NICOLAE TONITZA/Pictura făcătoare de minuni de la Mănăstirea Durău

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

NICOLAE TONITZA/Pictura făcătoare de minuni de la Mănăstirea Durău

[2009-03-03]

Cristinel C. Popa

Mănăstirea Durău, veche aşezare monahală, situată la poalele Ceahlăului, păstrează zugrăvită pe zidurile bisericii sale o capodoperă a marelui pictor Nicolae Tonitza. Între 1935 şi 1937, pronaosul, naosul şi altarul au fost împodobite cu picturi în ceară realizate de studenţi şi absolvenţi ai Academiei de Arte Frumoase din Iaşi , printre care şi Corneliu Baba, îndrumaţi şi sprijiniţi de maestrul lor, Tonitza.

Abordarea temelor era una modernă la acea vreme, cu totul ieşită din comun. Personajele sunt umanizate şi împrumută pe chipuri şi straie trăsături şi motive populare româneşti, însă penelul maestrului poate fi recunoscut repede: la Pruncul Iisus din scena Naşterii Mântuitorului se văd ochii de copil din capodoperele sale. Aici, Pruncul, Domnul Iisus, e aşezat undeva aproape de piscul muntelui, şi el pictat, iar la poale sunt zugrăviţi păstorii îmbrăcaţi cu bundă şi purtând în picioare opinci, asemenea ciobanilor mioritici. Evident, nedespărţiţi de oile cu trăsături blânde, de poveste.

DRUMUL, CA O INIŢIERE

Mănăstirea Durău e situată în staţiunea cu acelaşi nume. De aproape, Masivul Ceahlău, semeţ, îmbrăţişează cu aripi de piatră frumoasa vale în care se întinde ca un giuvaer un şirag de vile noi. În mijloc, pe cea mai mare suprafaţă din staţiune, lăcaşul de cult: o mănăstire de maici în care vieţuiesc 26 de suflete. De sus, din paradisul vulturilor şi al păsărilor de munte, apărat de foşnetul brazilor şi alintat de clinchetul izvoarelor, Vârful Toaca e umbrit de semeţia picturii maestrului Tonitza. Ceahlăul e, de altfel, un adevărat Athos românesc. Un munte aflat la "poalele" unei capodopere?

Sau invers? Poate e mult spus, dar se apropie de adevăr.

Maica stareţă Raisia Lungu ne pofteşte în odaia sa. Vorbeşte cu pioşenie despre surorile întru credinţă, despre picturile şi icoana Maicii Domnului despre care lumea spune că sunt cu har, despre ce a fost şi ce vrea să facă. "Picturile din biserică sunt din ceară, au fost curăţate doar o dată. Şi eu mă gândeam să le spălăm din nou, dar trebuie să vină mai întâi specialişti să le testeze, să vadă ce substanţe putem folosi ca să le curăţăm. Până atunci, am făcut lumânarul afară, să nu se afume. Altfel nu-s probleme, pictura e tare, e adaptată zonei, că aici e frig, iar căldură nu facem exagerată. Oamenii care intră în biserică nu pot să o atingă, pentru că la bază sunt stranele spaţioase. Oricum, avem grijă toate, permanent sunt două măicuţe care stau în biserică", a spus maica stareţă. Oamenii vin convinşi că pictura şi icoanele au o putere dumnezeiască. S-a convins de asta şi maica stareţă, care povesteşte despre o doamnă care s-a rugat aici până s-a văzut ieşită din necaz.

Păşim din odaia maicii stareţe şi mergem în biserică. Se aminteşte despre un schit care s-ar afla la originea Mănăstirii Durău şi despre care se ştie de la anul 1600, însă prima atestare certă datează din 1779, când este menţionată ca stareţă Maica Nazaria. Istoria schitului cunoaşte o nouă etapă o dată cu zidirea noii biserici de piatră cu hramul Buna Vestire, sfinţită în 1835. În 1935, Tonitza era profesor la Academia de Arte Frumoase din Iaşi . În acel an, ajutat de Nicolae Iorga, care era preşedintele Comisiei Monumentelor Istorice, a obţinut aprobarea de a picta biserica de la Durău. El se hotărăşte să picteze în ceară, tehnică neutilizată până atunci la noi. În luna septembrie a acelui an, ajutat de câţiva ucenici, acoperă cu un strat de ceară fierbinte pereţii pe care urma să fie realizată pictura. În vara anului următor, însoţit de Corneliu Baba, Petru Hărtopeanu, Călin Alupii, Serafim Bodnariuc şi alţii, cărora li se alătură Varahiil Muraru, pe atunci frate la mănăstire, începe pictura pe care o va finaliza în 1937. Tonitza foloseşte de la început o succesiune a temelor cu totul originală. În locul portretelor tradiţionale, Tonitza pune în picturi oameni de la poalele Ceahlăului, plini de viaţă şi demnitate, conştienţi de atotputernicia lui Dumnezeu, dar şi de trăinicia credinţei lor.

