Duminica a II-a de peste an (A)

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Duminica a II-a de peste an (A)

[2009-01-17]

pr. Iosif Tiba

Trebuie să vă mărturisesc, IC, că pregătindu-mă pentru Liturghia din această duminică am remarcat asemănarea liturgiei cuvântului de astăzi cu o zi pe care fiecare om a trăit-o: este vorba despre prima zi de şcoală. Şi nu doar cu prima zi din clasa întâi când am început şcoala, ci cu fiecare început de an şcolar. Ce se face în prima zi de şcoală? Se cunosc învăţătorii, profesorii, obiectele care se vor studia, locul în care se va învăţa şi eventual se dau câteva indicaţii cu caracter general despre ce anume se va învăţa în acel an. Liturgic, anul bisericesc începe cu prima duminică din Advent. Însă ceea ce am trăit din punct de vedere liturgic până acum fost pregătirea pentru marea sărbătoare a Crăciunului şi apoi trăirea bucuriei acestei sărbători. Astăzi se reia timpul de peste an, iar lecturile biblice pe care le-am ascultat ne cheamă să intrăm la şcoala lui Isus, să ne cunoaştem Învăţătorul şi ceea ce el ne propune pentru a învăţa şi a pune în practică.

Dincolo de tema generală a "chemării divine", Cuvântul lui Dumnezeu din această duminică ne prezintă o serie de personaje care au o anumită influenţă în viaţa acelora care sunt chemaţi de Dumnezeu: Eli în viaţa lui Samuel; Ioan Botezătorul în viaţa celor doi discipoli, dintre care unul ne este cunoscut cu numele de Andrei; Paul pentru credincioşii din Corint. Eli, Ioan Botezătorul şi Paul sunt nume ale acelora pe care noi îi numim maeştri, pentru că reprezintă modele pe care oamenii le urmează în drumul lor către Dumnezeu.

Fiecare dintre noi a întâlnit în drumul vieţii sale de credinţă, anumiţi maeştri, adică acele persoane care ne-au ajutat să mergem chiar şi atunci când propriile picioare erau prea slabe pentru a ne putea sprijini; persoane care au pariat pe viitorul nostru chiar şi atunci când acesta nu mai reprezenta nici o speranţă. Este posibil desigur, ca şi fără ajutorul lui Eli, Samuel să fi devenit un mare profet; cei doi discipoli din evanghelie ar fi putut deveni mari apostoli, mari pietre de temelie a noului Israel, chiar şi fără a-l cunoaşte pe Ioan Botezătorul; corintenii ar fi devenit şi ei cu siguranţă creştini chiar şi fără a-l avea ca direct evanghelizator şi apostol pe sf. Paul. E posibil! Dar tocmai datorită acestor maeştri putem vorbi noi astăzi de marii oameni care i-au precedat. Tocmai datorită acelor oameni care au ştiut să deschidă noi orizonturi, să-i îmbogăţească pe alţii cu ceea ce ei înşişi au primit de la Dumnezeu, să-i ajute să-şi descopere părţile importante din ei înşişi şi să le valorifice, datorită acestor buni maeştri, cei care i-au urmat au reuşit să realizeze lucruri deosebite în viaţa lor.

Privim acum la noi, la viaţa noastră şi ne punem următoarea întrebare: de ce am devenit, de ce sunt (preot, seminarist, persoană consacrată, student la o facultate sau alta, muncitor într-un loc sau altul, creştin) ceea ce sunt în momentul de faţă? Datorită mai multor motive! Însă printre aceste multe motive există unul legat de persoanele pe care le-am întâlnit în viaţa mea. Suntem ceea ce suntem şi datorită faptului că am întâlnit anumite persoane în loc să întâlnim altele. Şi aceasta pornind de la părinţii noştri, continuând cu învăţătorii şi profesorii pe care i-am avut, s-au pe care îi mai avem, cu prietenii pe care ni i-am făcut de-a lungul timpului, sau întâlnind şi discutând cu anumiţi preoţi într-un moment sau altul. Faptul că am întâlnit în viaţa noastră toate aceste persoane şi nu altele ne-a determinat în mare măsură să fim oamenii de astăzi.

Evanghelia proclamată astăzi ni-l prezintă la începutul ei pe Ioan Botezătorul, care cu umilinţă şi-a îndreptat degetul indicând un alt învăţător, un alt maestru în locul său: pe Mesia, pe acela pe care el îl priveşte ca pe Mielul care poartă păcatul întregii umanităţi. Iată cum Ioan Botezătorul devine un indicator, un semn care arată către unicul Învăţător şi Maestru: către Isus Cristos.

