Sărbătorirea a 90 de ani de la intrarea trupelor române în Oradea[2009-04-16]Eliberarea Oradiei în urmă cu 90 de ani este sărbătorită de oficialitățile locale și județene prin organizarea unor manifestări cultural religioase. Cu această ocazie, Preasfințitul Virgil Bercea a participat la o expoziție tematică organizată de Muzeul Aurel Lazăr.În cadrul expoziției au fost prezentate o serie de obiecte cu valoare istorică deosebită, precum și imagini legate de evenimentele care au avut loc odată cu eliberarea Oradiei de către trupele române. La expoziție au participat primarul municipiului Oradea Ilie Bolojan, d-na Ligia Mirișan, Directorul Direcției de Cultură Bihor, Aurel Chiriac, Directorul Muzeului Țării Crișurilor, consilieri locali, precum și reprezentanți ai diferitelor instituții culturale orădene, precum și Preasfinția Sa Sofronie Drincec, Episcopul ortodox al Oradiei. În cuvântul său, Preasfințitul Virgil Bercea a felicitat organizatorii pentru reușita acestei expoziții, menționând rolul Bisericii Greco-Catolice în menținerea identității naționale a poporului român pe aceste meleaguri. Dealtfel, cu ocazia vizitei pe care a efectuat-o la Oradea, regale Ferdinand a fost găzduit de către Episcopul Demetriu Radu la palatul episcopal. Manifestările vor continua luni, când atât în Catedrala Sfântul Nicolae, cât și în Biserica cu lună vor fi celebrate slujbe de pomenire pentru eroii neamului care și-au dat viața pentru eliberarea acestei regiuni. (Biroul de presă al Episcopiei de Oradea) (Sursa: BRU.ro) Imagini suplimentare: Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 745, Ultimul acces: 2026-08-07 15:51:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1