Vaticanul va căuta negaționiștii pe Google - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Vaticanul va căuta negaționiștii pe Google

[2009-03-12]
Razvan Ciubotaru

Benedict al XVI-lea crede că utilizarea Internetului ar fi împiedicat ridicarea excomunicării unui episcop negaționist al Holocaustului și mulțumește “prietenilor evrei” pentru că au înlăturat neînțelegerea creată.

Papa Benedict al XVI-lea a explicat, joi, modul în care a luat decizia de a ridica excomunicarea unui episcop care a negat Holocaustul, un act care a stârnit un val de indignare în cercurile politice și religioase. Într-o scrisoare destinată tuturor episcopilor catolici, Papa a explicat că Vaticanul ar fi putut evita eroarea, dacă ar fi utilizat mai mult Internetul pentru a verifica ultimele declarații ale episcopului în cauză, Richard Williamson. În scrisoare, Benedict al XVI-lea se arat㠓întristat” de atacurile pe care le-a înfruntat din partea catolicilor și a mulțumit “prietenilor evrei” pentru că au înlăturat neînțelegerea și au “restabilit o atmosferă de încredere”.

Scandalul în care a fost implicat Vaticanul a început în ianuarie, când Papa a ridicat excomunicarea episcopului Richard Williamson, la doar trei zile după ce acesta a negat Holocaustul, într-un interviu acordat unei televiziuni suedeze. Publicitate

Vaticanul a anulat decizia și a precizat că nu avea știință despre existența interviului, în care Williamson spunea că doar 300.000 de evrei au fost uciși de către naziști, față de cifra oficială de 6 milioane, și a negat existența camerelor de gazare de la Auschwitz.

În urma acestor declarații, Williamson a fost expulzat din , unde trăia de câțiva ani. Ministrul german al Justiției a precizat că îl va da în judecată pe Williamson pentru declarațiile sale. Episcopul a fost condamnat în pentru “glorificarea partidului nazist german”. Richard Williamson a fost excomunicat de Papa Ioan Paul al II-lea, alături de alți trei episcopi, pentru că au fost consacrați împotriva voinței pontificale. Cu toții făceau parte din societatea ultraconservatoare a Sfântului Pius al X-lea.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 818, Ultimul acces: 2026-07-31 08:40:15