© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Duminica a II-a din Postul Mare[2008-02-17]pr. Anton IştocÎn lumea întreagă sunt multe religii. Fiecare propune un mod diferit de a gândi realitatea misterioasă a lui Dumnezeu precum şi raportul dintre Dumnezeu şi lume, dintre om şi Dumnezeu. Pentru fiecare, aceasta, constituie un scandal, o ispită spre scepticism: oare, în zi-lele noastre se mai poate crede serios în Dumnezeu? Şi la urma urmei, în care Dumnezeu? