© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Prezentarea Enciclicei Caritas in veritate (I)[2009-07-07]În ziua de marți, 7 iulie 2009, în Biroul de Presă al Sfântului Scaun, a fost prezentată Enciclica Papei Benedict al XVI-lea 'Caritas in veritate', 'despre progresul uman integral' adresată lumii catolice și 'tuturor oamenilor de bunăvoință'. Enciclica a fost pusă la dispoziție în limbile latină, italiană, franceză, engleză, spaniolă, portugheză, germană și poloneză. Vă oferim în continuare prima parte a prezentării realizate de redacția în limba română a Radio Vatican.Bine articulată, Enciclica de 142 de pagini în traducerea italiană cuprinde o introducere, șase capitole și o concluzie, după cum urmează: Introducere; Cap. I: Mesajul Enciclicei Populorum progressio (n.r. a Papei Paul al VI-lea); Cap. II: Progresul uman în timpul nostru; Cap. III: Fraternitatea, dezvoltarea economică și societatea civilă; Cap. IV: Progresul popoarelor, drepturi și îndatoriri, ambient; Cap. V: Colaborarea familiei umane; Cap. VI: Progresul popoarelor și tehnica; Concluzie. În introducere, Papa amintește că 'iubirea este calea magistrală a doctrinei sociale a Bisericii'. Pe de altă parte, dat fiind 'riscul de a o înțelege greșit, de a o exclude din trăirea etică', ea trebuie conjugată cu adevărul. Și avertizează: 'Un Creștinism de iubire fără adevăr poate fi lesne considerat drept o rezervă de bune sentimente, utile pentru conviețuirea socială, dar marginale' (1-4). Dezvoltarea are nevoie de adevăr. Fără el, afirmă Pontiful, 'activitatea socială ajunge la bunul plac al unor interese private și logici de putere, cu efecte dezagregatoare asupra societății' (5). Papa Benedict al XVI-lea se oprește la două 'criterii orientative ale acțiunii morale' care derivă din principiul 'iubirii în adevăr': dreptatea și binele comun. Fiecare creștin este chemat la iubire și printr-o 'cale instituțională' care să exercite influență în viața polis-ului, a trăirii sociale (6-7). Biserica, reafirmă, 'nu are soluții tehnice de oferit', are însă 'de îndeplinit o misiune de adevăr' pentru 'o societate pe măsura omului, a demnității sale, a vocației sale' (8-9). Primul capitol al documentului magisterial ilustrează mesajul Enciclicei 'Populorum Progressio' a Papei Paul al VI-lea publicată în 1967. 'Fără perspectiva vieții veșnice - evidențiază Papa Benedict al XVI-lea - progresul uman în această lume rămâne fără respirație'. Fără Dumnezeu, progresul este negat, 'dezumanizat' (nr. 10-12). Papa Paul al VI-lea, observă Papa Benedict al XVI-lea, a subliniat 'importanța de nerenunțat a Evangheliei în construcția societății conformă libertății și dreptății' (nr. 13). În altă enciclică, `Humanae Vitae`, Papa Paul al VI-lea 'arăta legăturile strânse dintre etica vieții și etica socială'. Și astăzi 'Biserica propune cu tărie această conexiune' (nr. 14-15). Papa evidențiază că 'dezvoltarea este o vocație' din moment ce 'provine dintr-o chemare transcendentă' și este cu adevărat integrală atunci când urmărește 'promovarea fiecărui om și a omului întreg'. Credința creștină - adaugă Episcopul Romei - se ocupă de dezvoltare fără a se bizui pe privilegii sau poziții de putere ci numai pe Cristos (nr. 16-18). 'Cauzele subdezvoltării, afirmă Sfântul Părinte, nu sunt în primul rând de ordin material': acestea se află mai întâi de toate 'în voință, în gândire și, mai mult, în lipsa fraternității între oameni și popoare'. 'O societate din ce în ce mai globalizată ne apropie unii de alții, dar nu ne face frați. E necesară de aceea o tresărire de conștiință care să orienteze dezvoltarea economiei spre obiective pe deplin umane' (nr. 19-20). În al doilea capitol, Papa intră în miezul Dezvoltării umane în timpul nostru. Obiectivul exclusiv al profitului 'fără binele comun ca scop ultim - observă - riscă să distrugă bogăția și să creeze sărăcie'. Și enumără câteva distorsiuni ale dezvoltării: o activitate financiară 'cel mai adesea speculativă', fluxurile migratoare 'adesea doar provocate' și apoi prost gestionate, și mai departe, 'exploatarea fără reguli a resurselor pământului'. În fața unor asemenea probleme având conexiune între ele, Papa invocă 'o nouă sinteză umanistă'. Criza 'ne obligă să proiectăm din nou mersul nostru' (21). Dezvoltarea, constată Papa, este astăzi 'policentrică'. 'Crește bogăția mondială în termeni absoluți, dar cresc disparitățile' și iau naștere noi forme de sărăcie. Corupția, este amărăciunea sa, e prezentă în țările bogate și sărace; uneori mari întreprinderi transnaționale nu respectă drepturile lucrătorilor. De altfel, 'ajutoarele internaționale au fost adesea deturnate de la finalitățile lor, din pricina unor iresponsabilități' ale donatorilor și beneficiarilor. În același timp, denunță Pontiful, 'există forme excesive de protecție a cunoașterii din partea țărilor bogate, printr-o folosire prea rigidă a dreptului de proprietate intelectuală, în special în domeniul sanitar' (22). După încetarea 'blocurilor', este amintit, Papa Ioan Paul al II-lea ceruse 'o reproiectare globală a dezvoltării', dar aceasta 's-a petrecut numai în parte'. Există astăzi 'o reînnoită evaluare' a rolului 'puterilor publice ale Statului', și este de dorit o participare a societății civile la politica națională și internațională. Își îndreaptă apoi atenția spre delocalizarea unor întreprinderi din țările bogate în regiuni cu forță de muncă ieftină. 'Aceste procese - este avertismentul său - au comportat reducerea rețelelor de siguranță socială' cu 'pericolul grav pentru drepturile lucrătorilor'. La aceasta se adaugă faptul că 'reducerile din cheltuielile sociale, adesea promovate și de instituțiile financiare internaționale, pot lăsa cetățenii neputincioși în fața unor riscuri vechi și noi'. De altfel, se verifică și faptul că 'guvernele, din motive de utilitate economică, limitează adeseori libertățile sindicale'. Amintește de aceea guvernanților că 'primul capital de salvgardat și valorizat este omul, persoana în integritatea ei' (23-25). Pe plan cultural, continuă, posibilitățile de interacțiuni deschid noi perspective de dialog, dar există un dublu pericol. În primul rând, un eclectism cultural în care culturile sunt 'considerate substanțial echivalente'. Pericolul opus este 'plafonarea culturală', 'omologarea stilurilor de viață' (26). Își îndreaptă astfel gândul la scandalul foamei. Lipsește, denunță Papa, 'un set de instituții economice în măsură' să facă față unei atari urgențe. Urează recursul la 'noi frontiere' în tehnicile de producție agricolă și o echitabilă reformă agrară în țările în curs de dezvoltare (27). (Sursa: Radio Vatican) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 658, Ultimul acces: 2026-07-31 03:04:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
