© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Predica Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea la celebrarea solemnităţii Mariei, Maica lui Dumnezeu în Ziua Mondială pentru Pace[2009-01-03]Vatican, 1 ianuarie 2009Veneraţi fraţi, Domni Ambasadori, Dragi fraţi şi surori! În prima zi a anului, divina providenţă ne reuneşte pentru o celebrare care de fiecare dată ne impresionează prin bogăţia şi frumuseţea coincidenţelor ei: Noul An civil se întâlneşte cu culmea octavei Crăciunului, în care se celebrează maternitatea divină a Mariei, şi această întâlnire îşi găseşte o fericită sinteză în Ziua Mondială pentru Pace. În lumina Naşterii lui Cristos, îmi face plăcere să transmit urările mele de bine pentru anul care tocmai a început. Le sunt recunoscător în special Cardinalului Renato Raffaele Martino şi colaboratorilor săi din cadrul Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace pentru slujirea lor valoroasă. Aceleaşi urări şi secretarului de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, şi întregului Secretariat de Stat; de asemenea, cu mare cordialitate, şi domnilor ambasadori prezenţi astăzi în număr mare. Urările mele sunt un ecou al urării pe care Domnul însuşi ne-a făcut-o în liturgia Cuvântului. Un Cuvânt care, plecând de la evenimentul din Betleem, evocat în realitatea lui istorică în Evanghelia după Luca (2,16-21) şi citat în dimensiunea lui salvifică de Apostolul Paul (Galateni 4,4-7), devine binecuvântare pentru poporul lui Dumnezeu şi pentru întreaga omenire. Este astfel împlinită străvechea tradiţie ebraică a binecuvântării (Numeri 6,22-27): preoţii Israelului binecuvântau poporul "punând peste el numele" Domnului. Printr-o formulă ternară - prezentă în prima lectură - numele sfânt era invocat de trei ori asupra credincioşilor, pentru a le aduce har şi pace. Acest vechi obicei ne subliniază o realitate esenţială: pentru a putea merge pe drumul păcii, persoanele şi popoarele au nevoie să fie luminate de "faţa" lui Dumnezeu şi să fie binecuvântate de "numele" Său. Tocmai acest lucru s-a întâmplat în mod definitiv la Întrupare: venirea Fiului lui Dumnezeu în trupul şi istoria noastră a adus o binecuvântare irevocabilă, o lumină care nu se mai stinge şi care oferă credincioşilor şi oamenilor de bunăvoinţă posibilitatea să construiască civilizaţia iubirii şi păcii. Conciliul Vatican II a spus în acest sens că "prin Întrupare, însuşi Fiul lui Dumnezeu S-a unit, într-un fel, cu orice om" (Gaudium et Spes, nr. 22). Această unire a venit să confirme planul original pentru omenirea creată "după chipul şi asemănarea" lui Dumnezeu. De fapt, Cuvântul întrupat este unica imagine perfectă şi consubstanţială a Dumnezeului invizibil. Isus Cristos este omul perfect. "În El", spune Conciliul, "natura umană a fost asumată (şi astfel) ea a fost înălţată şi în noi la o demnitate sublimă" (ibidem). Pentru aceasta istoria lui Isus pe pământ, culminând cu misterul pascal, este începutul unei noi lumi, pentru că a inaugurat cu adevărat o nouă umanitate, capabilă, mereu şi doar cu harul lui Cristos, să facă o "revoluţie" paşnică. O revoluţie nu ideologică, ci spirituală, nu utopică ci reală, şi pentru aceasta având nevoie de o răbdare infinită, de timpi uneori foarte lungi, evitând scurtăturile şi parcurgând drumul cel mai dificil: drumul maturizării responsabilităţii în conştiinţă. Dragi prieteni, aceasta este calea evanghelică spre pace, calea pe care şi Episcopul Romei este chemat să o repropună cu insistenţă atunci când prezintă mesajul anual pentru Ziua Mondială pentru Pace. Mergând pe acest drum trebuie să ne întoarcem uneori la aspecte şi problematici abordate deja, dar atât de importante încât cer mereu o nouă atenţie. Este cazul temei pe care am ales-o pentru Mesajul din acest an: "Combaterea sărăciei, construirea pacea". O temă care invită la o dublă analiză, pe care acum o pot aminti doar pe scurt. Pe de o parte este sărăcia aleasă propusă de Isus, iar pe de altă parte este sărăcia care trebuie combătută pentru a face lumea mai dreaptă şi mai solidară. Primul aspect îşi găseşte contextul ideal