Târnosirea noii biserici din parohia Prisian - Episcopia Caransebeşului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Târnosirea noii biserici din parohia Prisian - Episcopia Caransebeşului

[2008-11-24]
 Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a săvârşit astăzi, 23 noiembrie a.c., slujba de târnosire a bisericii din parohia Prisian-Episcopia Caransebeşului. Parohia Prisian din protopopiatul Caransebeş este una din tinerele parohii ale Eparhiei Caransebeşului, înfiinţată de către Consiliul Eparhial al Episcopiei Caransebeşului în anul 2000, urmare a eforturilor de dinamizare a vieţii bisericeşti în Banatul Montan, după reînfiinţarea istoricei Eparhii a Caransebeşului. Slujba de târnosire a bisericii s-a făcut de către Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului, care începând cu ora 9.00 a poposit în mijlocul credincioşilor săvârşind slujba de târnosire, după care a avut loc Sfânta Liturghie arhierească. Numeroşi credincioşi din localitate au venit să participe la această slujbă de târnosire, unică pentru o biserică parohială sau mănăstirească. În cadrul Sf. Liturghii Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian a hirotesit întru iconom pe părintele paroh Petru Turnea, pentru a răsplăti efortul duhovnicesc şi material de construcţie a unei noi biserici într-o „parohie mică, dar harnică”, după cum menţiona Întâistătătorul Eparhiei Caransebeşului. După rostirea cuvântului de învăţătură, Ierarhul a acordat diplome de cinstire ctitorilor şi binefăcătorilor, iar toţi credincioşii prezenţi au avut prilejul să se închine înaintea sfintei mese, în piciorul căreia s-au aşezat sfintele moaşte ale sfinţilor care au bine plăcut din veac lui Dumnezeu. Noua biserică a satului Prisian s-a născut din dorinţa credincioşilor care vieţuiesc în această aşezare de a avea biserică în satul lor. Piatra de temelie a locaşului de cult s-a pus în anul 2001 de către Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, pe atunci episcop al Caransebeşului, Biserica construindu-se în decursul a 6 ani, cu multă trudă şi efort din partea credincioşilor şi părintelui paroh.

Biroul de presă al Episcopiei Caransebeşului

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1027, Ultimul acces: 2026-09-25 10:55:00