© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Dumnezeu are nevoie de lideri… lideri in slujire…[2009-10-18]pr. Felix Roca jrNu de mult, la o emisiune televizată prezentatorul spunea că dorinţa de celebritate este păcatul secolului nostru, acel păcat care îi face pe atâţia să recurgă la tot felul de mijloace doar pentru a fi în centrul atenţiei şi a câştiga un 'renume'. Şi judecând realitatea cotidiană ne dăm seama că această afirmaţie nu este tocmai falsă! Însă ascultând Liturgia Cuvântului de astăzi vedem că tentaţia celebrităţii a existat dintotdeauna şi chiar am putea crede că şi cei doi apostoli, fiii lui Zebedeu, se apropie de Isus cu această intenţie. Am fi tentaţi să credem că Isus îi condamnă pentru gestul lor şi ne îndreptăţeşte şi pe noi să facem acelaşi lucru. Însă, ar fi o interpretare plină de subiectivism (spunându-ne: Slavă Domnului că nu suntem ca ei!) şi totodată o interpretare părtinitoare şi chiar greşită. Recitind fragmentul evanghelic putem descoperi, cu stupoare chiar, că nimic din reacţia lui Isus nu are de-a face cu reproşul sau condamnarea. Ba chiar putem descoperi o tactică pedagogică subtilă şi un sentiment de înţelegere din partea lui Isus. Ceea ce putem observa este faptul că cei care nutresc resentimente şi chiar condamnare faţă de cei doi apostoli sunt chiar colegii lor, ceilalţi apostoli, care au şi ei aceleaşi aspiraţii dar nu au curajul de a le exterioriza şi de a i le prezenta lui Isus. Deci ar fi părtinitor din partea noastră să îi judecăm şi să-i condamnăm pe cei doi apostoli care au curajul de a-şi face cunoscute intenţiile şi să-i considerăm nevinovaţi pe cei care, deşi nutresc aceleaşi dorinţe, nu au curajul de a le face cunoscute. Totodată ar fi greşit să rămânem cu impresia că Isus doreşte ca cei care îl urmează să fie nişte persoane fără nici o prestanţă, fără importanţă, care să treacă prin viaţă ca nişte necunoscuţi, căci nu este deloc aşa! Ce se întâmplă de fapt? E simplu. Isus recunoaşte în cei doi apostoli ai săi dorinţa naturală (şi oare nu se spune că cu cât eşti mai natural, cu atât eşti mai supranatural!?) de a fi primii, dorinţă pe care nu o condamnă dar pe care o dirijează spre o înţelegere şi o trăire nouă. Observăm chiar că Isus îşi îndreaptă învăţătura sa nu doar către cei doi apostoli, ci către toţi cei doisprezece, recunoscând această dorinţă naturală prezentă în toţi. Privind la învăţătura pe care Isus o oferă apostolilor săi, vedem cum adevăratul ucenic, adevăratul urmaş al lui Cristos, este acela care păstrează mereu dorinţa şi aspiraţia de a fi primul, însă primul în slujire, aşa cum însăşi Învăţătorul a făcut. Slujire care are mereu în centrul atenţiei binele suprem al celuilalt, adică mântuirea. Totodată, slujire dispusă ca trecând prin împărtăşirea slăbiciunilor celuilalt (cf. lecturii a doua) să meargă până la zdrobirea de sine în suferinţă pentru a aduce ispăşire şi îndreptăţire celuilalt (cf. prima lectură). Este o învăţătură nouă şi surprinzătoare prin exigenţele ei, însă nu o învăţătură iluzorie sau imposibilă. Pentru a ne convinge de acest fapt este de ajuns să ne amintim că cei doi apostoli care se apropiau de Isus pentru a cere să ocupe locurile cât mai apropiate de El în Împărăţia sa, cei doi Fii ai Tunetului, sunt cei care într-adevăr l-au urmat cel mai îndeaproape. Iacob a fost primul dintre apostoli care şi-a dat viaţa pentru mărturisirea Evangheliei, iar Ioan a fost cel care apropiindu-se cel mai mult de inima milostivă a lui Isus a reuşit să ne transmită cea mai profundă revelaţie despre fiinţa lui Dumnezeu care este Iubire. Cum a fost posibilă o astfel de transformare în viaţa acestor doi apostoli şi ucenici ai lui Cristos? Răspunsul îl găsim în încrederea deplină pe care cei doi şi-au pus-o în Cristos şi în împlinirea cuvântului său. Într-o bună zi pastorul unei mici comunităţi religioase, dorind să îi facă de râs pe cei doi preoţi creştini din oraşul în care era, s-a prezentat la ei. După ce le-a ascultat învăţătura, le-a spus: Să presupunem că eu aş avea aici un pahar cu otravă. Dacă voi acceptaţi să beţi otrava şi rămâneţi în viaţă, eu - şi nu doar eu, ci şi întreaga mea comunitate - ne vom alătura religiei creştine. Dar dacă voi nu acceptaţi să beţi otrava, nu pot decât să cred că sunteţi ucenici falşi ai lui Cristos, deoarece nu aveţi încredere în cuvintele şi promisiunile Învăţătorului vostru. Această propunere i-a cam pus în dificultate pe cei doi preoţi creştini care de mult se străduiau să facă cunoscută adevărata evanghelie celor din acea comunitate religioasă. După câteva momente de răgaz şi de discuţii, cei doi preoţi i-au spus acelui pastor: Uite noi avem un plan: tu bei otrava şi apoi noi te vom învia din morţi. Aceasta trebuie să fie atitudinea de totală încredere a ucenicului lui Cristos: nu doar că acele cuvinte şi promisiuni pe care le-a făcut Cristos în timpul vieţii sale pământeşti se vor împlinii, ci mai ales, că slujindu-l pe celălalt şi împlinirea mântuirii celuilalt, ucenicul va avea puterea să înfăptuiască faptele Învăţătorului său. Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 989, Ultimul acces: 2026-09-23 01:29:23
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
