Sărbătoarea sfințirii bisericii din Buhoci[2009-08-20]În ziua de duminică, 16 august 2009, a avut loc consacrarea altarului și sfințirea bisericii Sfântul Francisc de Assisi din Buhoci. Ceremonia sfântă a început la ora 17.30 și a fost prezidată de IPS dr. Ioan Robu, Arhiepiscop și Mitropolit de București, alături de PS Petru Gherghel, Episcop de Iași, aflăm de pe Ercis.ro. La această sărbătoare au mai luat parte și un mare număr de preoți, credincioși catolici și ortodocși, precum și autoritățile locale și județene. După primirea și salutul de bun venit adresat de către pr. Vasile Rediu, paroh și decan, și autoritățile locale, IPS Ioan Robu a binecuvântat credincioșii prezenți la sărbătoare, exprimându-și bucuria de a se ruga în mijlocul acestora, în fața grotei închinată Preasfintei Fecioare Maria.La începutul ceremoniilor a fost binecuvântată apa cu care s-au stropit pereții bisericii, a fost tăiată panglica de inaugurare a acesteia de ambii Episcopi împreună cu președintele Consiliului Județean Bacău, după care PS Petru Gherghel a deschis ușile sfântului locaș, încredințând cheile pr. Vasile Rediu, căruia i s-a încredințat pastorația credincioșilor din această comunitate. Cuvântul de învățătură a aparținut IPS Ioan Robu, care a amintit de importanța bisericii pentru întreaga comunitate, aceasta fiind centru unității, centrul activității de credință în fiecare duminică și sărbătoare. Casa pentru familie rămâne centrul de viață, iar locașul, biserica clădită, rămâne centru de credință care nu poate să crească, nu poate să aibă continuitate fără Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este izvorul credinței noastre, piatra de temelie a credinței noastre, care răsună la celebrarea tuturor sacramentelor, începând cu Botezul. Așadar în biserică, la celebrarea tainelor, ascultăm mereu Cuvântul lui Dumnezeu care ne luminează, care ne ceartă uneori, Cuvântul lui Dumnezeu care ne zidește, care ne pune împreună la biserică, dar nu numai la biserică, ci în familie. Unitatea familiei se bazează pe învățătura pe care o luăm din Cuvântul lui Dumnezeu. Creșterea noastră sufletească depinde Cuvântul lui Dumnezeu, a insistat IPS Ioan Robu, care răsună mereu și va răsuna mereu în acest locaș. Aici se va celebra întotdeauna, în mijlocul celorlalte taine, Euharistia, taina unității noastre. Este de mare importanță să nu pierdem niciodată pentru motive ușoare calea spre Sfânta Liturghie duminica și în sărbători. Arhiepiscopul a amintit și de importanța copiilor care sunt viitorul comunităților și a țării, dar și viitorul comunităților noastre de credință. După cuvântul de învățătură a urmat rugăciunea de sfințire și ungere, ungerea altarului și a pereților bisericii cu sfânta crismă, tămâierea altarului și a bisericii. În ultima parte a celebrării toți cei prezenți la sărbătoare au luat parte la liturgia euharistică și numeroși credincioși l-au primit pe Cristos în Sfânta Împărtășanie. În încheiere a urmat cuvântul de mulțumire al pr. Vasile Rediu față de toți aceia care au contribuit cu trudă, muncă timp și oferte la înfrumusețarea bisericii închinate sfântului Francisc de Assisi, precum și față de Episcopii Petru și Ioan, pentru rugăciunile înălțate la ceruri la acest unic eveniment al sfințirii bisericii din Buhoci. Ca o încununare a muncii și a efortului pr. Vasile Rediu și a specialiștilor pentru înfrumusețarea bisericii, în semn de aleasă prețuire și recunoștință, a fost acordată icoana Maicii Domnului de Cacica, prin decret episcopal dat la Iași în ziua de 16 august 2009. Înainte de binecuvântarea finală, PS Petru Gherghel a luat cuvântul și a reamintit tuturor celor prezenți cuvintele Episcopului martir Anton Durcovici: Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul, fericit poporul care construiește altare, construiește mănăstiri, construiește biserici. Acel popor trebuie să fie binecuvântat. Exprimându-și dorința de a reveni cât mai curând pentru o nouă casă destinată preotului ce va sta în mijlocul comunității din Buhoci, îndemnul Preasfințitului s-a îndreptat apoi către autoritățile locale și județene de a continua să prețuiască și să susțină valorile Bisericii. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 736, Ultimul acces: 2026-08-01 04:40:26
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1