Interviu Politica religioasă a Sfântului Împărat Constantin cel Mare

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Interviu Politica religioasă a Sfântului Împărat Constantin cel Mare

[2009-05-21]

Ioniţă APOSTOLACHE

Datorită devotamentului cu care a apărat cauza creştină într-o perioadă în care era greu şi să rosteşti numele lui Hristos, Împăratul Constantin rămâne, alături de mama sa, Împărăteasa Elena, ca un turn de apărare al dreptei credinţe în istoria mântuirii. Despre momentul apariţiei sale pe scena istoriei creştine, despre politica sa religioasă sau despre modul în care figura emblematică a Sfântului Împărat Constantin a rămas întipărită în conştiinţa vie a Bisericii dreptmăritoare ne-a vorbit părintele profesor universitar doctor Constantin Pătuleanu, titularul Catedrei „Istoria Bisericii Universale“ din cadrul Facultăţii de Teologie din Craiova.

Părinte profesor, cum şi-a făcut apariţia marele împărat pe scena istoriei creştine şi care a fost momentul convertirii sale?

Constantin cel Mare a domnit între anii 306 şi 337. El s-a născut în oraşul Naissus din Moesia Superior (Nis, Iugoslavia) în jurul anului 273, fiind primul fiu a lui Constantius Chlorus şi al Elenei. Ne aflăm în perioada în care Imperiul Roman era condus de împăraţii Diocleţian şi Maximian, cu titlul de auguşti, şi de Galeriu şi Constantius, în calitate de cezari. Pentru o mai bună cunoaştere a treburilor statului, Diocleţian (284-305), prim-august şi împărat în Orient, şi-a luat un coleg cu titlul de augustus, şi anume pe Maximian, căruia i-a repartizat pentru administrare Apusul. Aşa a luat naştere sistemul de conducere în doi, cunoscut sub numele de diarhie. Mai târziu, fiecare august şi-a luat câte un ajutor, cu titlul de cezar, şi anume Diocleţian pe Galeriu, iar Maximian pe Constantius Chlorus, luând naştere conducerea în patru - tetrarhia. La 1 mai 305, Diocleţian şi Maximian se retrag, iar în locul lor devin auguşti Galeriu pentru Orient şi Constantius Chlorus în Occident. După moartea acestuia din urmă, în anul 306, armata îl proclamă drept august pe Constantin, care până la moartea lui Maximian îşi ia ca patron divin pe Hercule, protectorul socrului său, luând de soţie pe fiica lui Maximian, Fausta. După această dată, el se pune sub oblăduirea lui Sol invictus (soarele neînvins), divinitate orientală, adoptată şi de romani. În anul 311, după moartea lui Galeriu, el se aliază cu Licinius, noul august al Orientului, şi luptă împotriva lui Maxenţiu, care se instalase la Roma după ce îl înlăturase pe Severus (adjunctul în calitate de cezar a lui Constantius Chlorus în Occident). La 28 octombrie 312, Maxenţiu este înfrânt la Pons Milvius (Podul Vulturului). În acest loc Constantin are celebra viziune relatată de istoricul Eusebiu de Cezareea în lucrarea sa „Vita Constantini“, precum şi de apologetul creştin Lactanţiu în lucrarea „De mortibus persecutorum“. Evenimentul relatat în cele două lucrări constituie actul prin care s-a explicat convertirea lui Constantin cel Mare la creştinism. Dupa Eusebiu şi Lactantiu, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui, cu inscripţia: „in hoc signo vinces“, „prin acest semn vei învinge“. Noaptea, în timpul somnului, i s-a arătat Iisus Hristos cu semnul crucii, pe care-l văzuse ziua pe cer, cerându-i să-l pună pe steagurile soldaţilor, spre a-i servi drept semn protector în lupte.

Care sunt caracteristicile ce definesc figura Sfântului Împărat Constantin cel Mare?

Constantin cel Mare a avut merite deosebite în mai toate domeniile. A fost un bun strateg (o demonstrează acţiunile lui militare), a fost un bun economist (monedele bătute de el au rezistat câteva sute de ani), a fost un vizionar (mutarea capitalei pe malul Bosforului, în anticul Bizantinon, a fost un succes şi a rezistat 1.000 de ani), politica lui religioasă a adus pace şi libertate pentru creştinism. Poate tocmai de aceea ar trebui să ne preocupe în special politica sa religioasă, căci, dacă politica sa economică, militară sau externă i-au adus, pe bună dreptate, supranumele de „cel Mare“, relaţia lui cu Dumnezeu, cu Biserica i-a adus calitatea de „sfânt întocmai cu apostolii“.

A generalizat duminica ca zi de repaus în Imperiu“

Ce implicaţii a avut politica sa religioasă?