în aceste zile, în perioada Crăciunului. Naşterea lui Isus în Betleem ne revelează faptul că Dumnezeu a ales sărăcia pentru Sine când a venit între noi. Scena pe care păstorii au văzut-o primii, şi care a confirmat vestirea făcută lor de îngeri, a fost un staul unde Maria şi Iosif au căutat refugiu şi o iesle în care Fecioara a aşezat Pruncul învelit în scutece (cf. Luca 2,7.12.16). Această sărăcie a ales-o Dumnezeu. A dorit să se nască astfel, dar am putea adăuga imediat: a dorit şi să trăiască şi să moară astfel. De ce? Ne explică în cuvinte simple Sf. Alfonso Maria de Liguori, într-un cântec de Crăciun pe care toţi italienii îl cunosc: "Ţie, care eşti Creatorul lumii, îţi lipsesc pâinea şi focul, o, Domnul meu", arătând că iubirea l-a făcut sărac pe Domnul. Aici se află răspunsul: iubirea pentru noi l-a făcut pe Isus nu doar să devină om, ci şi să devină sărac. În acelaşi sens putem să cităm cuvintele Sf. Paul din a doua Epistolă către Corinteni: "Voi cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, care din iubire faţă de voi, deşi era bogat, s-a făcut sărac pentru ca, prin sărăcia lui, voi să vă îmbogăţiţi" (8,9). Mărturie exemplară despre această sărăcie aleasă din iubire dă Sf. Francisc de Assisi. Franciscanismul, în istoria Bisericii şi a civilizaţiei creştine, constituie un curent răspândit de sărăcie evanghelică, care a făcut şi continuă să facă atâta bine în Biserică şi în familia umană. Întorcându-ne la frumoasa sinteză a Sf. Paul despre Isus, este semnificativ - şi pentru reflecţia noastră de astăzi - faptul că i-a fost inspirată Apostolului tocmai în timp ce îi îndemna creştinii din Corint să fie generoşi în strângerea de daruri pentru săraci. El explica: "uşurarea altora să nu devină o povară pentru voi, ci să fie în spirit de egalitate" (8,13). Este un punct decisiv, care ne conduce spre al doilea aspect: există o sărăcie pe care Dumnezeu nu o doreşte şi care trebuie să fie "combătută" - după cum spune tema Zilei Mondiale pentru Pace de astăzi; o sărăcie care împiedică persoanele şi familiile să trăiască în conformitate cu demnitatea lor; o sărăcie care ofensează dreptatea şi egalitatea şi care, drept urmare, ameninţă convieţuirea paşnică. În această accepţie negativă intră şi formele de sărăcie non-materială care se găsesc şi în societăţile bogate şi dezvoltate: marginalizarea, sărăcia relaţională, morală şi spirituală (cf. Mesajului pentru Ziua Mondială pentru Pace 2008, nr. 2). În mesajul meu am dorit încă o dată, în continuarea liniei predecesorilor mei, să analizez cu atenţie complexul fenomen al globalizării, pentru a evalua raporturile cu sărăcia pe scară largă. În faţa plăgilor răspândite ale bolilor pandemice (ibidem, nr. 4), sărăciei copiilor (ibidem, nr. 5) şi crizei alimentelor (ibidem, nr. 7), din păcate a trebuit să mă întorc la denunţarea inacceptabilei curse a creşterii înarmării. Pe de o parte am celebrat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, şi pe de altă parte au crescut cheltuielile militare, violând însăşi Carta ONU, care se angajează la reducerea lor la minim (cf. art. 26). Mai mult, globalizarea elimină anumite bariere, dar poate construi unele noi (Mesaj, nr. 8), de aceea este nevoie ca statele individuale şi comunitatea internaţională să fie mereu atente; trebuie să fie mereu în gardă în ceea ce priveşte pericole de conflict, şi mai mult, să se implice în menţinerea unui înalt nivel de solidaritate. Actuala criză economică globală trebuie văzută într-un anumit sens ca un banc de probă: suntem noi gata să o citim, în complexitatea ei, ca o provocare pentru viitor şi nu doar ca o urgenţă la care să se dea răspunsuri pe termen scurt? Suntem dispuşi să facem împreună o revizuire în profunzime a modelului de dezvoltare dominant, pentru a-l corecta de comun acord şi cu clarviziune? Cer acest lucru, de fapt, mai mult decât dificultăţile financiare imediate, starea sănătăţii ecologice a planetei şi, mai presus de toate, criza culturală şi morală, ale cărei simptoame sunt evidente de mult timp în toate părţile lumii. Trebuie de aceea să stabilim un "cerc virtuos" între