Ziua Persoanelor Consacrate şi intrarea în vigoare a Cărţii sinodale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri si Evenimente

Ziua Persoanelor Consacrate şi intrarea în vigoare a Cărţii sinodale

[2006-02-02]
PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, avându-l alături pe PS Aurel Percă, auxiliarul aceleiaşi Dieceze, a prezidat astăzi, 2 februarie, începând cu ora 10.00, în sărbătoarea Întâmpinarea Domnului, o Liturghie pontificală. Episcopii au fost însoţiţi la altar de 19 preoţi. Lor li s-au alăturat în rugăciune, fiind şi cea de-a X-a Zi Mondială a Persoanelor Consacrate, peste 60 de călugări şi călugăriţe din diferite ordine călugăreşti, precum şi un număr mare de credincioşi. Totodată a avut loc şi proclamarea în mod oficial a intrării în vigoare a Cărţii sinodale.

După ce la începutul Liturghiei au fost sfinţite lumânările, fiind invocată puterea Duhului Sfânt care să sfinţească şi să întărească pe toţi cei care le vor menţine aprinse, a urmat o procesiune spre altar formată din preoţi şi persoane consacrate. Pr. Alois Fechet, vicar episcopal responsabil cu viaţa consacrată, a proclamat evanghelia luată din Evanghelia după sfântul Luca 2,22-40 (2,22-32), în care este descrisă prezentarea Domnului la templu. La începutul cuvântului de învăţătură, rostit de PS Petru Gherghel, au fost subliniate semnificaţia şi istoricul sărbătorii Întâmpinarea Domnului, sărbătoarea care permite "întâlnirea cu Cristos - lumina lumii... în care ne lăsăm luminaţi de prezenţa lui". Preasfinţitul, pe baza Evangheliei proclamate, a evocat exemplul figurilor emblematice şi al exemplelor de chemare pentru toţi şi mai ales pentru persoanele consacrate, exemplele oferite de bătrânul Simeon şi prorociţa Ana, care îl aşteptau pe Mesia şi care s-au bucurat întâlnindu-l pe Domnul în templu. "Ei s-au lăsat iluminaţi de Duhul Sfânt şi s-au asociat la misterul venirii sale pentru a aduce lumii mult aşteptata lumină şi mântuire".

În continuare PS Petru a adresat un îndemn tuturor celor prezenţi, dar mai ales persoanelor consacrate: "Voi trebuie să priviţi astăzi cu o mare atenţie spre acele persoane pe care le prezintă evanghelia şi Liturghia: mai întâi spre Isus, cel care a venit să împlinească voia Tatălui, care s-a umilit ascultând până la moarte...; priviţi cu atenţie spre Maria, cea care a fost chemată şi asociată de Dumnezeu la acest plan măreţ de umilinţă, de slujire, dar şi de mântuire... care a spus cu toată inima Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău, care n-a renunţat niciodată la această angajare, la acest pact de iubire...; priviţi la Iosif, cel care împlineşte voinţa Domnului în tăcere, cu dăruire totală...; priviţi cu atenţie spre Simeon, omul înţelept şi legat de templu...; să o privim şi pe Ana, prorociţa, care de când a rămas singură nu a avut alt drum decât drumul templului, care a vorbit tuturor zi şi noapte despre prunc şi despre Domnul..."

După ce a fost evocat marele dar făcut de Dumnezeu pentru noi, acela al prezenţei lui Cristos în Evanghelie, "mai ales că anul acesta suntem invitaţi ca să-l descoperim pe el în cuvântul său...", şi al învăţăturii magisteriului Bisericii, Preasfinţitul a vorbit despre darul oferit de Dumnezeu Diecezei de Iaşi, acela al Sinodului diecezan şi al rodului acestuia, Cartea sinodală. A subliniat că această carte, după ce a fost anunţată, proclamată şi prezentată în ziua de 8 decembrie 2005, începe să fie actuală, să opereze din această zi de 2 februarie: "Carte care, ca o rază de lumină ce vine din lumina lui Cristos, devine o normă şi un ghid pentru întreaga noastră activitate pe care trebuie să o desfăşurăm în cadrul diecezei noastre".

După cuvântul de învăţătură, Cartea sinodală a fost oferită unui vicar episcopal, unui paroh, unui călugăr, unei călugăriţe, unui seminarist, unei familii şi unui tânăr, ca simbol că ea trebuie să ajungă la toţi. Au urmat rugăciunea credincioşilor şi reînnoirea voturilor de către persoanele consacrate. Înainte de binecuvântarea finală, PS Aurel Percă a anunţat în mod oficial că începând din ziua de 2 februarie 2006 intră în vigoare Cartea sinodală. Din partea Episcopului Gherghel, printr-un decret episcopal, a fost acordată o distincţie deosebită - crucea sinodală, însoţită de diplomă - unora dintre vicarii episcopali, care au fost membri ai comisiei de redactare a Cărţii sinodale: pr. prof. dr. Ştefan Lupu, pr. prof. Cristinel Fodor, pr. prof. dr. Mihai Pătraşcu, pr. prof. dr. Wilhelm Dancă. Preasfinţitul a voit apoi să-şi exprime mulţumirea sa tuturor membrilor care şi-au adus contribuţia la redactarea acestei cărţi, amintindu-l şi pe pr. Cornel Cadar, dar mai ales pe Preasfinţitul Aurel Percă, episcopul auxiliar, cel care a coordonat întreaga muncă.

După încheierea Sfintei Liturghii, persoanele consacrate au coborât la subsolul catedralei unde s-au întâlnit cu PS Petru Gherghel şi cu pr. Alois Fechet pentru a discuta despre capitolul al VI-lea din Cartea sinodală, capitol ce tratează despre viaţa consacrată. Sărbătoarea persoanelor consacrate a fost încununată, la Iaşi, cu o oră de adoraţie în catedrala veche, începând cu ora 14.00. Informaţiile au apărut pe situl Diecezei de Iaşi, sub semnătura lui Adrian Blăjuţă. La această pagină găsiţi fotografii de la eveniment.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1216, Ultimul acces: 2026-06-25 02:53:01