A treia sedinta de lucru din acest an a Comisiei Mixte Guvern - Patriarhie[2008-04-08]Astăzi, 8 aprilie 2008, la Palatul Patriarhiei din București a avut loc cea de-a treia ședință de lucru din acest an a Comisiei Mixte Guvern - Patriarhie, formată din reprezentanți ai Guvernului României și ai Bisericii Ortodoxe Române.În timpul ședinței au avut loc discuții asupra proiectului legislativ referitor la modificarea și completarea legii 142/1999 privind sprijinul Statului pentru salarizarea clerului, proiect aflat în prezent la Comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților. De asemenea, s-au făcut propuneri pentru sprijinirea comunităților ortodoxe românești din afara granițelor țării și a eparhiilor recent înființate de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Episcopia Ortodoxă Română din Australia și Noua Zeelandă). Următoarea întâlnire a reprezentanților Comisiei Mixte de Dialog Guvern - Patriarhie va avea loc în ziua de 20 mai 2008. Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 792, Ultimul acces: 2026-08-08 10:03:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1