Duminica a XXX-a de peste an (comentariu pentru copii)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Duminica a XXX-a de peste an (comentariu pentru copii)

[2009-10-25]

Diverşi alţi autori

În această duminică evanghelistul Marcu ne relatează o minune făcută de Isus: vindecarea unui orb care-şi redobândeşte vederea. Nu este singurul orb vindecat de Isus pe care-l găsim în evanghelii, dar acest episod prezintă unele detalii speciale. Să le observăm împreună.

Pentru început să privim la nume: când evangheliile povestesc minuni, de cele mai multe ori pomenesc în mod vag 'un om', 'o femeie'. Aici, însă, avem numele şi prenumele: protagonistul este Bartimeu, fiul lui Timeu. În oraşul Ierihon aceste persoane erau foarte cunoscute, iată de ce Marcu ne prezintă aceste particularităţi. Cititorilor din timpul său, evanghelistul le spune: este vorba chiar de acel Bartimeu orb pe care-l cunoaşteţi şi voi! Este chiar el, nu este altul!

Bartimeu, aşadar, şedea la marginea drumului şi cerea pomană, ca întotdeauna, ca în fiecare zi din viaţa sa: deoarece era orb, nu putea să muncească şi trăia din mila oamenilor. Pe neaşteptate, acest om care nu putea vedea nimic aude forfota mulţimii şi întreabă: 'Ce se întâmplă?' I se răspunde: 'Trece pe aici Isus din Nazaret'. Bartimeu nu vrea să irosească această posibilitate şi imediat începe să strige: 'Isuse, fiul lui David, fie-ţi milă de mine!'

Persoanele din jurul său, un pic scandalizate pentru gălăgia pe care o făcea, încearcă să-l facă să tacă: 'Dar gata! Ce-i cu asta? Puţină linişte!'... Dar nu se poate face nimic: Bartimeu strigă şi mai tare: 'Fiul lui David, fie-ţi milă de mine!'

Este cu adevărat important să fim atenţi la cuvintele pe care Bartimeu le foloseşte pentru a-l striga pe Isus. Îl numeşte Fiul lui David: acest apelativ arată că Bartimeu îl recunoaşte în Isus pe Mesia, cel trimis de Dumnezeu şi pe care poporul lui Israel îl aştepta de multe secole. Un orb reuşeşte să vadă ceea ce alţii nu vedeau.

Dar nu numai atât: adresându-se lui Isus îi spune pe nume. Mulţi se adresau lui Isus numindu-l Învăţător, dar lui Bartimeu nu-i este frică să folosească numele propriu de Isus, aşa cum se obişnuieşte să se spună unei persoane iubite, unui prieten.

În sfârşit, orbul din Ierihon strigă: 'Fie-ţi milă de mine!' având certitudinea că doar Isus poate să-l ajute, să-l vindece, să-l salveze. De aceea strigă către Isus din toate puterile. Isus aude această voce care-l strigă din mijlocul mulţimii şi-i trimite pe apostoli să-l aducă pe orb. Evanghelistul Marcu ne spune că Bartimeu a sărit în picioare plin de bucurie, ca şi cum deja ar fi obţinut ceea ce spera. Îşi aruncă haina şi aleargă la Isus care-l întreabă: 'Ce vrei să fac pentru tine?'

Chiar şi acest detaliu este emoţionant: Isus respectă libertatea fiecărei persoane, astfel încât nu realizează minunea până ce Bartimeu nu cere în mod expres acest lucru. Este frumos modul în care prietenul nostru Bartimeu se adresează lui Isus: îl numeşte pe Isus Rabbuni, adică: Învăţătorul meu! Este un mod plin de afecţiune de a se adresa Învăţătorului, pentru că ar fi putut folosi termenul formal şi de politeţe: Rabbi. Dar Bartimeu, cu inima plină de emoţie, se apropie de Isus numindu-l Rabbuni, Învăţătorul meu. Şi apoi cere: fă-mă să văd. Ca eu să-mi recapăt vederea! Ca ochii mei să se deschidă!

