Secretarul de stat despre chemarea sa la preoţie

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Secretarul de stat despre chemarea sa la preoţie

[2009-08-20]

Cum v-aţi hotărât să deveniţi preot? Care au fost cele mai mari dificultăţi şi satisfacţii? La aceste întrebări, Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat al Vaticanului, a răspuns într-un interviu acordat agenţiei ZENIT cu ocazia începerii Anului Preoţiei. În timpul discuţiei, care a avut loc în Palatul Apostolic, primul colaborator al Papei şi-a deschis inima pentru a dezvălui momente şi experienţe nepovestite niciodată înainte. Mărturia lui, tradusă de pr. Mihai Pătraşcu şi publicată pe Ercis.ro, a fost prima dintr-o serie în care au fost intervievaţi şi alţi Cardinali, Episcopi şi preoţi care în acest an au împărtăşit 'confesiunile' lor sacerdotale.
Cardinalul Bertone şi-a descoperit vocaţia 'exact când eram în clasa a V-a, în Institutul Salezian din Torino, la Valdocco, primul institut fondat de don Bosco. Am frecventat acolo şcoala medie şi apoi gimnaziul şi, ca să spun adevărul, nu simţeam până în acel moment dorinţa de a deveni preot, deşi trăiam în mijlocul unor preoţi exemplari, care erau profesorii mei, educatorii mei. Doream mai degrabă să studiez limbile şi să mă dedic cunoaşterii lumii, deci unei activităţi foarte diferite, o activitate de relaţii internaţionale, într-un oarecare fel. Apoi un preot salezian, profesorul meu de greacă, mi-a făcut propunerea: `Să facem trei zile de discernământ vocaţional - aşa cum se spune astăzi - dacă vrei să vii cu noi, să studiezi viitorul tău...`. Eu am acceptat şi după aceste trei zile vocaţionale am hotărât, cât depindea de mine, să devin preot, să intru în congregaţia saleziană'. Răspunsul părinţilor săi a fost: 'Dacă Domnul vrea, noi nu facem nici o obiecţie, dimpotrivă, suntem mulţumiţi, însă aminteşte-ţi că va depinde tine să fii fidel, deşi tu eşti cel care ai hotărât'. Şi aşa a început drumul vocaţiei, cu noviciatul şi apoi cu tot ciclul de studii etc.
Pe acest drum, Cardinalul Bertone a fost ajutat în mod special de salezienii educatori şi la început chiar de maestrul de noviciat. 'Trebuie să spun că la început am cerut sfat tocmai pentru a lua această hotărâre de la un confesor, un preot în vârstă de 84 de ani, care spovedea în spatele altarului mare din Bazilica Sfânta Maria Ajutătoare, la care mergeam în mod obişnuit ca să mă spovedesc. El mi-a dat sfaturile sale. Mi-a spus: 'Uite, este o misiune foarte mare, va trebui să te pregăteşti bine. Însă aminteşte-ţi că eu sunt preot de 60 de ani şi nu mi-a părut rău niciodată că sunt preot'. Atunci, întărit şi de această mărturie, am continuat drumul, cu ceva nostalgie, cu ceva probleme de întoarcere acasă. Însă părinţii mei mi-au spus: `Acum tu faci tot ciclul de probă şi al studiilor, pentru că tu ai fost cel care ai hotărât. La sfârşit vei lua o decizie mai matură`. Şi la sfârşit am luat decizia de a continua până la hirotonirea sacerdotală care a avut loc la 1 iulie 1960'.
'Desigur don Bosco a fost un model extraordinar de preoţie şi ucenicii lui, fiii lui, care erau profesorii mei, educatorii mei, aş spune că-l reprezentau bine. Mi-au dat mărturii frumoase care mă aprindeau de dorinţă şi-mi întăreau voinţa de a urma acel drum. Şi apoi don Bosco în viaţa mea a fost prezent mereu. M-a condus în creştere până la preoţie şi după preoţie, în funcţiile pe care le-am avut ca salezian, până am ajuns rector magnific al Universităţii Pontificale Saleziene, aici la Roma, formator la rândul meu al atâtor candidaţi la preoţie, aş vrea să spun foarte mulţi. Şi apoi m-a condus în viaţa de Episcop: mai întâi Arhiepiscop de Vercelli şi apoi de Genova şi încă astăzi ca secretar de stat, ca prim colaborator al Papei. Don Bosco m-a învăţat să fiu fidel Papei şi să-mi dau viaţa pentru Papa şi pentru Biserică, lucru pe care încerc să-l fac cu limitele mele, dar cu toate forţele'.
