Sfinţirea bisericii parohiei Severineşti din Episcopia Severinului şi Strehaiei - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţirea bisericii parohiei Severineşti din Episcopia Severinului şi Strehaiei

[2009-10-19]


Duminică, 18 octombrie 2009, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, a ajuns în mijlocul credincioşilor din parohia Severineşti, filia Valea Alunului, protopopiatul Strehaia, unde a oficiat slujba de resfinţire a bisericii şi Sfânta Liturghie arhierească, informează Biroul de Presă al Episcopiei Severinului şi Strehaiei.

Parohia Severineşti este păstorită de părintele Pantelie Iliescu, iar biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” a suferit ample lucrări de renovare şi înfrumuseţare, atât în interior cât şi în exterior. După oficierea slujbei de resfinţire s-a săvârşit sfânta liturghie, în cadrul căreia Chiriarhul a hirotesit întru iconom stavrofor pe vrednicul preot paroh Pantelie Iliescu. Întâistătătorul eparhiei a felicitat credincioşii pentru frumoasele realizări, pe care împreună cu preotul paroh le-au împlinit, acordând deopotrivă hrisov de recunoştinţă, domnilor Dumitru Grecu şi Nicolae Popescu credincioşi fii al satului, care au susţinut financiar renovarea bisericii parohiale. Ca aducere aminte şi prinos de recunoştinţă adusă celor adormiţi întru dreapta credinţă, s-a oficiat o slujbă de pomenire, dar şi o slujbă de mulţumire pentru vieţuitorii şi binefăcătorii acestui sfânt locaş.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 920, Ultimul acces: 2026-09-25 23:25:37