Campus misionar la Sagna[2009-08-05]În parohia Sagna s-a desfășurat campusul misionar pentru familii, în perioada 26 iulie - 2 august 2009. Preoților din parohie li s-au alăturat pr. Claudiu Iștoc, directorul Centrului Diecezan Misionar, pr. Isidor Mârț și mai multe surori din patru congregații care activează pe teritoriul Diecezei de Iași. Pr. Iacob Stolnicu, parohul de Sagna, scrie pe Ercis.ro: 'Ceva inedit s-a petrecut la Sagna. Axa atenției noastre, de obicei, se îndreaptă către copii și tineri, dar exemplele ce le stau la dispoziția alegerii lor sunt părinții și membrii mai mari ai familiilor lor.' După campusul organizat pentru copii în perioada 8-12 iulie și cu tinerii animatori din Organizația Tinerilor desfășurat în perioada 18-24 iulie, a venit rândul unui campus pentru familii.S-au constituit opt grupe și la anumite ore ale zilei, pe lângă programul liturgic, erau vizitele în familii. Fiecare membru al grupului avea rolul său. După citirea unui scurt fragment din Sfânta Scriptură urma un moment de rugăciune, apoi un dialog despre familie și se încheia cu o cântare, descrie pr. Stolnicu. 'Obiectivul misiunii este să-l cunoaștem și să-l iubim pe Isus Cristos, deci se înțelege că nu este de ajuns să se transmită informații. Aceste informații, acest anunț are ca centru pe cineva pe care eu îl cunosc și îl iubesc profund și de aceea mă interesează ca și ceilalți să-l cunoască și să-l iubească. Așa, credința pe care eu o am se întărește dăruind-o și împărtășind-o cu ceilalți, deoarece fiecare este chemat să fie misionar, martor al lui Dumnezeu. [...] Această activitate pastorală și de pionierat o recomandăm fiecărei comunități parohiale. Factorul inedit care a mobilizat activitatea și mărturiile soților către tineri, a tinerilor către copii și a surorilor din patru congregații diferite către familii, a conturat în inima familiilor noastre modelul Sfintei Familii. Altfel spus, fiecare membru al familiei să se străduiască să fie mereu cu inima în cer și cu picioarele pe pământ.' 'Cu adorația de duminică seara, din 2 august 2009, și Sfânta Liturghie la care au celebrat pr. paroh Iacob Stolnicu, pr. vicar Claudiu Robu și pr. Cladiu Iștoc, s-au încheiat aceste zile pline de har și binecuvântate. Sperăm ca această formă inedită, provocatoare și modelatoare pentru multe familii va continua și în următorii ani!' Fotografii de la eveniment se găsesc pe situl ParohiaSagna.cnet.ro. (Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 743, Ultimul acces: 2026-08-03 14:28:30
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1