Sfântul Ioan Scărarul, dascăl al virtuților[2009-03-31]În Duminica a IV-a a Postului Mare, 29 martie 2009, Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a ținut un cuvânt de învățătură în Paraclisul Reședinței patriarhale. Patriarhul României a explicat înțelesurile Evangheliei în care Isus Hristos a săvârșit minunea vindecării fiului lunatic, demonizat, al cărui tată era sărac și a încercat în multe feluri să readucă sănătatea copilului său, dar nu a reușit, iar în cele din urmă a venit la Hristos pentru a-l vindeca. Această minune a fost un prilej pentru Mântuitorul de a sublinia că a slăbit credința poporului, dar după ce a mustrat necredința poporului și-a exprimat mila față de tânărul suferind.Preafericirea Sa a evidențiat faptul că Evanghelia este tulburătoare pentru că tatăl copilului, care a încercat să aducă alinare fiului său, a venit la Mântuitorul cu o credință incompletă, cu o credință îndoielnică, dar Mântuitorul a fost receptiv la suferința acestuia, precum este receptiv la intensitatea credinței celor care se apropie de El. Explicând răspunsul în lacrimi al tatălui, Patriarhul a arătat că atunci când 'tatăl copilului bolnav simte că Mântuitorul îl mustră fiindcă nu are credință suficientă, el se așează în stare de căință, de pocăință până la lacrimi. A înțeles ceea ce a vrut să-i spună Mântuitorul. A înțeles mustrarea Lui și de aceea a zis cu lacrimi: `Cred Doamne, ajută necredinței mele`. Vedem în cuvintele tatălui sărman două atitudini foarte importante din punct de vedere duhovnicesc'. 'Lacrimile arată starea lui de căință pentru credința puțină sau credința amestecată cu îndoială, cuvintele `Cred Doamne` arată dorința lui de a-și întări credința, iar cuvintele `Ajută necredinței mele` arată pocăința lui, smerenia lui'. Preafericitul Daniel a explicat că după ce a întărit pe tatăl copilului în credință, Mântuitorul l-a vindecat pe copil de boală, iar pe ucenici de neștiință și de neosteneală. 'Vedem aici o întreită lucrare a Mântuitorului care întărește credința puțină și slabă a tatălui, care vindecă și ridică pe copil și luminează și învață pe ucenici. Aici sunt trei lucrări deodată săvârșite de Mântuitorul Isus Hristos ca lucrări de vindecare duhovnicească și de întărire în credință și de luminare a sufletului și a vieții omului'. Patriarhul Daniel a subliniat că în această perioadă, a urcușului spre Înviere, nu este suficient să ascultăm cuvintele Scripturii, ci trebuie să ne luminăm, să ne umplem și să ne întărim de prezența lui Dumnezeu în noi prin rugăciune și prin post, să transformăm prin postire foamea după hrană materială în foame după Dumnezeu, în foame și sete după prezența iubitoare a lui Dumnezeu în noi. Patriarhul a precizat că un învățător și un făptuitor în această privință este Sfântul Ioan Scărarul: 'Ca dascăl al virtuților dobândite prin credință puternică, prin post, prin rugăciune, prin osteneli este un dascăl al întregii creștinătăți. Cartea lui, `Scara Virtuților`, a fost citită ca un manual de viață duhovnicească secole de-a rândul în mănăstiri. Și astăzi în unele mănăstiri este citită, mai ales în perioada postului. În cuvinte foarte simple, dar cu un conținut foarte adânc, Sfântul Ioan Scărarul ne arată lupta duhovnicească din suflet, din minte și din inimă, a celui care se străduiește să urce spre Dumnezeu prin împlinirea poruncilor dumnezeiești, prin curățirea de patimi'. (Sursa: Basilica.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 891, Ultimul acces: 2026-07-25 07:16:05
|
Timp total: 0.04s...
[]:1