IPS Robu i-a scris Cardinalului Bagnasco - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

IPS Robu i-a scris Cardinalului Bagnasco

[2009-02-23]
Ținând cont de evenimentele care au avut loc în ultima perioada în Italia, IPS Ioan Robu, în calitate de președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, i-a adresat o scrisoare Cardinalului Bagnasco, președintele Conferinței Episcopilor Catolici din Italia. Scrisoarea poartă data de astăzi și redăm în continuare conținutul ei.

"Biserica Catolică din România respinge și condamnă împreună cu Voi crimele și alte infracțiuni comise în Italia de unii dintre conaționalii noștri. Tot răul săvârșit de ei ne mortifică și ne umple de indignare. Și sunt convins că acestea sunt sentimentele tuturor românilor, și ale acelora care lucrează în Italia, în respect față de sine și față de frații lor italieni. Am considerat că este de datoria noastră să Vă facem cunoscute acestea, și în același timp să Vă mulțumim pentru buna și fraterna primire pe care Biserica Catolică din Italia a demonstrat-o mereu față de comunitățile românești, punând la dispoziția lor biserici și spații pentru o activitate pastorală adecvată. Știm, de asemenea, de câte ori Biserica din Italia a luat poziție în favoarea imigranților în spiritul solidarității și al carității fraterne, binecunoscut tuturor."

"Suntem convinși că prietenia tradițională dintre italieni și români, precum și solidaritatea comună împotriva oricărui rău, vor putea să prevaleze și să învingă orice tentație de a vedea doar răul. În rugăciune fierbinte invocăm asupra popoarelor și a bisericilor noastre ajutorul, mângâierea și binecuvântarea lui Dumnezeu, ca să nu slăbească nicicând speranța noastră și să ne elibereze de orice Rău. Lăudat să fie Isus Cristos!" Semnează Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, președinte al Conferinței Episcopale din România.

Sursa: www.Culte.ro


Contor Accesări: 981, Ultimul acces: 2026-07-31 03:11:17