© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Papeasa Ioana: încă "vie" pentru mulți[2008-04-06]Vom vorbi acum despre o altă legendă catolică urbană (în numărul trecut vedeți articolul despre Inchiziția spaniolă - n.t.). Aceasta este dinainte de Reformă, deci sursele ei sunt în întregime catolice. Interesant este că prima ei contestare, în mod larg acceptată, a venit din partea unui învățat calvin. Este vorba de legenda Papesei Ioana, despre care se spune că ar fi fost prima și singura femeie aleasă Papă. Conform povestirii, ea a fost Papă în secolul al IX-lea, în așa numitul "Ev Mediu Întunecat", până când i-a fost dezvăluită identitatea feminină. Despre acest personaj imaginar a început să se vorbească din secolul al XIII-lea, iar mai recent într-o ediție "specială" a canalului ABC News, și se va mai vorbi atâta timp când va sluji unor scopuri anti-catolice. A început ca o născocire anti-papală, a persistat ca propagandă anti-catolică, iar în secolul al XXI-lea a înflorit ca icoană feministă.Din multe puncte de vedere, Papeasa Ioana se potrivește tiparului legendelor catolice urbane tradiționale. Luați orice perioadă istorică și ea va putea fi pusă acolo pentru a ataca cu ceva catolicismul. În secolul al XVI-lea, dizidenții protestanți se foloseau de ea pentru a ilustra apogeul corupției papalității. În secolul al XIX-lea era prezentată ca o femeie violată și ruinată de clericalismul lasciv, simbol al perversității la care s-a dedat Roma. În secolul al XXI-lea ea reprezintă femeia puternică ce a luptat împotriva sexismului intransigent din Biserica Catolică, pentru care a trebuit să fie distrusă. O legendă nu tocmai pioasă Care este legenda femeii care a ajuns Papă? Sunt tot felul de variante, dar haideți să începem cu una mai recentă, dintr-o emisiune "specială" a postului ABC News, transmisă la sfârșitul anului 2005. Narată de Diane Sawyer, versiunea ABC News începe în orașul german Mainz, în secolul al IX-lea, când o strălucită tânără reușește să se strecoare într-o mănăstire deghizată în băiat. De aici ea ajunge într-un târziu la Atena, tot deghizată ca bărbat. Dar nu mai e singură: între timp și-a găsit și un iubit, care îi cunoaște secretul. Din Atena, domnița ajunge în Roma, prezentată de Sawyer ca cetatea "călugărilor obsceni, a cardinalilor uneltitori, a sfinților travestiți, a intrigilor, melodramelor, corupției și violenței". Aici "britanicul Ioan" ajunge secretar curial, respectat de toți. Apoi Cardinal și - să bată tobele doamnelor și domnilor - "candidatul ales de toți ca Papă în anul 855". Dar povestea nu are un sfârșit fericit: "Papeasa Ioana era în chiar mijlocul unei procesiunii papale când... a simțit dureri ascuțite în stomac... Incredibilul s-a produs: Papa tocmai năștea un copil." Admițând că povestea are finaluri diferite în funcție de cine o spune, Sawyer povestește în materialul ABC News că Papeasa Ioana fie a fost ucisă cu pietre fie a fost legată de coada unui cal și trasă pe jos până a murit. Și pentru a face finalul mai grandios, Sawyer afirmă că rușinea provocată de Papeasa Ioana a condus la celibatul preoțesc ("o cerință ce este controversată până și astăzi"), la o lovitură dată puternicelor femei mistice care afirmau că pot comunica direct cu Dumnezeu și că nu au nevoie de o Biserică dominată de bărbați, și la numeroase "femei martire... care au fost torturate pentru convingerile lor religioase". Un întreg mănunchi de legende catolice urbane legate de aceasta... Mitul "britanicului Ioan" "Morala" legendei Papesei Ioana, din perspectiva secolului al XXI-lea, este clară: Biserica se teme de femeile puternice; Biserica a scos intenționat din istoria ei orice mențiune la adresa femeilor puternice; iar tradiția celibatului preoțesc ce mai dăinuie și astăzi își are rădăcina în ura față de femei. Faptul că celibatul preoțesc exista în Biserica Occidentală