Pontiful le cere bunicilor să se întoarcă în familii[2008-04-08]Papa Benedict al XVI-lea i-a îndemnat pe bunici să se întoarcă la a fi o prezență activă în familie, adăugând că ei sunt o resursă valoroasă pentru a face față crizei tot mai mari a valorilor familiei. Papa a afirmat acest lucru sâmbătă, 5 aprilie 2008, când i-a primit în audiență pe participanții la conferința din 3-5 aprilie desfășurată în Vatican pe tema 'Bunicii: mărturia și prezența lor în familie'. Conferința, organizată de Consiliul Pontifical pentru Familie, a urmărit să evidențieze rolul bunicilor în promovarea unității familiei, și ca mediatori în relația din cadrul cuplului căsătorit și dintre părinți și copiii lor. În cadrul sesiunilor de studiu s-a pus în evidență rolul și contribuția pozitivă a bunicilor în diferite culturi și societăți în care familiile sunt în co ntinuu amenințate.Mai presus de toate, s-a subliniat importanța bunicilor în educația la credință și în conservarea și protejarea culturii unei țări. Vorbind în numele participanților la congres, Cardinalul Ricardo Vidal, Arhiepiscop de Cebu, Filipine, membru al Consiliului Pontifical pentru Familie, i-a spus Papei Benedict al XVI-lea că în cadrul conferinței 'au reieșit sentimente de recunoștință cu privire la bunici, persoane pline de afecțiune, delicatețe, autoritate și bunătate, care transmit cu iubire valorile religioase și morale'. Vorbindu-le participanților la conferință, Papa a început prin a-și exprima urările pentru o însănătoșire rapidă a Cardinalului Alfonso Lopez Trujillo, președinte al Consiliului, care nu a putut participa la adunarea plenară și la audiența papală din motive de sănătate. Sfântul Părinte s-a întors apoi la tema conferinței și a vorbit despre bunici ca 'o comoară pe care nu le-o putem lua tinerelor generații'. D e fapt, a explicat el, 'nu se poate planifica viitorul fără o legătură cu un trecut plin de experiențe semnificative și de puncte de referință spirituale și morale'. Papa Benedict al XV-lea a continuat cu un apel ca bunicii 'să se întoarcă [...] la a fi o prezență vie în familie, în Biserică și în societate' și ca ei 'să continue să fie martori ai unității, valoare fondată pe fidelitatea față de o singură iubire, care generează credință și bucurie de a trăi'. Apariția de 'noi modele de familie' și 'relativismul răspândit' care amenință familia nucleară fac ca acest apel să fie cu atât mai urgent, a spus el. 'Evoluția economică și socială de astăzi a cauzat transformări profunde în viața familiilor', a adăugat Pontiful. 'Vârstnicii, dintre care mulți sunt bunici... se simt ca o povară pentru familie și preferă să locuiască singuri sau în cămine pentru bătrâni, cu toate consecințele pe care le are această alegere '. De aceea, a continuat Papa, 'vârsta a treia, c u problemele ei care sunt de asemenea legate de contextele familiale și sociale datorită progreselor moderne, trebuie să fie evaluată cu grijă și întotdeauna în lumina adevărului despre om, familie și comunitate'. 'Trebuie să ne unim pentru a învinge împreună orice formă de marginalizare', a spus Papa, 'deoarece nu numai bunicii și bătrânii în general sunt copleșiți de mentalitatea individualistă, ci toți. Dacă bunicii constituie o resursă valoroasă, atunci trebuie să fie făcute alegeri consecvente care să permită ca această resursă pe fie prețuită cum se cuvine'. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 835, Ultimul acces: 2026-08-06 10:37:25
|
Timp total: 0.04s...
[]:1