sărăcia "aleasă" şi sărăcia "de combătut". Se deschide aici o cale plină de roade pentru prezentul şi pentru viitorul omenirii, care ar putea fi rezumată astfel: pentru a lupta împotriva sărăciei nedrepte, care oprimă atâţia oameni şi ameninţă pacea tuturor, trebuie să redescoperim cumpătarea şi solidaritatea, ca valori evanghelice şi în acelaşi timp universale. Mai concret, nu putem combate eficient sărăcia dacă nu facem ceea ce scrie Sf. Paul Corintenilor, adică dacă nu încercăm să "facem egalitate", reducând prăpastia dintre cel care iroseşte ceea ce îi este de prisos şi cel căruia îi lipsesc cele necesare vieţii. Aceasta presupune alegeri de dreptate şi cumpătare, alegeri la care ne obligă de altfel exigenţa administrării cu înţelepciune a resurselor limitate ale pământului. Când spune că Isus Cristos ne-a îmbogăţit "cu sărăcia Sa", Sf. Paul ne oferă o indicaţie importantă nu doar din punct de vedere teologic, ci şi sociologic. Nu în sensul că sărăcia ar avea valoare în sine, ci pentru că este condiţia pentru realizarea solidarităţii. Când Francisc de Assisi se lipseşte de bunurile sale, face o alegere de mărturie inspirată direct de Dumnezeu, dar în acelaşi timp arată tuturor calea încrederii în Providenţă. Astfel, în Biserică, votul sărăciei este angajamentul unora, dar le aminteşte tuturor nevoia de detaşare de bunurile materiale şi primatul bogăţiei spirituale. Iată aşadar mesajul pe care trebuie să îl înţelegem astăzi: sărăcia naşterii lui Cristos în Betleem, pe lângă faptul că este obiect de adoraţie pentru creştini, este şi şcoală de viaţă pentru fiecare persoană. Ne învaţă că pentru a combate sărăcia, atât materială cât şi spirituală, drumul de parcurs este cel al solidarităţii, care l-a făcut pe Isus să îşi asume condiţia noastră umană. Dragi fraţi şi surori, mă gândesc că Fecioara Maria şi-a pus de mai multe ori această întrebare: de ce Isus a dorit să se nască dintr-o fată simplă şi umilă ca mine? Şi apoi, de ce a dorit să vină în lume într-un staul şi să aibă ca primi vizitatori păstori din Betleem? Maria a primit pe deplin răspunsul la sfârşit, după ce a aşezat în mormânt trupul lui Isus, mort şi învelit în pânză (cf. Luca 23,53). Atunci a înţeles pe deplin misterul sărăciei lui Dumnezeu. A înţeles că Dumnezeu s-a făcut sărac pentru noi, pentru a ne îmbogăţi cu sărăcia Sa plină de iubire, pentru a ne îndemna să ne înfrânăm lăcomia nesăţioasă care suscită lupte şi diviziuni, pentru a ne invita să ne moderăm mania posedării şi pentru a fi astfel disponibili faţă de împărtăşire şi primire reciprocă. Mariei, Maica Fiului lui Dumnezeu care s-a făcut fratele nostru, să îi adresăm încrezători rugăciunea noastră, ca să ne ajute să îi mergem pe urme, să combatem şi să învingem sărăcia, să construim pacea adevărată care este opus iustitiae. Ei îi încredinţăm dorinţa profundă de a trăi în pace care izvorăşte din inima majorităţii populaţiilor israeliene şi palestiniene, încă o dată puse în pericol de masivele violenţe care au izbucnit în Fâşia Gaza în răspuns la alte violenţe. Violenţa, ura şi neîncrederea sunt şi ele forme de sărăcie - poate cele mai teribile - "de combătut". Ele nu trebuie să aibă câştig de cauză! În acest sens, Păstorii acelor Biserici, în aceste triste zile, şi-au făcut auzite vocile lor. Împreună cu ei şi cu iubiţii lor credincioşi, în special cei din mica dar ferventa parohie din Gaza, punem la picioarele Mariei îngrijorările noastre pentru prezent şi temerile pentru viitor, dar şi speranţa întemeiată că, cu contribuţia înţeleaptă şi clarvăzătoare a tuturor, nu va fi imposibil a asculta, a veni în întâmpinare şi a da răspunsuri concrete la aspiraţia răspândită de a trăi în pace, în siguranţă, în demnitate. Să îi spunem Mariei: însoţeşte-ne, Maică cerească a Mântuitorului, de-a lungul anului care începe astăzi, şi obţine de la Dumnezeu darul păcii pentru Ţara Sfântă şi pentru întreaga omenire. Preasfântă Maică a lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi. Amin. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 6343, Ultimul acces: 2026-06-23 13:20:38
|
Timp total: 0.11s...
[]:1
