PS Florentin: Vă îndemn să fiți ca focul[2009-07-25]În contextul Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic, ce se desfășoară în aceste zile la Baia Mare, Episcopul de Cluj-Gherla a fost intervievat, interviul rezultat fiind publicat astăzi pe situl INTC2009.com. Printre diversele întrebări puse PS Florentin Crihălmeanu, una a vizat 'marile provocări pentru tineri: alcoolul, drogurile, tutunul...'. Episcopul a răspuns subliniind că 'în primul rând eu nu sunt de acord cu un principiu: Lasă-l cât e tânăr să încerce toate, că după aceea își dă el seama! Nu, nu sunt de acord.'Și a continuat: 'Părerea mea este că un tânăr este, într-adevăr, expus la toate acestea. Dar de ce Dumnezeu permite acest rău? El nu-l permite spre distrugerea noastră, ci îl permite tocmai ca noi să primim o imunitate pentru acest rău. Dumnezeu îl permite exact ca în parabola cu neghina și grâul, pentru ca nu cumva să se smulgă și grâul. Va veni momentul în care răul va fi pedepsit și binele va fi răsplătit.' Răspunzând apoi unei întrebări despre viața sexuală dezordonată a tinerilor, PS Florentin a afirmat că, asemenea lui Adam și Eva, tinerii nu înțeleg 'că există un mister, care trebuie acceptat ca mister; există o parte care trebuie lăsată la timpul ei. De aceea, invitația mea este că - la fel ca într-o grădină - să fie lăsat rodul să se coacă, pentru ca fructul să se poată mânca, să aibă un gust bun. Dacă vei culege cireșele în luna aprilie, încă verzi, vei rămâne cu un gust amar în gură. În mod asemănător și aici se cere o împlinire, o maturizare. În caz contrar, se ajunge la psihoze, nevroze, devieri, care distrug cea mai frumoasă perioadă din viața tânărului.' Vorbind despre viitor Episcopul greco-catolic a spus: 'Poate multe din conflictele confesionale pe care le avem acum se vor încheia. Această campanie de construcții de biserici ne consumă resursele și, de multe ori, ne deviază atenția de la pastorație. Sper să avem o Biserică mai pașnică și proiectată spre cateheză, spre lucrul cu omul; să lăsăm la o parte tribunalele, formalitățile, Episcopul inginer sau arhitect și să ne concentrăm pe linia de pastorație efectivă.' Iar la final le-a dat un sfat tinerilor: 'să fie ca și focul - să-și înalțe, oriunde ar fi, gândul spre Dumnezeu; să nu uite că Dumnezeu este cu ei și la bine și la rău. La fel ca flacăra focului - dacă o lumânare este ținută în jos sau lateral, mereu flacăra se îndreptă în sus. În al doilea rând, două flăcări unite dau o flacără mai puternică. Să se unească cu acele persoane care se pot înălța sufletește, să caute prietenii bune în viața lor. În al treilea rând, să nu uite că de la o flacără se pot aprinde oricâte alte flăcări, dar fără ca flacăra să se consume. Ei trebuie să găsească în sufletul lor resurse de iubire pentru aprinderea credinței fără însă a consuma propria flacără în credință. Ceea ce presupune ca propria flacără să fie alimentată mereu și mereu la unica sursă de iubire infinită, care este Dumnezeu. De aceea, să fiți ca și focul!' (Sursa: vezi aici) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 767, Ultimul acces: 2026-08-02 05:13:02
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1