Noi membri primiţi în Reuniunea Mariană - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Noi membri primiţi în Reuniunea Mariană

[2008-11-24]
Vineri, 21 noiembrie 2008, la parohia Sfântul Anton de Padova din Baia Mare a avut loc ceremonia primiri solemne a 8 noi membri în Reuniunea Mariană 'Regina Cerului'. Ceremonia a avut loc în cadrul liturgic şi a fost condusă de cei doi preoţi ai acestei parohii, pr. Simion Mesaroş şi pr. Viorel Tibil.
Rânduiala compusă din rugăciuni, întrebări şi promisiuni solemne a trezit în sufletul candidatelor, dar şi a întregii comunităţi prezente, o vie emoţie şi o profundă trăire spirituală, citim în materialul de pe BRU.ro. Predica rostită în cadrul Sfintei Liturghii a îmbinat semnificaţia sărbătorii Sfintei Fecioare Maria cu evenimentul Reuniunii Mariane în sensul unei dăruiri cât mai totale în slujirea lui Dumnezeu. A fost evocată şi apreciată activitatea deosebit de serioasă a Reuniunii Maria ne din Baia Mare. Întrunirile lunare se desfăşoară cu regularitate în fiecare primă zi de luni din lună. La aceste întruniri participă toţi membrii, absenţele fiind foarte puţine şi totdeauna motivate.
Dintre toate asociaţiile laice din Baia Mare, Reuniunea Mariană Regina Cerului este de departe cea mai activă, scrie Marian Boiam. Prezenţa membrilor acestei reuniuni se remarcă în acţiunile sociale de ajutorare a celor în dificultate, de vizitare a bolnavilor, de pregătirea copiilor pentru primirea Primei Sfinte Împărtăşanii, activităţi gospodăreşti în bisericile parohiale şi multe altele. O activitate deosebit de rodnică în plan spiritual se remarcă în cadrul mai multor grupuri de rugăciune. Spre exemplu în luna octombrie, luna Sfântului Rozar, un grup de 30-40 persoane au recitat cele patru Rozare în fiecare zi.
În momentele triste ale vieţii, precum în cazul unui deces, membrii Reuniunii se constituie în grup de rugăciune 'ad-hoc' şi aduna ţ i în jurul sicriului recită Rozariul pentru sufletul celui decedat. Toate acestea constituie un apostolat laic de mare eficienţă. Primirile de noi membri se fac de două ori pe an, la sărbătorile Sfintei Fecioare Maria, la 25 martie - Buna Vestire şi 21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Reuniunea are ca membri atât femei cât şi bărbaţi.
(Sursa: BRU.ro)
Imagini suplimentare:

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1100, Ultimul acces: 2026-09-26 07:44:48