Ce bun e Dumnezeu...[2008-08-29]Pentru noi, cei are nu avem aproape nici granita în deplasarile pe care le facem poate ca nu este ceva deosebit. Pentru unul care, de ani de zile nu a parasit Penitenciarul, nu a mai avut contact cu lumea de afara... a petrece o zi în libertate este una din cele mai mari binecuvantari. Grupul de detinuti de la Tg Ocna cu care, de doua trei ori pe saptamâna ne întâlnim pentru studiu si rugaciune a avut parte de astfel de iesiri dar, niciodata neînsotit de gardieni.Astfel, la Onesti, la Bacau si la Focsani cu ocazia Conventiei voluntarilor SUP, acesti frati ai nostri s-au putut bucura si prezenta mereu câte un proram muzical. Sabatul din 16 August a fost unul deosebit pentru ei si pentru noi. Minunea a fost aceea ca, 9 detinuti, fara niciun gardian au fost învoiti pentru o zi pentru a participa la programul special din Biserica Adventista de la Racauti. Asa ceva, nu a mai avut loc pâna acum în istoria lucrarii noastre, ca un grup de detinuti, neînsotiti, nepaziti sa poata merge liber, doar cu fratele Ionut Stefan, coordonatorul SUP local în afara penitenciarului. De ce s-a putut acest lucru? Poate si pentru faptul ca, în viata acestor oameni se vede o transformare radicala. Nu stiu ce se întâmpla, dar...în fiecare vineri dupa masa, pe la orele 15...oamenii dumneavoastra...adica cei cu care lucram, dispar ca potârnichile... Unde... ? la dus...fac baie, merg în camere si pe la orele 18 îi vezi pe toti, îmbracati frumos, cu cartile lor negre în mâini, asteptând linstiti pe bancile din fata clubului, citind, cântând...E o...frumusete sa îi vezi...ca nu snt ca ceilalti care, mereu înjura, vorbesc urât, fac probleme...etc... spunea o doamna cu functie de raspundere din Penitencar. Da, Dumnezeu lucreaza! Puterea Lui este înca suficienta pentru fiecare dintre cei ce striga dupa ajutor, indiferent unde se gaseste. Poate ca ai experimentat-o si tu dragul meu, poate înca mai ai probleme cu care te lupti. Nu uita, Dumnezeu poate sa-ti ofere biruinta dupa care tânjesti. La orele 8 dimineata, fratele Ionut i-a preuat pe acesti fratiori de la poarta Penitenciarului cu masina, cu destinatua Biserica Racauti. Momentele devotionale nu au fost deosebite fata de momentele noastre de la Penitenciar, dar, rugaciunile fratilor rosite pentru ei i-au facut sa se simta înca odata ca în familie. Scoala de Sabat a fost ceva minunat pentru ei. Masa de partasie, timpul petrecut în familii cu discutii serioase si conduse de Duhul Domnului nu se pot uita. Dupa masa au prezentat programul muzical pregatit de ei. Nu stiu dar...parca la astfel de ocazii îti vine sa tot traiesti. Când vezi oameni care nu au citit niciodata, care au învatat sa citeasca în Biblie si acum citesc un punct în program conceput si scris de mânuta lui...când vezi oameni de peste 50 de ani recitind poezii, unele scrise de ei, oameni care toata viata lor înjurau si vorbeau urât acum cântând si aducând slava lui Dumnezeu...este motivatie de a merge mai departe... Încercam aceasta metoda si suntem bucurosi ca putem colabora cu dumneavoastra, pentru a demonstra ca fiecare dintre noi meritam o a doua sansa, iar astfel de evenimente sa fie o motivatie pentru ceilalti detinuti de a se lasa schimbati de Dumnezeu si a deveni si ei beneficiarii a ceea se se poate face pentru ei spunea aceeasi doamna. Laudat sa fie Dumnezeu pentru ce face în viata acestor oameni cu care, ne vom întâlni la Marea de Cristal. Stimate cititor, si tu poti fi un factor motivator pentru un suflet de dupa gratii. Întreaba-L pe Isus ce asteptari are de la tine. Timpul este...asa cum îl vezi...nu merita sa-l mai pierdem pentru ceea ce va arde. Isus sa te foloseasca unde si cum stie El ca e nevoie de tine. Autor : Mihai Enea . Sursa: www.InterCer.ro Contor Accesări: 811, Ultimul acces: 2026-08-07 23:15:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1