Campus Unitar ACRO: Acțiunea Catolică - drum de sfințenie (comunicat)[2009-08-11]În perioada 2 - 8 august 2009, la Mănăstirea Părinților Carmelitani Desculți de la Snagov, s-a desfășurat a doua ediție a Campusului Unitar Național al Federației Acțiunea Catolică din România (ACRO) cu tema 'Acțiunea Catolică - drum de sfințenie' și motto-ul 'Pentru ca astfel să umblați într-un mod vrednic de Domnul, ca să îi fiți plăcuți în toate, prin orice faptă bună, aducând rod și crescând în cunoașterea lui Dumnezeu' (Col 1,10).Tema campusului a făcut referință la scopul general al oricărei acțiuni catolice, acela de a-și conduce membrii pe drumul sfințeniei. Structura campusului a fost construită pe cele patru dimensiunii ale formării: interioritate, responsabilitate, fraternitate și eclezialitate, așa cum reies ele din Proiectul formativ al Acțiunii Catolice din România, fiind ultima etapă din acest an asociativ care a avut ca scop cunoașterea și promovarea Proiectului formativ. Anul acesta, sectorul adulți a avut un parcurs de formare dedicat familiilor tinere; sectorul tineri a avut propuneri provocatoare adresate membrilor săi, abordând o tematică variată; iar sectorul copii a urmat un parcurs special dedicat apostolului Petru și construcției unei bărci. Acest campus s-a adresat tuturor sectoarelor ACRO (copii, tineri, adulți), cu intenția de a fi o ocazie de formare specifică conform carismei și misiunii Acțiunii Catolice. Au participat 110 reprezentanți ai celor trei sectoare de vârstă: copii, tineri și adulți din cele 5 asociații membre (Asociația Tineretului Român Unit - ASTRU Blaj, Asociația Tineretului Român Unit - ASTRU Cluj, Asociația Tineretului Român Unit - ASTRU Oradea, Asociația Generală a Românilor Uniți - AGRU, la nivel național și Acțiunea Catolică 'Sf. Iosif' din Dieceza de Iași) și din Asociația Tineretului Român Unit, Greco-Catolic - ASTRU Eparhial Lugoj, asociație în curs de aderare la federație. Prima zi a avut tema 'Eu și Cristos' și a fost oglindită în dimensiunea de formare interioritatea, patronul zilei fiind Fericitul Ivan Merz. Sfânta Liturghie de deschidere a Campusului a fost celebrată în rit latin de către pr. Felix Roca - asistent spiritual general, și a fost urmată de deschiderea oficială. În prima sesiune de lucru toate cele trei sectoare au avut program de cunoaștere. După amiază, sectorul copii a abordat tematica 'Petru și Cristos' și a început, în cadrul atelierului de lucru, construcția bărcii. Sectorul tineri a luat parte la un moment de autocunoaștere, urmat de un grup de discuții cu tema relația cu Dumnezeu și de jocul 'Căutarea comorii', iar familiile de la sectorul adulți au avut parte de o sesiune de autocunoaștere, urmată de una pe tema comunicării în cuplu și a spiritualității cuplului. A doua zi a avut tema 'Eu și Biserica' care s-a reflectat în dimensiunea de formare eclezialitatea, patronul zilei fiind venerabila Armida Barelli. După celebrarea Sfintei Liturghii în rit bizantin de către pr. Coriolan C. Mureșan - asistent spiritual sector adulți, sectorul copii a continuat aprofundarea parcursului pentru copii oprindu-se la tema 'Petru și Biserica', urmând reprezentarea Istoriei Bisericii, prezentarea riturilor prezente în România și un atelier de lucru în cadrul căruia s-au construit catargul și velele bărcii. Tinerii și adulții au vizitat împreună Cimitirul Bellu Catolic și au avut parte de meditații pe tema 'Credința noastră este viața noastră'. După-amiază, pe sectoare, s-au prezentat rituri și tradiții, Sfânta Liturghie și istoria Bisericii. A treia zi a avut tema 'Eu și Acțiunea Catolică' și a urmat dimensiunea de formare responsabilitatea, patronul zilei fiind Fericitul Alberto Marvelli. Sfânta Liturghie a fost celebrată în rit latin de către PS Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iași. Ziua s-a desfășurat la sectorul copii sub tematica 'Petru și apostolii'. Copiii au participat la grupuri de discuții în care au împărtășit experiența lor de Acțiune Catolică, iar