Vorbind despre dificultăţi şi satisfacţii, Cardinalul a spus: 'Am avut ceva dificultăţi în drumul de formare, pentru că nişte nostalgii din trecut, din viaţa cu cei de vârsta mea, cu prietenii mei, au revenit, dar am fost ferm în urmarea vocaţiei. Şi cei de vârsta mea, care nu credeau că aş urma acest drum, mai ales colegii de liceu... m-au susţinut. Şi îmi spuneau: `Dacă devii preot, să devii preot ca părintele Francesco Amerio`. Era marele nostru profesor de la liceu, de istorie şi de filozofie, dar şi de religie. A fost un model pentru mine care m-a susţinut şi am păstrat schemele notiţelor din timpul orelor lui de religie. Până acum'.
'Apoi am avut dificultăţi, în special în timpul perioadei dintre 1968 şi 1972, pentru că eram aici la Roma, eram profesor la Universitatea Saleziană, eram şi formator al candidaţilor la preoţie... Eram după Conciliu. Eu trăisem ca student, ca preot tânăr, această frumoasă perioadă a Conciliului. Însă am avut nişte momente de mare fricţiune şi de contrast de opinie şi de persoane, şi ca superior trebuia să dau evaluări pentru admiterea la ordinele sacre a acestor studenţi... Apoi, ca Episcop şi ca Arhiepiscop al celor două Dieceze pe care le-am condus, amândouă din însărcinarea Sfântului Părinte Ioan Paul al II-lea, am avut nişte momente şi de confruntare, uneori dură, în unele cazuri, cu probleme care se puneau la nivel de Biserică locală. Şi atunci când eram secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei erau probleme doctrinale care apăreau pentru a fi analizate, evaluate de noi, şi erau probleme chiar foarte grave, doctrinale, morale, disciplinare.
'Însă am avut şi în acest rol, în această misiune, satisfacţii foarte frumoase... Am avut momente de comuniune adevărată, de prietenie fraternă în bucuria fidelităţii faţă de Papa, în bucuria îndeplinirii slujirii noastre sacerdotale şi episcopale, şi pentru faptul că am dus mulţi tineri la preoţie. Apoi există paternitatea episcopală în hirotonirile sacerdotale şi în hirotonirile episcopale, care acum desigur se înmulţesc şi mai mult, în funcţia mea de secretar de stat, cu hirotonirea multor colaboratori ai Papei şi chiar a multor Episcopi locali. Este o mare satisfacţie... Acest popor care merge împreună în profundă unitate este cu adevărat un semn frumos al bunăvoinţei lui Dumnezeu faţă de Biserică şi faţă de întreaga omenire, pe care eu o experimentez în întâlnirile pe care le am şi astăzi fie cu Bisericile locale, fie cu reprezentanţii pontificali din toată lumea, fie şi cu şefii de stat care vin în vizită la Vatican şi manifestă aprecierea lor, recunoştinţa lor, pentru munca Bisericii, pentru mărturia Bisericii, fie în domeniul formativ, mai ales în domeniul educativ, fie în domeniul promovării umane, al promovării sociale, al asistenţei în special a categoriilor mai slabe din societate.
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iaşi)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 753, Ultimul acces: 2026-08-03 20:06:25

Timp total: 0.04s...

[1]:1