În solemnitatea Sfinților Petru și Paul[2009-06-29]Astăzi, când Biserica Catolică și cea Ortodoxă îi sărbătoresc pe Sfinții Petru și Paul, Papa Benedict al XVI-lea a acordat paliumul Arhiepiscopilor Mitropoliți numiți în ultimul an. La amiază, conform obiceiului, Sfântul Părinte a recitat rugăciunea Angelus împreună cu mulțimea de credincioși din Piața San Pietro. Înaintea rugăciunii a rostit o scurtă alocuțiune pe care v-o oferim în traducere în continuare.Dragi frați și surori, Astăzi îi celebrăm solemn pe Sfinții Apostoli Petru și Paul, patroni speciali ai Bisericii Romei: Petru, pescarul din Galileea, "primul care a mărturisit credința, (și care) a strâns Biserica primară din rândul turmei lui Israel"; Paul, fostul persecutor al creștinilor care "a proclamat cele mai profunde mistere (ale credinței), [...] învățător și doctor care a vestit mântuirea la toți oamenii" (cf. Prefeței Liturghiei de astăzi). Într-una dintre predicile sale către comunitatea din Roma, Sfântul Papă Leon cel Mare afirma: "Aceștia sunt părinții voștri și adevărații voștri păstori, care au înființat această comunitate pentru ca să fiți introduși în împărăția cerească" (Sermo I din Nat. App Petri et Pauli, c I, PL 54,422). Cu ocazia acestei sărbători, doresc să adresez în mod particular salutări calde comunității diecezane de Roma, pe care Providența Divină mi-a încredințat-o spre grijă ca Succesor al Apostolului Petru. Este un salut pe care îl extind cu bucurie tuturor locuitorilor orașului nostru și pelerinilor și turiștilor care ne vizitează acum, în acest timp ce coincide cu încheierea Anului Paulin. Dragi frați și surori, fie ca Domnul să vă binecuvânteze și să vă apere prin mijlocirea Sfinților Petru și Paul! Ca păstor al vostru, vă îndemn să rămâneți fideli vocației voastre creștine, să vă împotriviți tentației de a vă conforma la mentalitatea acestei lumi - așa după cum Apostolul Neamurilor scria tocmai creștinilor din Roma - și să vă lăsați mereu transformați și înnoiți de Evanghelie, urmând ceea ce este cu adevărat bun și bineplăcut lui Dumnezeu (cf. Romani, 12,2). Mă rog mereu pentru aceasta, ca Roma să își păstreze vie vocația creștină, nu doar prin conservarea nealterată a imensului ei patrimoniu spiritual și cultural, ci și prin transformarea de către cetățenii ei a frumuseții credinței primite în moduri concrete de gândire și acțiune, oferind celor care vin în acest oraș din diferite motive o atmosferă plină de omenie și de valori evanghelice. De aceea, cu cuvintele Sf. Petru, vă invit, dragi frați și surori, discipoli ai lui Cristos, să fiți "pietre vii", strânse în jurul Celui care este "piatra vie, respinsă de oameni, dar aleasă și prețioasă în ochii lui Dumnezeu" (cf. 1Petru 2,4). Solemnitatea de astăzi are și un caracter universal: ea exprimă unitatea și catolicitatea Bisericii. De aceea în fiecare an la această dată, noii Arhiepiscopi Mitropolitani vin la Roma pentru a primi paliumul, simbolul comuniunii cu Succesorul lui Petru. Reînnoiesc salutul meu către acești frați întru episcopat, cărora le-am acordat paliumul în această dimineață în Bazilică, și către credincioșii care îi însoțesc. Salut de asemenea cu căldură delegația Patriarhiei de Constantinopol, care a venit la Roma, ca în fiecare an, pentru celebrarea Sfinților Petru și Paul. Venerarea comună a acestor martiri să ajute la atingerea comuniunii între creștinii din toate părțile lumii. Pentru aceasta să invocăm mijlocirea maternă a Mariei, Maica Bisericii lui Cristos, cu obișnuita recitare a Angelusului. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 706, Ultimul acces: 2026-08-01 05:15:07
|
Timp total: 0.03s...
[]:1