Impactul vizitei Papei în Cehia pentru Biserica locală[2009-09-30]În urma vizitei Papei Benedict al XVI-lea în Cehia, în perioada 26-28 septembrie 2009, Cardinalul Miloslav Vlk, Arhiepiscop de Praga, a declarat pentru Radio Vatican că, în timp ce Papa a fost foarte impresionat de căldura cu care a fost primit, Biserica locală, graţie călătoriei apostolice, a ieşit din colţul vieţii sociale în care ar vrea să o lase fenomenul secularizării. Întrebat ce anume a atins inima acestei ţări în cadrul călătoriei papale, Cardinalul Vlk a răspuns: 'Dacă ar fi să caut un cuvânt, acesta ar fi `speranţa`'.'Înainte de venirea Sfântului Părinte, în mass-media se vehicula imaginea ţării noastre drept o ţară ateistă şi secularizată. În schimb, realitatea care s-a văzut şi pe care Sfântul Părinte a trăit-o a fost alta: s-au văzut atâţia credincioşi, atâta lume, atât la Brno cât şi la Stara Boleslav, lângă Praga. Papa însuşi a menţionat acest fapt şi s-a văzut că cei prezenţi nu erau curioşi veniţi să vadă o celebritate, ci participanţi însufleţiţi de credinţă. Şi Sfântul Părinte a simţit acest lucru, în special la Stara Boleslav, unde s-au adunat tinerii. Bucuria lor a avut o mare influenţă iar Sfântul Părinte a spus la prânzul cu Episcopii că pentru el aceasta a fost o vizită extraordinară'. Primele ecouri în rândul credincioşilor după vizita Papei 'au fost cu adevărat pozitive. Ei au văzut un Papă modest, smerit. A fost primit cu stimă şi cu mare bucurie', a declarat Cardinalul. În general, vizita Papei marchează pentru Biserica unei ţări o linie de demarcaţie între 'înainte' şi 'după'. Întrebat cum îşi reia viaţa Biserica din Cehia după întâlnirea cu Papa Benedict al XVI-lea, Arhiepiscopul de Praga a răspuns: 'Biserica era văzută înainte ca un grup mărunt la marginea societăţii şi a vieţii civile. Odată cu vizita Sfântului Părinte, societatea a văzut că facem parte din Biserica Universală şi că acum suntem pe linia acestei mari autorităţi morale şi spirituale a lumii care este Sfântul Părinte. S-ar putea spune că această vizită a avut un mare impact pentru situaţia şi poziţia Bisericii în societatea noastră'. (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 862, Ultimul acces: 2026-09-26 01:05:49
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1