Sfinţirea statuii Lupoacei la Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţirea statuii Lupoacei la Cluj

[2008-12-01]
În apropierea Sărbătorii Zilei Naţionale din acest an, vineri, 28 noiembrie 2008, Episcopul de Cluj-Gherla Florentin Crihălmeanu a sfinţit statuia Lupoaicei cu Romulus şi Remus, dăruită în anul 1921 de municipalitatea din Roma oraşului Cluj, ca semn a legăturii de latinitate între Roma şi România. După ce, de-a lungul timpului, a avut mai multe locaţii, statuia a fost amplasată în faţa Catedralei greco-catolice 'Schimbarea la Faţă', unde va rămâne ca simbol al luminii care, venind de la Roma, a binecuvântat şi călăuzit de-a lungul timpului, neamul românesc, informează BRU.ro.
Acest eveniment este o recunoaştere a importanţei unirii cu Roma ca izvor de spiritualitate şi har, într-un an semnificativ pentru Eparhia de Cluj-Gherla: împlinirea a 155 de ani de la întemeierea Eparhiei, prin Bula Pontificală Ad Apostolicam Sedem (promulgată la 26 nov. 1853 de Papa Pius al IX-lea), document în care se vorbeşte pentru întâia oară despre o naţiune a românilor în Transilvania. Referindu-se la acest document, PS Florentin a arătat: 'Astfel, în anul 1853, mai înainte de existenţa României Mari sau a unui stat românesc, Sfântul Scaun are ideea existenţei unor populaţii de limbă şi naţiune română în Transilvania. Prin întemeierea Eparhiei de Armenopoli (Gherla), rezultă şi dorinţa de a aduna vorbitorii de limbă română sub aceeaşi jurisdicţie spirituală nu străină, ci românească şi de rit oriental, nu latin'.
Acum 90 de ani, la 1 decembrie 1918, Episcopul Iuliu Hossu, părintele sufletesc a celor aproape 600.000 de credincioşi din Eparhia Română Unită de Gherla, a fost cel care a citit Rezoluţiunea Adunării Naţionale de la Alba-Iulia. Conform obiceiului, vocea sa a răsunat astăzi în Catedrala greco-catolică din Cluj prin intermediul unei înregistrări. De la ora 9.45 a fost celebrat un Te Deum, alături de Episcopul Eparhial Florentin Crihălmeanu, aflându-se Mons. Mihai Todea, Vicar General şi un sobor de preoţi. De la ora 12.00, PS Florentin, preoţi şi credincioşi greco-catolici, au participat la programul oficial organizat de Primăria Cluj-Napoca în faţa monumentului lui Avram Iancu, ce a inclus intonarea Imnului Naţional, depuneri de jerbe de flori şi defilarea Gărzii de onoare. Episcopul de Cluj-Gherla a mers apoi la Dej, unde a fost invitat să participe la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României organizate de Primăria oraşului, în Piaţa centrală Bobâlna.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1179, Ultimul acces: 2026-09-23 16:31:24