Atingeţi-i pe leproşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Atingeţi-i pe leproşi

[2006-02-11]
pr. Ernest Munachi Ezeogu
Martin era un tânăr soldat din armata romană. Îmbrăcat elegant, el era călare pe calul său când într-o zi a fost acostat de un lepros ce cerşea. La vedea trupului de pe care carnea cădea, şi mirosea infernal, Martin a simţit o repulsie atât de mare încât primul gând i-a fost să o tulească cu calul mai departe. Dar ceva în el l-a făcut să se coboare de pe cal la cerşetor. Tot ce avea însă era pelerina militară, pe care a tăiat-o în două, dându-i o jumătate cerşetorului iar cu alta învelindu-se el. Era o zi rece de iarnă. În acea noapte l-a văzut pe Cristos învelit în jumătatea de pelerină dată cerşetorului, stând pe tronul său înconjurat de îngeri: "Martin m-a îmbrăcat cu acest veşmânt". Acesta a fost punctul de cotitură din viaţa celui care a devenit Sf. Martin din Tours.

Repulsia naturală pe care a simţit-o Martin în faţa leprosului este nimic în comparaţie cu atitudinea evreilor faţă de lepră. Pentru evrei lepra nu era doar cea mai înspăimântătoare boală naturală, ci era în mod popular văzută ca o pedeapsă divină. Povestea lui Miriam, sora lui Moise, care a fost lovită de lepră ca urmare a comportamentului ei necorespunzător (Numeri 12), precum şi a lui Iacob care a avut o boală de piele ca lepra, au întărit convingerea că lepra era o pedeapsă divină pentru păcat. În prima lectură (Levitic 13), dureroasa practică a ostracizării leproşilor este prezentată ca fiind voia lui Dumnezeu: "Domnul i-a vorbit lui Moise şi Aaron, spunând..."

Evanghelia prezintă însă o imagine radical diferită. Era lepra într-adevăr o pedeapsă divină? Era tratamentul inuman aplicat leproşilor într-adevăr voia lui Dumnezeu, cum se spune în Levitic? Dacă într-adevăr aceste lucruri erau din voia lui Dumnezeu, atunci nu ar fi avut sens ca Isus, Fiul lui Dumnezeu, să vrea să vindece un lepros. Dacă, pe de altă parte, lepra este o boală nefericită ca oricare alta, atunci este şansa ca Isus, care înainte a vindecat tot felul de bolnavi, să vindece acum şi un lepros. Leprosul din Evanghelie se hotărăşte să afle adevărul odată pentru totdeauna. Ignorând legea care îi cerea să stea departe de oameni, el se apropie de Isus şi îngenunchează în faţa sa. În loc să strige: "Necurat! Necurat!" despre el, îi spune lui Isus: "Dacă vrei, poţi să mă cureţi" (Marcu 1,40). Isus răspunde: "Vreau, curăţă-te!" (v. 41), făcând astfel două lucruri. În primul rând îl vindecă pe bolnavul de lepră. În al doilea rând îi comunică leprosului şi tuturor faptul că lepra nu este o pedeapsă divină, ci o boală ca oricare alta, ce împiedică oamenii să fie complet vii, aşa cum îi vrea Dumnezeu.

Conform vechilor credinţe evreieşti, contactul fizic cu leproşii te făcea necurat. Oamenii sfinţi în special trebuiau să ţină o distanţă mare faţă de leproşi. În acest context, Isus procedează tocmai pe dos: îşi întinde mâna şi îl atinge cu adevărat pe lepros - inimaginabil! Nu îi este teamă că va deveni necurat? Ce se întâmplă oare aici? Isus provoacă şi redefineşte viziunea tradiţională despre sfinţenie şi nesfinţenie. Isus provoacă superstiţiile tradiţionale şi prejudecăţile conform cărora anumiţi oameni sunt necuraţi datorită stării sănătăţii lor, statutului lor social sau naşterii. Un prieten indian îmi spunea că în partea sa de ţară, oamenii dintr-o castă înaltă nu stau în templu lângă cei din castele joase, care sunt de neatins. Atingând leprosul şi făcându-l curat din nou, Isus ne învaţă să îi atingem pe cei izgoniţi de societate, pe marginalizaţii acestei lumi. Solidaritatea cu cei trataţi inuman nu îţi ia din umanitate, ci dimpotrivă ţi-o completează.

Papa Ioan Paul al II-lea a declarat 11 februarie, sărbătoarea Fecioarei Maria de la Lourdes, ca Ziua Mondială a Bolnavului. Lepra, mulţumim lui Dumnezeu, este acum o boală care poate fi vindecată. Totuşi, tendinţa de a vedea boala ca o pedeapsă divină şi de a-i ostraciza pe cei care suferă din cauza ei mai există între noi. Oare nu aşa gândesc mulţi de exemplu despre SIDA? Nu aţi auzit tele-evanghelişti ce predică în gura mare că SIDA este o pedeapsă divină pentru păcat? Isus ne provoacă astăzi să abandonăm această viziune inumană şi să ne exprimăm solidaritatea cu leproşii de astăzi (orice nume sau formă ar avea lepra), aşa cum făcea şi El în zilele când a trăit pe pământ.

Sursa: www.ProFamilia.ro


Contor Accesări: 1267, Ultimul acces: 2026-09-19 08:05:28