Mucenicul Lup, un sfant mai putin cunoscut de romani[2009-08-21]Duminica 23 august, ortodocsii il praznuiesc pe Sfantul Mucenic Lup. Acesta a trait în cetatea Novae, actualmente orasul Sistov din , ca sclav. Din aceasta pricina, era împilat de nedreptatile celor bogati si puternici. Avea însa nadejdea ca Dumnezeu îsi va tine fagaduintele Sale , si anume ca Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este împaratia cerurilor (Luca 6, 20). Ca sclav, conform legiuirilor romane din acea vreme, Sfântul Mucenic nu se bucura de protectia legilor, nu avea nici un drept si era apasat de munci grele si de lipsuri. Din aceasta stare, Lup a fost ridicat de Hristos la adevarata libertate, fericire si bucurie, unde se roaga neîncetat pentru cei obiditi, ca si pentru mântuirea tuturor. A ajuns aici prin jertfa sa cea muceniceasca, fiind strapuns de ascutisul sabiei pagânesti, datorita credintei sale crestine, în data de 23 august 304. Cinstirea lui s-a facut mereu în cetatea Novae si împrejurimi cu multa evlavie de catre populatia crestina daco-romana, la sarbatoarea lui luând parte si crestinii din clasele de jos, dar si cei din clasele conducatoare. Pe la sfârsitul secolului al VI-lea, printul Petru, fratele împaratului bizantin Mauriciu, a vizitat cetatea Novae, chiar în ziua praznuirii Sfântului Mucenic Lup, fapt consemnat de documentele vremii.Dumitru Manolache Sursa: www.Culte.ro Contor Accesări: 763, Ultimul acces: 2026-08-01 04:40:27
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1