toate trebuie să-l primim pe Isus şi prin El pe om, fratele nostru. Astăzi, tot mai mulţi creştini caută o morală fără Evanghelia lui Isus, fără să mai spere în Înviere. Dar această parabolă, indirect, pare a ne spune că cine se gândeşte să trăiască un creştinism fără Cristos este la fel cu cel care se veseleşte cu bunurile celui care le-a furat.

Dacă deschidem casa inimii noastre lui Isus, care este mereu afară, cerşind fără face zgomot, fără a protesta sau a striga, atunci vom şti să întâlnim privirea săracului Lazăr şi vom putea trece de la egoism la împărţire, de la infern la sânul lui Avraam.

Îţi mulţumim, Doamne, pentru această pericopă evanghelică. Tu nu condamni bogatul pentru că este bogat, nici nu îl înalţi în slavă pe sărac pentru că este sărac. Condamni bogatul pentru că este închis în bogăţiile sale făcându-se că nu-l vede pe sărac, ignorându-l, şi îl înalţi pe sărac pentru, că în sărăcie fiind, nu şi-a pierdut credinţa, ci e credincios numelui său. Lazăr, ce înseamnă 'Dumnezeu ajută', a continuat să creadă când nu mai avea nici o speranţă. Doamne, astăzi nu-ţi cer bogăţia, nici nu invoc sărăcia. Dă-mi ceea ce îmi trebuie pentru misiunea pe care mi-o încredinţezi, dar, mai mult, dă-mi o inimă atentă cu fratele care trece pe lângă mine, pentru ca, atent cu el, să pot să Te întâlnesc pe tine. Amin.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 1061, Ultimul acces: 2026-09-25 07:28:29

Timp total: 0.06s...

[1]:1