Doi oameni s-au suit la templu, ca să se roage[2006-02-11]pr. Anthony M. ConiarisDoi oameni s-au suit la templu, ca să se roage. Unul era un fariseu, foarte respectat, un om cu o înaltă poziţie în societate, o persoană foarte pioasă şi religioasă; celălalt era un vameş, care aduna taxele, un proscris, nefiind prieten cu nimeni, nefiind erou pentru nimeni, un trădător şi jefuitor. Isus îndrăzneşte să îi compare pe aceşti doi oameni. Este ca şi când ar compara un sfânt cu un bandit. Comparaţia devine însă foarte relevantă atunci când auzim ca din întâmplare rugăciunile lor. Aceşti doi bărbaţi au mers la templu ca să se roage. Separându-se de lumea agitată, ei se cufundă în rugăciunile lor. Fără ca ei să bănuiască aceasta, îi vom urmări în timp ce se roagă. Pentru că avem multe de învăţat de la ei. "Aşa se ruga în sine". "Fariseul, stând, aşa se ruga în sine..." El stătea în picioare în timp ce se ruga, aceasta fiind poziţia obişnuită pentru evrei la rugăciune, însă dacă citim printre rânduri putem vedea faptul că fariseul nu are nici o problemă în a fi văzut. El se ruga de dragul imaginii, al publicităţii, al admiraţiei. Se gândea la sine şi la impresia pe care o va produce asupra celorlalţi. El chiar "se ruga în sine". Cu alte cuvinte, vorbea mai degrabă cu sine decât cu Dumnezeu. Adevărata rugăciune este întotdeauna oferită lui Dumnezeu şi doar lui Dumnezeu. Nu este cazul fariseului. Rugăciunea sa era de auto-ridicare în slăvi. Aşa cum remarca cineva: "Doi oameni s-au urcat să se roage? Mai degrabă unul a mers să se laude, şi celălalt să se roage." "Dumnezeule, Îţi mulţumesc". Rugăciunea fariseului a început bine: "Dumnezeule, Îţi mulţumesc..." Dar a stricat-o; a folosit tocmai recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru a se lăuda pe sine. I-a mulţumit lui Dumnezeu că nu este ca ceilalţi oameni. "Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig!", spunea el. "Omule, uită-te la mine - ce bun sunt!" Nu vedem această atitudine astăzi la alţii şi în special la noi? Atitudinea sunt-mai-sfânt-decât-tine care îi spune lui Dumnezeu: "Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că nu fur de la partenerii mei de afaceri. Îţi mulţumesc pentru că sunt alb şi nu negru. Îţi mulţumesc pentru că sunt cinstit şi curat, spre deosebire de alte persoane care se comportă ca animalele. Îţi mulţumesc pentru că trăiesc în America şi nu în Bangladesh! Îţi mulţumesc pentru că locuiesc într-un cartier liniştit şi respectabil şi nu într-o mahala murdară. Îţi mulţumesc pentru că nu sunt ca alţi oameni, mai ales nu ca acel vecin al meu care duminica dimineaţa merge să joace golf în loc să meargă la biserică!" "Dumnezeule, fii milostiv..." Să privim acum la vameş. Stând singur, nu îndrăznea să îşi ridice ochii spre cer; îi era prea ruşine. În loc de aceasta, privea spre pământ, şi, bătându-şi pieptul într-un gest de penitenţă, se ruga. Se poate să fi fost un tată iubitor şi un bun prieten, dar nu s-a gândit să menţioneze deloc aceasta. Se vedea pe sine prin ochii lui Dumnezeu doar aşa cum îl vede Dumnezeu pe el. Se ruga: "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului". Se privea pe sine nu ca pe un simplu păcătos, ci ca pe păcătosul prin excelenţă. Aşa cum fariseul s-a declarat pe sine singurul sfânt din lume, vameşul s-a declarat ca fiind cel mai mare dintre păcătoşi. În final, acest om, care şi-a recunoscut propriul păcat, a ajuns mai aproape de Dumnezeu decât fariseul care nu putea vedea nimic decât propria lui puritate. "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului". El nu avea în ce să se încreadă decât în mila lui Dumnezeu. Nu a căutat în altă parte ajutor decât la mila lui Dumnezeu. Ştia că oameni precum fariseul nu sunt milostivi cu el, dar credea că Dumnezeu este milostiv. Singura sa rugăminte a fost: "Dumnezeule, fii milostiv!" Fără această rugăciune creştinismul ar fi o filozofie, o istorie, un cod, dar nu o religie care mântuieşte. Mila lui Dumnezeu. "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului." Depindem mereu de mila lui Dumnezeu. Nu