Politica lui religioasă este caracterizată mai ales prin câteva fapte de importanţă majoră: actul de libertate religioasă de la Milan, din ianuarie 313, alegerea unei noi reşedinţe imperiale şi convocarea Sinodului I ecumenic de la Niceea din 325. Imediat după edictul din 313, împăratul îi scuteşte pe clericii creştini de obligaţia grea şi costisitoare a funcţiunilor municipale. Scuteşte Biserica de dări, drept de care nu se bucurau templele păgâne, şi i-a înapoiat tot ceea ce îi fusese confiscat, acordându-i şi dreptul de a primi legate şi donaţii. Totodată, el a acordat ca ajutor episcopilor sume importante din tezaurul statului, pentru ridicarea de biserici şi întreţinerea clerului. El a dat, de asemenea, Bisericii dreptul de eliberare a sclavilor.

Care au fost consecinţele juridice ale edictului de la Mediolanum din 313 şi cum a primit lumea păgână hotărârile unui împărat roman convertit la creştinism?

Constantin cel Mare a intervenit şi în dreptul penal, pe care a încercat să-l umanizeze, înlăturând din legile penale dispoziţii şi pedepse contrare spiritului creştin, ca: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). S-a îmbunătăţit tratamentul din închisori. S-au adus restricţii luptelor de gladiatori şi s-au trimis condamnaţii la mine, în loc de lupte. S-a modificat, în spirit creştin, legislaţia referitoare la căsătorie, la părinţii fară copii, s-a îngreunat divorţul, s-a pedepsit adulterul şi siluirea, sau violul, s-a interzis aruncarea copiilor şi vinderea lor, prin ajutoare date părinţilor săraci. S-au luat măsuri de protecţie şi ajutor pentru săraci, orfani, văduve şi bolnavi. Prin legea din 321, Constantin cel Mare a generalizat du-minica ca zi de repaus în Im-periu. Incă din 317, împăratul a început să bată şi monede cu monogramul creştin. În funcţiile înalte, el numea de preferinţă creştini, dar a păstrat şi păgâni. Cultul împăratului a pierdut sensul lui religios, păstrând mai mult semnificaţia lui politică: cinstirea autorităţii împăratului, ca exponent al puterii Imperiului Roman; templele dedicate lui devin localuri publice, fără statui şi fără sacrificii.

A primit botezul creştin pe patul de moarte

Care a fost rolul Împăratului Constantin în medierea divergenţelor teologice de la Sinodul I Ecumenic?

Convocarea Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din 325, constituie unul din meritele deosebite ale Împăratului Constantin. Văzând tulburarea crescândă provocată de erezia lui Arie din Alexandria , Constantin s-a decis să convoace pe episcopii Imperiului într-un sinod general sau ecumenic, spre a defini împreună adevărurile de credinţă şi a asigura unitatea creştinismului. Ca om de stat experimentat, Constantin şi-a dat seama că unitatea creştinismului, pacea şi liniştea Bisericii constituie elementul de viaţă şi de rezistenţă al Imperiului Universal. În locul pluralităţii zeilor păgâni, era de preferat existenţa unei singure credinţe în Imperiu, cea creştină, căci ea asigura şi unitatea lui politică. Este interesant de constatat că însuşi Constantin, deşi nu primise încă botezul, a deschis Sinodul I Ecumenic printr-o cuvântare adresată episcopilor, asigurându-i că el se consideră împreună slujitor cu ei (potrivit lui Eusebiu, „Viaţa fericitului Împărat Constantin“, III, 13 - colecţia „Părinţi şi Scriitori Bisericeşti“, vol 14). Cu alt prilej, după mărturia lui Eusebiu, el a spus că se consideră episcop pus de Dumnezeu pentru treburile din afară ale Bisericii.

Când a primit botezul creştin împăratul bizantin şi cum a rămas figura sa întipărită în memoria vie a Bisericii pe care a slujit-o?

Acordând libertate, ajutor şi privilegii creştinismului, el a făcut din minoritatea urgisită, dispreţuită, persecutată, instituţia cea mai însemnată. Cu ajutorul împăratului, Biserica creştină a intrat într-o perioadă de aur, perioada Sfinţilor Părinţi ai veacului al IV-lea. Constantin a primit botezul de la episcopul semiarian Eusebiu de Nicomidia cu câteva zile înainte de Rusalii, în luna mai 337. El a murit curând după aceea, la 21 mai, acelaşi an, în Duminica Rusaliilor, şi a fost îngropat în Biserica „Sfinţii Apostoli“ din Constantinopol, ctitoria sa, cu mare fast. Pentru menitele sale şi mai ales pentru marile servicii aduse creştinismului, Biserica l-a cinstit în chip deosebit, trecându-l în rândul Sfinţilor şi numindu-l „Cel întocmai cu Apostolii“.

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 803, Ultimul acces: 2026-08-06 02:12:44

Timp total: 0.03s...

[1]:1