REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD / Biserica şi “comisarii roşii”

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

REPORTER ÎN BASARABIA DE SUD / Biserica şi “comisarii roşii”

[2009-03-03]

Tudor Cires , Simona Lazar

Douăzeci şi şapte de biserici aveau românii din Bugeac, atunci când Basarabia de Sud a intrat în componenţa URSS. Au supravieţuit numai şase; şi acelea cu mare greutate, ţinând slujbele în surdină şi făcând cununii şi botezuri la ceas de noapte, precum furii...

Prigoana împotriva bisericii, după 1940/1944, nu a lăsat neatinsă Basarabia de Sud. Ceea ce n-au reuşit turcii şi tătarii, vreme de sute de ani, au făcut sovieticii în numai câteva decenii: au tras crucile jos de pe sfintele lăcaşuri şi le-au batjocorit transformându-le în sanatorii, cantine, depozite, discoteci... Podoabele lăcaşului de cult au fost furate, cărţile sfinte arse, iar preoţii deportaţi în Siberia . De la o vreme, "s-a dat drumul să se reconstruiască bisericile", ne spunea dl Petru Şchiopu, preşedintele Asocţiaţiei Ecologice "Ialpug", din Babele, unul dintre interlocutorii noştri, în vreme ce străbăteam satele româneşti din Bugeac. "Numai că, nu ştiu cum se face, că atunci când a venit poruncă să le dărâme, le-au dărâmat pe toate la rând, şi româneşti, şi ruseşti, şi ucraineşti. Acu', dacă-i vorba să le ridice la loc, le ridică pe sărite, mai mult pe cele ucrainene...", ne mai zicea cu năduf.

DISTRUSE ŞI BATJOCORITE

Iată câteva date despre ceea ce a însemnat zestrea de lăcaşuri sfinte româneşti, în Bugeac. Biserica din Cartal (Orlovca), raionul Reni, a fost folosită vreme de peste patruzeci de ani ca depozit pentru materiale de construcţii. În 1992, când deja începuse să se observe un "dezgheţ" în fosta U.R.S.S., iar lăcaşul începea să-şi recapete vechiul statut, la Cartal încă mai funcţionau resorturile comuniste. E drept, depozitul a fost închis, imobilul renovat, dar nu pentru a redeveni biserică, ci pentru a fi transformat în muzeu de istorie. A fost nevoie de încă doi ani de eforturi susţinute pentru ca în lăcaşul de cult să revină icoanele şi să se săvârşească din nou Sfânta Liturghie. În limba română. La Furatu (Furatovca), raionul Sărata, în schimb, biserica îşi duce încă crudul destin. Clădirea a fost împărţită în două, cu un zid de piatră. Pronaosul şi o parte din naos sunt un simplu depozit, în vreme ce în altar şi în restul naosului, funcţionează... un bar, unde noaptea se organizează discoteci.

Biserica din satul Broasca (Broska), raionul Ismail, a fost distrusă până în temelii, de un buldozer. Credincioşii de aici merg să se roage şi astăzi la cea din Babele, care, din fericire, este una dintre puţinele care a continuat să funcţioneze şi în anii de prigoană. Biserica din Borisăuca (Borisyvka), raionul Tatarbunar, a fost transformată în depozit, apoi în sală de sport. După 1990, a fost renovată, aici ţinându-se mai întâi slujbele în ruseşte, iar acum în română.

INTIMIDAREA PREOŢILOR

La Hagi-Curda (Kamâşovca), raionul Ismail lăcaşul de cult a fost dărâmat în anul 1979, pe locul său fiind înălţat un monument pentru eroii satului, căzuţi pe front în cel de-al doilea război mondial. După 17 ani, satul a început construcţia unei biserici noi. La vremea aceea, comunitatea aderase la Mitropolia Basarabiei (pendinte de Patriarhia Română), iar preotul Anatol Cristea a încercat să îşi ducă la bun sfârşit misiunea. Epsicopia Odessei a intervenit însă în forţă. Acum în sat se ridică şi un al doilea lăcaş de cult pendinte de Patriarhia Moscovei, iar satul este împărţit între cele două biserici. S-au înregistrat câteva atacuri asupra bisericii ridicate de Mitropolia Basarabiei, ca şi asupra părintelui Anatol Cristea, în încercarea de a intimida şi a pune piedici reconstrucţiei lăcaşului de cult.