în cadrul atelierului de lucru au construit mreaja. Sectoarele tineri și adulți au participat împreună la conferința susținută de PS Aurel Percă despre 'Familia în Acțiunea Catolică', urmată de grupuri de discuții și concluzii. După-amiaza zilei a fost dedicată mărturiilor în cadrul mesei rotunde cu tema 'Misiunea educativă a familiei'. Au urmat ateliere de lucru separate pe sectoare, unde tinerii au împărtășit celorlalți despre experiența lor în Acțiunea Catolică și au elaborat codul rutier al Acțiunii Catolice, iar adulții au participat la cineforum, urmărind filmul 'Lars și fata cea reală'. Pentru a pregăti cât mai bine ziua de deșert, toți participanții la campus au fost invitați să participe la Adorația Euharistică nocturnă. Joi, 6 august 2009, în sărbătoarea Schimbării la Față, participanții la campus au luat parte la o zi de deșert, de retragere spirituală. Sectorul copii a avut parte de o cateheză pornind de la tematica zilei: 'Petru și Schimbarea la față', după care copiii au vizitat Mănăstirea Snagov. Acolo au participat la un program de meditație, cercetarea cugetului, spovezi și au rostit împreună rugăciunea Calea Crucii. La sectorul tineri și adulți a fost prezentat, pentru fiecare în parte de către asistentul spiritual de sector, fragmentul biblic referitor la 'Schimbarea la Față'. După-amiază, tinerii au avut timp pentru meditație personală, iar la sectorul adulți s-a prezentat meditația cu tema 'Viața noastră se schimbă'. După-amiaza a fost caracterizată pentru toate sectoarele de tăcere și meditații, având spațiu pentru sacramentul reconcilierii și rugăciune. Sfânta Liturghie în rit bizantin, celebrată de asistentul spiritual pentru sectorul tineri, pr. Iuliu Muntean, a încheiat această zi dedicată spiritualității. Ultima zi a campusului, care a avut tema 'Eu și lumea', s-a desfășurat sub semnul solidarității cu cei mai în nevoi decât noi, fiind și ultima zi a campaniei de strângere de fonduri pentru proiectul 'Creștem împreună pentru o lume mai bună'. Ziua a fost oglindită în dimensiunea de formare fraternitatea, patronul zilei fiind Fericita Pina Suriano. La sectorul copii s-a prezentat cateheza pornind de la tematica zilei: 'Petru și lumea', urmată de un atelier de lucru în cadrul căruia s-a finalizat construcția bărcii. La sectorul tineri au avut loc 3 ateliere de lucru cu tema strategii de abordare a crizei personale, morale și sociale, iar la sectorul adulți a avut loc o discuție cu tema 'Provocările familiei în societatea contemporană', urmată de concluzii. Toate sectoarele au încheiat prima parte a zilei cu evaluarea campusului. Înainte de prânz, PS Mihai Frățilă, Episcop auxiliar de Făgăraș și Alba Iulia cu reședința la București, a vizitat campusul și s-a întâlnit cu participanții la fiecare dintre cele trei sectoare: copii, tineri și adulți. După-amiază, sectoarele de copii și tineri au avut activitate comună lansarea bărcii, un proiect al atelierelor de lucru ale copiilor, iar sectorul adulți a luat parte la o întâlnire comună cu Asociația Familiilor Catolice din București și grupuri de discuții. Campusul s-a încheiat cu Sfânta Liturghie celebrată în rit latin de către PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de București, și oferirea diplomelor tuturor participanților precum și a unui simbol care reflectă misiunea la care suntem chemați cu toții. Acest campus ne-a dat posibilitatea să trăim împreună, copii, tineri și adulți din Acțiunea Catolică, momente unice, de bucurie și sărbătoare în cadrul familiei Acțiunii Catolice. A fost o ocazie în care am legat prietenii, ne-am regăsit liniștea, ne-am încărcat bateriile și ne-am bucurat unii de alții. Am luat de la copii inocența, de la tinerii entuziasmul, iar de la adulți armonia pe care maturitatea o dă, trăind astfel plinătatea unei familii ce cuprinde toate vârstele și în care fiecare vârstă își are bogăția ei. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 804, Ultimul acces: 2026-08-03 09:48:20
|
Timp total: 0.04s...
[]:1