OI, BUNDĂ ŞI IŢARI

Iar Naşterea Domnului, din absidă sudică, este pictată ca o scenă ce se desfăşoară în aer liber, la poalele Ceahlăului, care se profilează pe un cer înstelat. Păstorii care se închină Fecioarei ce ţine în braţe Pruncul Sfânt poartă costumele specifice muntenilor de pe Valea Bistriţei, cu bundiţă înflorată şi fustă scurtă peste iţari strânşi pe picior. Şi prezenţa oilor, cu totul inedită într-o asemenea compoziţie, vine să întregească atmosfera mioritică.

Când păşeşti în incinta bisericii, un sentiment nobil te încearcă. Ochii de copil pictaţi de Tonitza au sclipiri la fel ca acelea ale soarelui. E o simbioză perfectă aici, turistul ia cu el o parte din căldura şi spiritul imaginii şi ale locului şi le duce cu el pe munte. Au fost turişti germani care au intrat să întrebe cum se ajunge pe creste şi, când au văzut oile şi ciobanii din picturi, au sperat să-i întâlnească şi sus, pe culmi. Şi totul pare firesc, pentru că sfinţii lui Tonitza, sfinţi cu ochi de copil, te duc cu gândul la miros de piatră şi gust de fân, la tril de păsări.

Şi la o rugăciune. Înaltă cât Vârful Toaca din apropiere.

Turnurile semeţe ale bisericii lăcaşului de cult împung cerul, norii albaştri, vârfurile semeţe ale Ceahlăului oglindindu-se în umbre, din înălţimi, în curtea primitoare. Din 1959, Mănăstirea Durău a funcţionat ca biserică de parohie, apoi ca schit de călugări, iar din 1991 a redevenit mănăstire de maici. Până în anul 1977, în fostul cimitir al mănăstirii a existat Biserica Sfânta Sofia, care, împreună cu casele monahale din împrejurimi, a fost demolată din ordinul autorităţilor. Au fost culcate la pământ chiliile, buldozerele au intrat în cimitir, scoţând osemintele. Acum sunt adunate într-un singur mormânt, iar maica stareţă vrea să facă un monument, să ştie oamenii care aprind lumânări cine odihneşte acolo. Măicuţele, 10 la număr, au venit aici de la Văratec. "Aici erau înainte sfinţi părinţi, cu viaţă de pustnic. Însă îşi mai amintesc de ei doar bătrânii din sat", spune stareţa. După 1991, locul a prins mai multă viaţă. Cu binecuvântarea şi prin strădania PF Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, au luat fiinţă Centrul Cultural-Pastoral "Sf. Daniil Sihastru", loc de promovare a spiritualităţii ortodoxe în dialog ecumenic naţional şi internaţional, Centrişorul "Casa profetului «Sfântul Ilie»" şi Casa Pelerinului. Şi maicile se ocupă de toate.

PERSONALITĂŢI

De-a lungul timpurilor, Durăul a constituit un preferat loc de întâlnire pentru numeroase personalităţi ale vieţii politice, literare şi cultural-artistice. Mitropolitul Veniamin Costache, a cărui reşedinţă se mai păstrează şi astăzi, Nicu Gane, Emil Gârleanu sau Alexandru Vlahuţă zăboveau îndelung pe prispele caselor mănăstireşti sau pe potecile Ceahlăului. Barbu Delavrancea, I.L. Caragiale, Mihail Sadoveanu şi Aurel Băeşu erau oaspeţi obişnuiţi ai Durăului, iar Gheorghe Panu, cunoscut om politic, jurist şi gazetar, şi-a petrecut aici timp de 20 de ani toate vacanţele, uzând de influenţa sa pentru înfrumuseţarea şi dezvoltarea mănăstirii.

Iubire de natură

Măicuţele au treabă multă la mănăstire, au mereu de lucru, se învârt pe la bucătărie, veghează în biserică picturile, îngrijesc prin chilii, prin curte, pe la animale. Cu toate acestea şi pentru că sunt puţine la număr, măicuţele îşi găsesc timp să se bucure şi de natură. Când nu lucrează în mănăstire, nu fac cruciuleţe ori mătănii şi nu deretică prin chiliile modeste, când nu citesc sau nu ascultă acatiste, iau drumul Ceahlăului. "Sunt iubitoare de natură, urcă mai ales vara, că iarna e greu. Toate maicile merg pe munte, unele chiar de două ori, altele o dată. Chiar vin şi spun «Maică stareţă, eu anul ăsta n-am urcat pe munte». Şi, câteodată, duminica după-amiaza se plimbă până la Cascada Duruitoarea (de la care vine şi denumirea de Durău) ori prin împrejurimi, că nu-s pericole. Măicuţele urcă pe munte la fel îmbrăcate, cu bocăncei în picioare, altfel nu se lasă. Au ele pantaloni, mai pun fusta-n brâu, să meargă mai uşor, dar nu renunţă la haina călugărească."

Sursa: www.Culte.ro

Contor Accesări: 1017, Ultimul acces: 2026-07-31 08:29:02

Timp total: 0.03s...

[]:1