O situaţie similară se petrece în satul Anadol (Dolinscoe), din raionul Reni. Aici, după anul 1996, când preotul Nicolae Asargiu şi enoriaşii au aderat la Mitropolia Basarabiei, începând să ridice un nou lăcaş de cult, Episcopia de la Odessa a intevenit încercând să stopeze reconstrucţia, îndepărtându-l pe preot. Localnicii au de ce să fie îngroziţi, mai ales că aici, la Anadol, s-au petrecut, cu doar câteva decenii în urmă, fapte greu de închipuit. După ce în 1945 biserica fusese transformată în depozit, în 1982 toate intrările au fost blocate de armată şi de forţele miliţieneşti sovietice, iar lăcaşul de cult a fost minat şi aruncat în aer, pentru că simpla lui existenţă le dădea oamenilor din comună puterea să nu renunţe la credinţa creştină.

Biserica mare a Mănăstirii “Schimbarea la faţă” a fost refăcută în ultimii ani

SANATORIU PENTRU NARCOMANI

La Eschipolos (azi, Glubocoe), în raionul Tatarbunar, a fost distrus, în 1945, cel mai "tânăr" dintre lăcaşurile religioase româneşti din Bugeac. Biserica cu hramul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril" fusese ridicată de localnici în anul 1940. După numai cinci ani, crucea cea mare a fost legată de un tractor şi dată jos; apoi întregul lăcaş a fost demolat. Din cărămida bisericii s-a ridicat o casă de cultură. În acelaşi sat, ceva mai departe, pe malul lacului, a fost ridicată la începutul secolului trecut o mănăstire cu hramul "Schimbarea la faţă". După 1945, aceasta a fost închisă, călugării alungaţi sau trimişi în Siberia , iar locul transformat în sanatoriu. Dar nu orice fel de sanatoriu - ci... "trezilka". Adică un spital unde erau aduşi în special alcoolicii, la dezalcoolizare, iar mai aproape de timpurile noastre, chiar narcomanii. Biserica cea mare a mănăstirii a funcţionat, astfel, vreme de mai multe decenii, drept cantină pentru bolnavi şi cadre sanitare, în vreme ce biserica mică a fost... cinematograf.

În anul 1991 a ajuns aici o măicuţă din Republica , de loc de pe lângă Cahul, din Crihana Veche, sat din lunca Prutului. "Când am ajuns aici prima dată, era sanatoriu, venea lumea la lecuire de narcomanie. Am fost, o vreme, împreună, şi narcomanii cu beteşugul lor, şi noi, măicuţele, cu rugăciunile", ne povesteşte stareţa. În mănăstire sunt acum 30 de suflete, cea mai vârstnică dintre monahii având 85 de ani. Numai vreo zece vorbesc româneşte - restul: ruseşte sau ucraineşte. "Când suntem de mai multe naţii, apoi vorbim limba pe care o înţelegem toate, rusa". Măicuţele au refăcut împreună lăcaşul de cult, au înălţat o casă de oaspeţi şi au reamenajat izvorul din împrejurimi, despre care se zice că are puteri tămăduitoare.

Poate va tămădui şi rănile Bisericii...

Cu drag de limba română

S-a născut în lunca Prutului, într-un sat din Basarabia, unde localnicii nu au încetat să asculte posturile de radio din România. Crihana Veche e la o aruncătură de băţ, peste apă, de Galaţi... De 24 de ani trăieşte însă în mănăstire. La Eschipolos a ajuns în 1991, "în luna lui mai". Şi de atunci a făcut totul pentru a readuce la splendoarea de odinioară vechiul lăcaş ridicat de Sozon. Ctitorul dintâi al bisericii, un simplu localnic, a lăsat o cronică despre felul în care a fost înălţată mănăstirea, în urma unei viziuni. O chemare sfântă a adus-o şi pe ea aici. "La Cahul am făcut 10 clase", ne spune stareţa. "Atunci se învăţa cu chirilice. După aia am învăţat cu litere latine şi astăzi, ori de câte ori pot, citesc cărţi româneşti". În România se simte "acasă". Ne povesteşte un episod din Feldioara, când a fost cu 40 de maici.

"În satul acela, când au aflat de unde vin, toţi ar fi vrut să stau cu ei măcar un ceas, să le povestesc. I-am simţit ca pe surori şi fraţi". Ne mai spune că duce dorul limbii române. "Când mă duc la Odessa , uneori simt că nici limba mea n-o prea mai ştiu, nici pe-a lor n-o înţeleg bine".

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 954, Ultimul acces: 2026-07-31 13:27:34

Timp total: 0.03s...

[]:1