Fostul Episcop ajuns președinte de țară își cere iertare[2008-04-24]Președintele ales al Paraguay, un Episcop catolic suspendat, a cerut iertare Bisericii pentru răul provocat de el prin nerespectarea dreptului canonic. Fernando Lugo a cerut iertare în special Papei Benedict al XVI-lea, luni, după ce sâmbătă a fost ales ca președinte al țării. 'Dacă atitudinea mea și nerespectarea din partea mea a dreptului canonic a provocat durere, cer sincer iertare celor din Biserică. În special cer iertare Papei Benedict al XVI-lea', a declarat Lugo pentru postul de radio Fe y Alegria (Credință și bucurie).Conform dreptului canonic, clericii nu pot să aibă funcții în politică. Lugo a declarat postului de radio că este dispus să dialogheze pentru găsirea unei 'soluții satisfăcătoare' pentru el și pentru Biserică. Surse din Vatican au declarat că situația unică în care se află acest fost Episcop este studiată, dar este încă nevoie de timp. Președintele Conferinței Episcopale din Paraguay, Mons. Ignacio Gogorza, a declarat că Papa va fi cel care va lua decizia finală, confirmând că este nevoie de timp pentru aceasta. El a spus că Biserica așteaptă cuvântul Sfântului Scaun. În același timp a admis că despre situația fără precedent se va vorbi și în următoarea reuniune a consiliului permanent al Conferinței. Printr-un decret semnat la 20 ianuarie 2007, de către prefectul Congregației pentru Episcopi, Cardinalul Giovanni Battista Re, Lugo a fost suspendat 'a divinis' pentru că s-a înscris la alegerile prezidențiale. În baza acestei decizii, Lugo rămâne considerat cleric, dar nu își poate exercita ministerul. Lugo a fost numit Episcop în 1994. El i-a cerut Papei Benedict al XVI-lea să îi permită să renunțe la slujirea eclezială, să reia astfel starea de laic al Bisericii. Cererea nu i-a fost acceptată, spunea Cardinalul Re, deoarece 'episcopatul este o slujire acceptată liber pe vecie'. Noua situație s-ar putea solda canonic cu pedepsirea fostului prelat prin reducerea la statutul laical... ceea ce nu ar fi tocmai o pedeapsă, deoarece este exact ceea ce a cerut Lugo de multă vreme. Există o videoștire asociată. Ea poate fi văzută însă doar online. Click aici. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 778, Ultimul acces: 2026-08-07 22:57:18
|
Timp total: 0.03s...
[]:1