În prima lectură am auzit de asemenea că şi Eli are înţelepciunea de a-l ajuta pe tânărul său discipol, pe Samuel, să intre într-un dialog direct şi personal cu Dumnezeu: "Când te va chema din nou, tu să zici: Vorbeşte Doamne, slujitorul tău ascultă!" (1 Sam 3,9).

Cunoaştem totodată că şi Sf. Paul va atrage atenţia celor din Corint atunci când între aceştia se iscase o ceartă datorită faptului că unii se considerau discipoli ai lui Apolo iar alţii ai lui Paul. Şi le scrie Apostolul: "Noi suntem colaboratorii lui Dumnezeu. Eu am plantat, Apolo a udat, însă Dumnezeu a făcut să crească. Aşadar voi sunteţi ogorul lui Dumnezeu, zidirea lui Dumnezeu" (cf. 1 Cor 3,4-9).

Eli, Ioan Botezătorul, Paul şi toţi ceilalţi maeştri asemenea lor, motivaţi fiind de o mare libertate interioară, au ştiut să-şi îndrume discipolii să privească dincolo de ei înşişi: să privească spre acela care este unicul şi adevăratul Învăţător. Tocmai datorită acestor îndrumători către Dumnezeu, care din generaţie în generaţie au transmis Evanghelia Sfântă, numele lui Isus a putut fi cunoscut în lume, iar noi cei de astăzi putem, datorită lor, să ne numim discipoli ai lui Cristos.

Întorcându-ne la Evanghelia proclamată şi privind la cei doi discipoli care se îndreaptă spre Isus, Mielul lui Dumnezeu, observăm că aceştia doi nu erau neapărat mari personalităţi ale timpului, ci erau nişte oameni simpli. Aşadar Isus nu-şi alege discipolii dintre persoanele elevate, şi nici nu şi-a creat o elită, un grup în care fiecare membru să fi fost dotat într-o manieră specială mai mult decât ceilalţi oameni care erau în afara grupului. Nu! Isus preferă să păstorească printre persoanele normale, printre acei oameni care prin simplitatea şi dăruirea lor erau mereu deschişi în a cunoaşte care este voinţa lui Dumnezeu pentru ei. Acest lucru trebuie să ne îmbucure mult IC, pentru că noi, persoane normale, oameni simpli, oameni fără puteri sau ranguri deosebite, suntem invitaţi să stăm şi să învăţăm la şcoala unui Maestru atât de mare, la şcoala lui Isus. Fiecare dintre noi are nevoie să se întoarcă, să se oprească, să asculte, să reflecteze şi să pună în practică cuvintele Învăţătorului nostru Isus Cristos.

În cadrul Sfintei Liturghii, an de an, duminică de duminică, ne întorceam să ascultăm cuvintele Maestrului, le facem să răsune în mijlocul nostru, încercăm să le înţelegem sensurile şi să le punem în practică. Suntem acum, după sărbătorile de Crăciun la începutul unui nou astfel de drum. Pornim din nou în căutarea Maestrului. El ne-a spus şi ne va mai spune cuvinte capabile să vorbească personal fiecăruia dintre noi, cu o singură condiţie, o condiţie pe care Isus însuşi o repetă întotdeauna: "Fiţi treji! Vegheaţi!" Anul liturgic, la începutul Adventului, a pornit de la această invitaţie a lui Isus: "Aveţi grijă, vegheaţi, pentru că nu ştiţi când va veni timpul." (Mc 13,33). În apogeul anului liturgic, în timpul zilelor de Paşti, vom asculta din nou cele întâmplate în grădina Ghetsemani şi vom auzi cuvintele adresate de Isus lui Petru: "Simon, dormi? Nu ai putut să veghezi nici măcar un ceas?" (Mc 14,37).

Astăzi, începând timpul de peste an, ne reîntoarcem la şcoala Maestrului, începem din nou să ascultăm, să fim atenţi, ne străduim să nu cădem pradă somnului, să trăim cu ochii deschişi, să ieşim din noaptea neînţelegerii şi a trădării. Toate acestea pentru că Învăţătorul nostru, Isus Cristos, Mielul lui Dumnezeu, s-a jertfit Tatălui pentru ca noi putem trăi cu ochii deschişi, să fim mereu gata să urmăm chemarea ce vine din partea lui Dumnezeu.

Sursa: www.ProFamilia.ro

Contor Accesări: 2031, Ultimul acces: 2026-10-25 19:41:27

Timp total: 0.04s...

[]:1