cu secole înainte de această istorioară și că femeile puternice au fost parte a istoriei Bisericii cu mult înainte ca societatea seculară să permită așa ceva nu interesează propaganda canalului ABC News. Lucrul uimitor - sau poate nu chiar atât de uimitor - este că nimeni dintre producători nu s-a gândit că ar putea fi vorba despre o fantezie anti-catolică contemporană, mai degrabă decât de o prezentare obiectivă. Deci: care este povestea Papesei Ioana? Pe scurt, după cum scrie un recent istoric al papalității, John-Peter Pham în Heirs of the Fisherman - Urmașii Pescarului (Oxford University Press), Papeasa Ioana este "un Papă legendar de sex feminin care nu a existat niciodată" (pg. 253). Și totuși, "de la mijlocul secolului al XIII-lea și până la mijlocul secolului al XVII-lea, povestea cu Papa femeie... [amplasată] în secolul al IX-lea, al X-lea sau chiar al XI-lea era aproape universal acceptată ca fapt istoric" (Pham, Heirs, pg. 253). Conform lui Pham, pentru prima oară când "Papeasa Ioana" a fost menționată într-un document istoric a fost în jurul anului 1250, în "Istoria Universală a lui Metz". Lucrarea este atribuită lui Jean de Mailly, un preot dominican care a dat cadrul general pentru această fabulație. El a scris că Papa Victor al III-lea (1087), care a avut un pontificat de doar patru luni, a fost succedat de o femeie deghizată ca bărbat, care a murit născând în timpul unei procesiuni papale. Un alt preot dominican și un frate franciscan au repetat povestea în propriile lor lucrări, dar au mutat "pontificatul" feminin în 1100, apoi în 915. A fost inclusă și în "Cronicile Papilor și Împăraților", redactată de Martin de Troppau la sfârșitul secolului al XIII-lea. Martin vorbea despre Ioana aleasă ca "Ioan Anglicus" după moartea Papei Leon al IV-lea (847-855). Mergând în procesiune de la Bazilica San Pietro la Bazilica San Giovanni in Laterano, se spune despre ea că ar fi născut brusc, pe străzile înguste dintre Colosseum și Bazilica San Clemente. Ea a murit în timpul nașterii și a fost îngropată pe loc. Generațiile următoare au completat povestea cu detaliile îngrozitoare despre uciderea ei și a copilului ei de către mulțimea de oameni. Un mit care ba câștigă ba pierde teren Mitul Papesei ar fi fost uitat ca o invenție ce era dacă nu ar fi fost reluat în secolul al XIV-lea de către poetul italian Boccaccio, care l-a folosit pentru propria sa propagandă anti-catolică. Alți umaniști au mers pe urmele lui, încercând să pornească o campanie italiană împotriva Papilor, pentru sponsorii lor bine plătitori. Catedrala din Siena are un bust al Ioanei, un semn nu al istoricității acesteia ci al vrajbei ei cu Vaticanul. Pham arată că povestea Ioanei a fost mai apoi folosită de sectarul boemian Ioan Hus (d. 1415) ca parte a listei lui de așa-zise nelegiuiri ale papalității. La începutul secolului al XV-lea, când au apărut primele semne a ceea ce am putea numi o tratare mai disciplinată a istoriei, povestea Ioanei a fost pusă în discuție. Când născocirea a început să fie folosită ca armă anti-catolică pe vremea Reformei, istoricii catolici au început să se îndoiască de istoricitatea ei. Și curând, în mod ciudat, viziunea lor avea să fie confirmată de un istoric calvin francez. David Blondel (1590-1655) a fost un protestant din Olanda care a folosit primele instrumente de studiu istoric pentru a demonta mitul Papesei Ioana. Urmărind istoria Papilor din acea perioadă și lipsa oricăror menționări contemporane ale Ioanei chiar și în documentele dușmanilor, pentru care un astfel de eveniment, dacă ar fi fost real, ar fi fost aur curat, el a tras concluzia că legenda este falsă. Semenii lui protestanți au contestat concluziile lui Blondel, deoarece, așa după cum spunea Pierre Bayle, "interesele protestante cer ca istoria Ioanei să fie adevărată". De aceea legenda Papesei Ioan a persistat în