Cristos este speranța noastră fermă[2009-09-27]În această dimineață Sfântul Părinte a mers cu avionul din Praga în Brno, al doilea oraș ca mărime din Republica Cehă, unde la 10AM a celebrat Liturghia pe o esplanadă lângă aeroport. Printre miile de persoane prezente s-au aflat și slovaci, polonezi, austrieci și germeni. Lecturile au fost în jurul temei speranței. În predică, Sfântul Părinte a afirmat că 'istoria a demonstrat absurditățile la care se coboară omul atunci când îl exclude pe Dumnezeu din orizontul alegerilor și acțiunilor sale, și cât de greu este să se construiască o societate inspirată de valorile bunătății, dreptății și fraternității, deoarece ființa umană este liberă și libertatea rămâne fragilă'.'În vremurile moderne, atât credința cât și speranța [...] au fost trimise în sfera privată sau în alte sfere lumești', a spus Papa, 'în timp ce în viața publică de zi cu zi a fost afirmată încrederea în progresul științific și economic. Noi toți știm că acest progres este ambiguu: el deschide posibilități de bine dar și de rău. Dezvoltările tehnice și îmbunătățirile structurilor sociale sunt importante și cu siguranță necesare, dar nu sunt suficiente pentru a garanta binele moral al societății. Omul are nevoie să fie eliberat de opresiunile materiale, dar mai în profunzime, el trebuie să fie salvat de relele ce îi afectează spiritul. Și cine îl poate salva dacă nu Dumnezeu, care este Iubire și care și-a revelat chipul ca Tată Atotputernic și Milostiv în Isus Cristos? Speranța noastră fermă este de aceea Cristos.' Papa Benedict a continuat: 'Aici, ca și în alte părți, mulți oameni au suferit în secolele trecute pentru că au rămas fideli Evangheliei și nu și-au pierdut speranța; mulți s-au sacrificat pentru a reda demnitatea omului și libertatea popoarelor, găsind în adeziunea lor generoasă la Cristos tăria de a construi o nouă umanitate. În societatea zilelor noastre, multe forme de sărăcie se nasc din izolare, din a fi neiubit, din respingerea lui Dumnezeu și din profunda și tragica închidere a omului care se crede auto-suficient, iar alteori ceva nesemnificativ și trecător; în această lume a noastră, care este alienată `când prea multă încredere se pune în proiectele strict omenești`, doar Cristos poate să fie speranța sigură. Acesta este mesajul pe care noi creștinii suntem chemați să îl răspândim în fiecare zi, prin mărturia personală.' La sfârșitul Liturghiei, înainte să rostească antifonul marian Angelus, Papa a spus că Moravia, regiunea în care se află Brno, 'este binecuvântată de mai multe sanctuare mariane, vizitate de-a lungul anului de mulțimi de pelerini'. A invocat-o pe Fecioara Maria să 'păstreze aprinsă flacăra credinței în voi toți, o credință hrănită de tradiții de pietate populară, cu adânci rădăcini în trecut, pe care aveți dreptul să le conservați. Uneori nu poți să nu observi, cu o oarecare nostalgie, că ritmul vieții moderne tinde să diminueze unele elemente ale bogatei moșteniri a credinței. Este important să nu pierdem din vedere idealul exprimat de obiceiurile tradiționale și mai ales să menținem patrimoniul spiritual moștenit de la înaintași, să îl păzim și să îl facem să răspundă nevoilor zilei de azi.' Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 774, Ultimul acces: 2026-08-01 22:59:45
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1