Biserica parohiei Berești 2, Protopopiatul Bacău Nord, resfințită după ample lucrări de restaurare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Biserica parohiei Berești 2, Protopopiatul Bacău Nord, resfințită după ample lucrări de restaurare

[2009-08-24]


Preasfințitul Părinte Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a resfințit sâmbătă, 22 august 2009, Biserica „Sf. Arhangheli“ din parohia Berești-Bistrița 2, Protopopiatul Bacău Nord. După slujba de resfințire, care a avut loc atât în interiorul, cât și în exteriorul sfântului lăcaș, Preasfinția Sa a oficiat slujba Sfintei Liturghii în curtea bisericii, fiind înconjurat de un sobor de 18 preoți și diaconi. La finalul slujbei, PS Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre însemnătatea sfințirii altarului unei biserici și despre rolul bisericii în cadrul comunității de credincioși. De asemenea, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Romanului a mai amintit faptul că în timpul secetei din anul 1947 s-a făcut o procesiune cu moaștele Sf. Cuv. Parascheva în toată Moldova. Chiar dacă a fost un traseu stabilit dinainte, sfintele moaște nu au mers mai departe până ce nu au poposit și în această biserică. Atunci s-a întâmplat și o minune, când a plouat imediat după ce a fost citit Acatistul „Sf. Cuv. Parascheva“. La rândul său, pr. paroh Ovidiu Rotaru a mulțumit PS Ioachim Băcăuanul pentru prezență, dar și celor care au ajutat la înfrumusețarea sfântului lăcaș resfințit. Ca semn de recunoștință pentru străduința de a reconsolida și restaura biserica din parohia Berești 2, Arhiereul-Vicar al Episcopiei Romanului i-a acordat părintelui paroh rangul de iconom. După slujba Sfintei Liturghii au mai fost sfințite clopotnița și Așezământul Social „Sf. Pantelimon“. A urmat agapa frățească în curtea bisericii, la care au participat toți credincioșii prezenți.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 799, Ultimul acces: 2026-08-02 14:23:54