Hotărâri ale Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor din 12 mai 2009[2009-05-13]Marți, 12 mai 2009, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc la Reședința Patriarhală ședința săptămânală de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor. Dintre hotărârile luate, menționăm: - Intensificarea activității de întocmire a documentației pentru construirea celor două cămine pentru persoane vârstnice, aprobate într-o ședință anterioară de către Permanența Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor, respectiv Căminul de la Parohia Basilescu din cadrul Protoieriei I Capitală și Căminul de la Parohia Sf. Mare Mucenic Gheorghe din cadrul Protoieriei Ploiești ; - Intensificarea și eficientizarea demersurilor pentru preluarea de către Arhiepiscopia Bucureștilor a Palatului Nifon Mitropolitul, situat în București, str. Doamnei, nr. 1, pentru realizarea de către Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor în acest imobil a Muzeului Creștinismului Românesc « Dionisie Exiguul », lucrare de mare valoare ce va evidenția identitatea și continuitatea noastră, ca popor român și creștin, în context european și universal ; - Acordarea destinației de paraclis studențesc bisericii parohiei Sf. Dumitru Poștă din Centrul istoric al Capitalei, întrucât s-a constatat că celelalte două paraclise studențești din București (biserica parohiei Sf. Nicolae Dintr-o Zi - din apropierea Universității de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu și biserica parohiei Sf. Nicolae Biserica Rusă din imediata vecinătate a Universității București) se dovedesc a fi neîncăpătoare. Totodată, biserica Sf. Dumitru Poștă, pe lângă hramul consacrat (Sf. Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir 26 octombrie), va avea încă două hramuri, respectiv Sf. Mare Mucenic Pantelimon (27 iulie) și Sf. Mare Mucenic Haralambie (10 februarie). BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI BUCUREȘTILOR Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 689, Ultimul acces: 2026-08-05 07:44:07
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1