timp. Era bună pentru polemicile Reformei. Istoria cu Papeasa Ioana nu a fost inventată de reformați, așa cum s-a întâmplat cu multe alte legende catolice urbane. Dar Reforma a fost cea care a propulsat fabulația în gândirea modernă - făcând ca apoi să apară într-un reportaj special al ABC News, în secolul al XXI-lea. Un pontificat fără loc în istorie Defectul major al legendei Papesei Ioana și motivul pentru care nici un istoric serios nu o ia în seamă este lipsa oricărui "spațiu" în istorie în care aceasta să fi slujit, dacă povestea ar fi adevărată. Legenda spune că Papeasa Ioana ar fi fost pe scaunul Romei între 855 și 857, aleasă ca "Ioan Anglicus". Dar Papei Leon al IV-lea, care a murit în iunie 855, i-a succedat imediat Papa Benedict al III-lea. Știm aceasta pentru că alegerea Papei Benedict nu a fost fără controverse. Împăratul bizantin a încercat să își impună propriul fiu ca Papă. Roma a fost invadată și Benedict închis. Când romanii au obiectat, Benedict a fost eliberat în septembrie. Pur și simplu nu există o pauză de timp în care Papeasa imaginară să fi putut să existe. La fel de importantă pentru istorici este absența oricărei mărturii, mențiuni sau referințe legate de "Papeasa Ioana" timp de aproape 400 de ani de la pretinsa alegere. După cum afirma și Blondel, ar fi fost imposibil ca un astfel de eveniment să aibă loc sau ca trei ani de papalitate să se fi desfășurat fără nici o însemnare istorică. Chiar și în cazul versiunilor care împing data mai înspre noi rămân câteva secole înainte de primele mențiuni, iar dovezile istorice privind papalitatea acelor vremuri nu lasă nici un loc de dubiu. Deci este clar că nu a existat vreodată Papeasa Ioana. Rămân două întrebări: de unde a apărut această legendă și de ce mai persistă ea și astăzi? La prima întrebare istoricii nu pot decât să facă presupuneri. Pham afirmă că "nucleul poveștii este în general considerat ca provenind din folclorul roman" (Heirs 254). Alții cred că inspirația ar fi putut veni din acuzații aduse Papei Ioan al VIII-lea (872-882), că ar fi fost prea feminin, deși nu există nici pentru această idee o bază istorică. Mai sunt și unii care pun povestea pe seama Papei Sergiu (904-911), pe care romanii îl considerau un om slab, dominat de dorința de putere și de femei corupte. În fine, după unii istorici legenda se poate să vină din Imperiul bizantin răsăritean, ca mijloc de discreditare a papalității din Apus. Oricare ar fi sursa, istoria este plină cu legende despre femei deghizate în bărbați care au ajuns pe poziții înalte. Grecia și Roma antică au avut astfel de legende. Scopul lor era de regulă unul satiric: să arate cât de slabi sau de corupți erau bărbații unui anumit timp și unui anumit loc. Morala poveștii era că bărbații sunt atât de fără coloană încât o femeie poate prelua conducerea lor. Legenda Papesei Ioana nu poate fi considerată o hagiografie feministă. Dacă legenda reflectă ceva este doar degradanta și persistenta ostilitate la adresa femeilor moștenită din cultura păgână. Dar de ce mai dăinuie și astăzi Papeasa Ioana, când mii de legende medievale similare au dispărut? Dați o căutare pe internet după "Pope Joan" și veți găsi milioane de referințe. Legenda persistă din același motiv pentru care persistă toate legendele catolice urbane - ele se potrivesc cu propaganda anti-catolică actuală. Ioana a supraviețuit - în ciuda primelor forme de criticism istoric ce arătau că e un simplu mit - pentru că se potrivește agendei lumii actuale. Așa după cum i-ar fi spus Bayle lui Blondel dacă acești doi oameni ar fi trăit astăzi, "interesele seculare cer ca istoria Ioanei să fie adevărată". autor: Robert P. Lockwood traducător: Radu Capan sursa: © The Rock, ianuarie 2008 Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 742, Ultimul acces: 2026-08-07 01:26:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
