Cardinalul Bertone a încheiat maratonul biblic - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Cardinalul Bertone a încheiat maratonul biblic

[2008-10-15]
Un maraton de citire a Bibliei la televiziunea italiană, care a fost demarat de Papa Benedict al XVI-lea, a fost încheiat de secretarul de stat al Vaticanului, care a citit ultimul capitol din Apocalips. Programul 'Bibbia Giorno e Notte' (Biblia zi și noapte), un program transmis de RAI în care Biblia a fost citită de la început la sfârșit în diferite limbi de aproape 1.200 de persoane. Papa a arătat că evenimentul 'însoțește în mod oportun Sinodul Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu'.
Maratonul a început duminică, 5 octombrie 2008, și s-a încheiat în seara zilei de sâmbătă, 11 octombrie. Locul lecturilor a fost Bazilica Santa Croce in Gerusaleme din Roma. Între cititori s-au aflat 40 de participanți la cea de-a XII-a Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopi lor pe tema 'Cuvântul lui Dumnezeu în viața și misiunea Bisericii', care se desfășoară în Roma până în 26 octombrie. Într-un discurs final, Cardinalul Bertone a făcut apel la toți la a se deschide 'față de Biblie, care vă va duce dincolo de voi înșivă'. Proiectul a fost cea mai lungă transmisiune din istorie a televiziunii publice, de 139 de ore. Cititorii au venit din 64 de țări; aproape 4 milioane de telespectatori au urmărit prima oră de lectură de duminica trecută; 122.000 de persoane au urmărit lecturile zilnice în Bazilică.
Evenimentul a fost ecumenic și interreligios: dintre cititori, 30 au fost din comunitățile protestante, 17 au fost evrei, 6 musulmani, și au existat și reprezentanți ai Bisericilor Ortodoxe. Doar două dintre lecturi au fost înregistrate în avans: a Papei Benedict al XVI-lea din Vatican și a Cardinalului Carlo Martini din Gallarate. Între cititori s-au numărat și trei foști președinți ai Italiei. Vorbind pentru Radio Vatican, abatele B azilicii, pr. cistercian Simone Fioraso, a vorbit despre experiența unei 'redescoperiri' a Cuvântului lui Dumnezeu, care a cufundat Bazilica într-o atmosferă de profundă spiritualitate.
'A fost de asemenea foarte frumos să întâlnim mulți cititori care înainte sau după ce au citit Cuvântul lui Dumnezeu au cerut să meargă la spovadă ca să se împace cu Dumnezeu', a spus el. 'A venit o tânără musulmană care dorea să citească dar nu se înregistrase, așa că nu se putea. [...] Și o femeie care predă catehismul aici i-a spus: `Vom citi împreună`. A fost minunat să vedem cum au citit Cuvântul împreună, punându-L în centrul vieților lor. Cred că din acest Cuvânt s-a născut o prietenie între ele'. Este vorba despre Cuvântul care 'ca întotdeauna, unește toate inimile și toți oamenii'.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 823, Ultimul acces: 2026-08-05 09:19:32