În viața lui Sigismund Felix Felinski putem reciti Evanghelia[2009-10-08]Sigismund Felix Felinski, care va fi proclamat sfânt duminică, 11 octombrie 2009, în Piața San Pietro, împreună cu alți patru noi sfinți, a fost Episcop titular de Tars și Arhiepiscop de Varșovia. S-a născut în ținutul actualei Ucraina, a studiat la Moscova și, în 1857, la Sankt-Petersburg, a fondat Congregația 'Surorile Familiei Sfintei Fecioare Maria'. Ca Arhiepiscop de Varșovia, a dorit să dea viață unei hotărâte acțiuni de renaștere spirituală și morală, sporind pregătirea clerului, catehizarea credincioșilor și asistența celor săraci și a copiilor. Pentru fidelitatea sa față de Roma și contactele sale cu Scaunul Apostolic, fără mijlocirea guvernului țarist, pe 14 iunie 1863 a fost deportat și condamnat la exil în Siberia. A continuat acolo, în Siberia, să îi asiste spiritual pe catolici și pe exilații de alte religii.Călugărița franciscană Antonietta Fracek, postulatoarea cauzei de beatificare a lui Sigismund Felix Felinski, a prezentat pentru Radio Vatican un portret mai detaliat al noului sfânt. 'Îl numeau `apostol al concordiei naționale și al fraternității evanghelice`. Este de considerat printre marii reformatori ai religiei care s-au dedicat trezirii catolicismului în imperiul rus. Reprezintă un model de viață, de iubire a lui Dumnezeu și de iubire pentru patrie. În același timp este simbol al unității, al fraternității națiunilor pe baza Evangheliei. La Sankt-Petersburg era părinte spiritual al studenților la Academia ecleziastică romano-catolică și profesor în cadrul acesteia, dar se ocupa de asemenea de cei săraci și orfani. Pentru aceștia a fondat o casă și în același timp o comunitate religioasă pe care a numit-o `Familia Mariei`'. Referitor la exemplul pe care ni-l lasă Sigismund Felix Felinski, sora Antonietta Fracek a spus: 'Era un om de o extraordinară simplitate și umilință, care respecta sărăcia franciscană. Cristos era pentru el Calea, Adevărul și Viața. Noi putem să ne inspirăm și pentru timpurile noastre din spiritualitatea sa. Este de subliniat în portretul lui slujirea lui Dumnezeu și a oamenilor cu mare simplitate și în stilul său de viață este posibilă recitirea Evangheliei. Avea o mare devoțiune pentru Maica Domnului și avea mare încredere în Providența Divină. Nu s-a descurajat niciodată, a avut întotdeauna o încredere necondiționată în Providența Divină. Astăzi fiecare poate citi din nou Evanghelia analizând modul în care a trăit Sigismund și purtând în propria viață și în propria activitate seninătatea și simplitatea care l-au caracterizat'. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 848, Ultimul acces: 2026-08-02 17:56:15
|
Timp total: 0.03s...
[]:1