"Lăsaţi-mă să mă duc. Forţa slăbiciunii Papei Ioan Paul al II-lea" - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

"Lăsaţi-mă să mă duc. Forţa slăbiciunii Papei Ioan Paul al II-lea"

[2006-03-16]
"Lăsaţi-mă să mă duc la casa Tatălui" - Papa Ioan Paul al II-lea a rostit aceste cuvinte înainte de a muri. Ultimele sale zile şi suferinţa care l-a marcat mai ales la sfârşitul pontificatului său, sunt povestite de secretarul său, Mons. StanislaW Dziwisz, împreună cu responsabilul ediţiei poloneze a cotidianului Vaticanului "L`Osservatore Romano", Czeslaw Drazek, de către medicul personal Renato Buzzonetti şi de Mons. Angelo Comastri, vicar general al Sfântului Părinte pentru Cetatea Vaticanului într-o carte intitulată "Lăsaţi-mă să mă duc. Forţa slăbiciunii Papei Ioan Paul al II-lea", a anunţat Radio Vatican ieri.

Această carte reparcurge şi momentele mai dureroase ale vieţii lui Karol Wojtyla: copilărie, anii ocupaţiei naziste in Polonia, apoi atentatul din 13 mai 1981, internările la spitalul Gemelli din Roma, diagnosticarea tumorii intestinale, boala Parkinson. "O vizită a lui Dumnezeu", în acest fel a definit Mons. Dziwisz durerea trăită de Papa Ioan Paul al II-lea, ce i-a fost dată însă pentru a face să se nască opere de iubire faţă de aproapele. O uniune profundă cu Dumnezeu a Pontifului dispărut. O participare la Misterul pascal care a devenit mai evidentă tocmai în zilele Săptămânii Sfinte de anul trecut. Dar mai puternică decât moartea a fost întărirea adusă Papei de iubirea lui Cristos, explică Arhiepiscopul de Cracovia, numit Cardinal. Mediczl Renato Buzzonetti povesteşte despre cuvintele şoptite în poloneză "Isus, Maria, maica mea" atunci când salvarea îl transporta pe Sfântul Părinte rănit de Ali Agca; îşi aminteşte însă şi ziua în care Papa Ioan Paul al II-lea i-a cerut să devină medicul său personal prezentându-i pe scurt istoria sa medicală; îşi aminteşte şi ultimele sale ore. Întotdeauna a demonstrat o profundă linişte sufletească, afirmă medicul Buzzonetti, care în ciuda unor momente de umană, vizibilă nemulţumire, îl făcea să accepte boala din mâinile lui Dumnezeu, durerea fizică, inactivitatea impusă.

Arhiepiscopul Angelo Comastri se face purtător de cuvânt al percepţiilor celor mai mulţi. Putem spune, scrie el în carte, că funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea au fost experienţă într-adevăr extraordinară în care, într-un fel, s-a perceput puterea lui Dumnezeu care, prin Biserica Sa, vrea să formeze din toate popoarele o mare familie.

Sursa: www.catholica.ro


Contor Accesări: 960, Ultimul acces: 2026-09-23 08:04:22