Şi Isus îi răspunde: 'Mergi, credinţa ta te-a mântuit'. Desigur: credinţa. Deoarece în Bartimeu credinţa de a putea fi vindecat este cu adevărat mare! În gesturi, în modul de a se comporta, în tonul vocii, în cuvintele pe care le foloseşte, toate acestea vorbesc despre credinţa sa în Isus. Şi tocmai această credinţă mare face posibilă minunea. Şi nu doar atât: imediat ce este vindecat, Bartimeu nu spune: 'Da, mulţumesc mult... de acum merg la casa mea!'

Imediat după ce şi-a redobândit vederea, începe să-l urmeze pe Isus: devine ucenicul lui Mesia pe care l-a recunoscut chiar fiind orb. Bartimeu a recunoscut în Isus pe cineva mai mare decât oricare altcineva de pe pământ: Isus, doar el singur îl poate salva.

Aceeaşi certitudine se regăseşte în inima autorului Scrisorii către evrei, din care am ascultat în a doua lectură. Citim din această scrisoare lungă deja de câteva duminici şi ea conţine o paralelă între Isus şi Marele Preot al poporului lui Israel. Este o comparaţie care-i serveşte autorului biblic pentru a spune că Isus este mult mai mult decât oricare Mare Preot care a existat vreodată.

Isus, într-adevăr, şi-a primit mandatul său printre oameni direct de la Tatăl, aşa cum ne aminteşte lectura a doua: 'Tu eşti fiul meu, eu astăzi te-am născut!' Putem să înţelegem aceasta foarte uşor, pentru că fiind Fiul lui Dumnezeu este infinit mai mare decât Marele Preot. Dacă Marele Preot este cel care oferă în templu jertfe pe altar pentru a cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor, Isus, care este Fiul lui Dumnezeu, nu oferă o jertfă, ci se oferă cu totul pe el însuşi, din iubire.

Dar misterul iubirii nu se termină aici: deşi Dumnezeu Tatăl proclamă cu voce tare paternitatea sa faţă de Isus, nu uită să amintească în orice timp că este chiar şi Tată pentru oricare dintre noi.

Aţi observat ce cuvinte foloseşte profetul Ieremia în prima lectură de azi? 'Eu sunt un tată pentru Israel': eu sunt un Tată!! ce frumos este să-l auzi pe Domnul Dumnezeu amintindu-ne că este tatăl lui Israel şi pentru fiecare dintre noi! Este un tată plin de bunăvoinţă şi afecţiune, care se preocupă pentru fiecare dintre fiii săi. Şi continuă profetul Ieremia: 'Plecaseră cu lacrimi, dar îi voi întoarce mângâindu-i'. Da, Domnul Dumnezeu este un tată care ne consolează, care ne mângâie aşa cum făcea Isus cu copiii pe care îi întâlnea în drumul său. Şi apropo de drum, ascultaţi ce promite Tatăl nostru care ne vrea binele: 'Îi voi conduce la ape curgătoare pe un drum drept pe care nu se vor poticni'.

Cred că sunteţi de acord cu mine că este o imagine utilă: tuturor ne place să ne plimbăm pe o stradă netedă, fără gropi sau denivelări, fără nimic care să facă incomod mersul nostru, fără riscul de cădea. După această promisiune a Tatălui, profetul Ieremia invită tot poporul: 'Faceţi să se audă cântarea voastră de laudă', şi noi, de asemenea, vrem să-l lăudăm pe Tatăl care ne iubeşte cu o dragoste aşa de mare.

Acum, să ne gândim la săptămâna care a trecut: care sunt motivele pentru care vrem să-i mulţumim şi să-l lăudăm pe Domnul în această duminică? Ce s-a petrecut cu adevărat frumos în aceste zile? Pentru care prieteni vream să-l lăudăm pe Domnul? Să ne umplem inima cu motive de bucurie pentru a le prezenta împreună la ofertoriu. Împreună cu pâinea şi vinul să oferim mulţumirea noastră Tatălui pentru tot ceea ce am trăit.

Comentariu îngrijit de Daniela De Simeis

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 1017, Ultimul acces: 2026-09-25 23:04:35

Timp total: 0.03s...

[1]:1