Papa se roagă pentru noi Rusalii asupra Africii[2009-10-06]Iubirea este cea care va depăși și vindeca diviziunile ce există între grupurile etnice și triburile din continentul african, a susținut Papa Benedict al XVI-lea ieri, în cadrul primei meditații pe care a ținut-o la prima întrunire generală a Adunării Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor. În scurta reflecție ce a deschis prima zi de lucrări, Sfântul Părinte s-a rugat pentru noi Rusalii asupra Africii. Făcând referire la imnul 'Veni, Creator Spiritus', cântat de participanți la începutul reuniunii, a spus: 'Am început adunarea sinodală invocând Duhul Sfânt și știind că nu putem face acum tot ce trebuie făcut pentru Biserică și pentru lume: doar cu tăria Duhului Sfânt vom putea să găsim ce trebuie făcut și să facem mai apoi'.Vorbind despre acțiunea Duhului Sfânt, Papa a explicat că doar cu această forță poate Biserica să își continue lucrarea și s-a rugat ca Rusaliile să nu fie doar un eveniment al trecutului, ci să poată fi recreat aici și acum. Biserica nu este o organizație, ci rodul Duhului în vederea Cetății lui Dumnezeu care reunește la un loc toate culturile. Și tocmai limbile de foc oferă cuvintele potrivite pentru atingerea unei unități reale în pluralitate, colaborând la actul creator al lui Dumnezeu. Iubirea ce vine de la Duhul Sfânt, a mai explicat Pontiful, ne cheamă să fim responsabili în mod activ față de aproape. Meditația s-a încheiat cu o reflecție asupra temei Sinodului: 'Biserica din Africa în slujba reconcilierii, dreptății și păcii. Voi sunteți sarea pământului... Voi sunteți lumina lumii'. 'Trebuie să deschidem cu adevărat granițele ce există între triburi, grupuri etnice, religii, spre universalitatea iubirii lui Dumnezeu. [...] Îi cerem Domnului să trimită Duhul Său cel Sfânt, ca să aducă noi Rusalii, și să ne ajute să fim slujitorii acestui moment al istoriei.' Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 905, Ultimul acces: 2026-08-02 04:59:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1