Manual de filozofie sistematică - Ontologie, metafizică - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Manual de filozofie sistematică - Ontologie, metafizică

[2008-03-06]
La Editura Sapientia a Institutului Teologic Romano-Catolic din Iași a apărut 'Manualul de filozofie sistematică - Ontologie, metafizică'. Autorul acestei cărți este părintele Battista Mondin, care a fost profesor de filozofie timp de peste 50 de ani la diferite instituții ecleziastice de învățământ superior, mai ales la Universitatea Pontificală Urbaniana din Roma. Pentru a veni în ajutorul modelării unei gândiri filozofice și a cultiva 'iubirea de înțelepciune', părintele Mondin a compus un adevărat compendiu - Manual de filozofie sistematică - care expune în șase volume principalele ramuri ale filozofiei, privite cu precădere prin prisma tomistă. Aceste șase volume au fost traduse în limba română de dr. Wilhelm Tauwinkl, sub coordonarea și controlul științific al pr. dr. Wilhelm Dancă. Cel de-al treilea volum din acest compendiu tratează despre ontologie și metafizică (ramuri ale filozofiei înrudite ca obiect de studiu) și vede pentru prima oară lumina tiparului în limba română.
Ontologia (din limba greacă: ontos, genitivul participiului trecut al verbului einai = 'a fi', și logia = 'învățătură despre...'), termen creat în secolul al XVII-lea de către Rudolf Goclenius, este o disciplină filozofică, ramură fundamentală a metafizicii, al cărei obiect de studiu este ființa și existența, și categoriile în care acestea se împart: lucruri, proprietăți, procese, fapte. În literatura filozofică de limbă engleză, ontologia este opusă teoriei cunoașterii, făcându-se deosebirea între lucruri (sau atributele lor), așa cum sunt în sine, și felul cum ele ne apar. Metafizica (greacă meta = 'după', phisika = 'cele despre natură') este un domeniu al filozofiei a cărui obiect de studiu îl constituie explicarea naturii lumii. Este studiul ființei și ființării, deci al realității. Metafizica adresează gândirii întrebări de tipul 'Care este natura realității?', 'Există Dumnezeu?' sau 'Care este locul omului în Univers?' O ramură esențială a metafizicii este ontologia, investigarea categoriilor de lucruri care există în lume și a relațiilor dintre acestea. Metafizicianul încearcă să clarifice noțiunile prin care oamenii înțeleg lumea, incluzând existența, noțiunea de obiect, proprietatea, spațiul, timpul, cauzalitatea, interconexiunile și posibilitatea. Mult mai recent, termenul metafizică a fost asociat pentru a caracteriza subiecte care sunt 'deasupra' sau 'în afara' acestei lumi fizice, neavând o conotație ontologică academică.
Acest manual se adresează nu doar studenților de filozofie, ci și persoanelor care sunt interesate de cunoașterea filozofică, al cărei scop este Dumnezeul cel viu și adevărat, unic în ființă și întreit în persoană. Lucrarea are 392 de pagini și costă 25RON.
(Sursa: Dieceza Romano-Catolică de Iași)

Sursa: www.ProFamilia.ro


Contor Accesări: 921, Ultimul acces: 2026-08-07 13:49:10