putem niciodată să îl abordăm prin pretenţii, ci doar apelând la mila Sa. Aceasta este cerere pe care Dumnezeu nu o va refuza vreodată. Observaţi cât de mult face parte de această cerere din cultul divin răsăritean! Cât de des în timpul Liturghiei repetăm rugăciunea vameşului: "Doamne, îndură-te spre noi (miluieşte-ne)!" Faimoasa "rugăciune a lui Isus" nu este altceva decât o adaptare a acestei rugăciuni: "Doamne Isuse, Fiul Dumnezeului celui Viu, ai milă de mine, păcătosul". O frumoasă istorioară ne prezintă o mamă cerându-i lui Napoleon să îi cruţe viaţa fiului ei, condamnat la moarte. Împăratul i-a amintit atunci de crimele de care se făcea vinovat fiul; dreptatea cerea ca viaţa să îi fie curmată. "Înălţimea Voastră", a spus femeia printre lacrimi, "nu dreptate ci milă cer." "Nu merită milă", a primit ea răspuns de la Napoleon. "Dar Înălţimea Voastră, dacă ar merita-o atunci nu ar mai fi milă." "Da, cât este de adevărat acest lucru", a spus împăratul. "Voi avea milă." Nu îndrăznim să stăm în faţa tronului lui Dumnezeu şi să cerem să ni se dea ceea ce merităm. Singura noastră cerere este aceasta: "Doamne, îndură-te spre noi" (Kyrie Eleison). Iar miracolul este că există milă. În chiar inima universului pulsează iubirea lui Dumnezeu. "Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela", a spus Isus. Un păcătos spunea odată: "Dacă aş fi Dumnezeu nu l-aş ierta niciodată pe un om care a păcătuit cât am păcătuit eu". Păstorul său i-a răspuns: "Dar nu eşti Dumnezeu. Mila lui Dumnezeu este mai mare decât orice ne-am putea imagina noi." "Doamne, îndură-te spre noi!" C. S. Lewis ne spune o interesantă poveste în cartea sa "Marele divorţ". Un grup de fantome făcea o excursie din iad sus în rai, cu speranţa de rămâne acolo permanent. I-au întâlnit pe cetăţenii raiului, iar una dintre fantome a fost surprinsă să găsească acolo un om care pe pământ fusese judecat şi executat pentru crimă. "Aş vrea să ştiu", explodă fantoma, "ce cauţi tu aici, criminalule, în timp ce eu, un stâlp al societăţii, un cetăţean demn şi decent, sunt obligat să umblu pe străzile de jos, în fum şi miros greu, şi trăiesc într-un loc asemenea unei cocini." Prietenul din rai încearcă să îi explice că a fost iertat, că atât el cât şi cel pe care l-a ucis au fost reuniţi în faţa scaunului de judecată al lui Cristos. Însă fantoma din iad spune: "Nu pot să accept aşa ceva!" Şi strigă din răsputeri: "Drepturile mele! Trebuie să am aceleaşi drepturi ca ale tale!" "O, nu!", continuă să îl convingă prietenul din rai. "Să nu îţi doreşti drepturile! Dacă ar fi fost după drepturile mele, nu aş fi ajuns niciodată aici. Nu drepturile tale trebuie să ţi le doreşti, ci ceva mult mai bun. Mila lui Dumnezeu." De aceea ne rugăm atât de des: "Doamne, îndură-te spre noi". Această rugăciune, rostită cu cât de puţină credinţă, va deschide calea pentru iertarea lui Dumnezeu şi pentru venirea Împărăţiei Sale în inimile noastre. Sf. Isaac Sirianul scria în secolul al VI-lea: "Nu spune niciodată că Dumnezeu este drept. Dacă El ar fi drept, tu ai fi în iad. Bazează-te doar pe nedreptatea Sa care este milă, iubire, iertare." Ziua de astăzi este numită în calendarul bisericesc "Duminica Vameşului şi a Fariseului". În seara trecută am început să folosim Triodul - cartea liturgică pe care o vom folosi pe perioada întregului Post Mare ce va începe peste trei săptămâni. Biserica a ales în mod foarte înţelept această parabolă pentru a ne ajuta să ne pregătim din punct de vedere spiritual pentru Post. Deoarece parabola spusă de Domnul astăzi nu este de fapt despre doi oameni care au mers la templu să se roage. Este despre Dumnezeu şi despre cum priveşte El păcatul şi virtutea - cum ne priveşte El pe noi, pe mine şi pe tine. "Zic vouă că acesta s-a coborât mai îndreptat la casa sa, decât acela. Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa." Rugăciune. "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului. Amin." Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 1305, Ultimul acces: 2026-09-24 01:23:33
|
Timp total: 0.03s...
[]:1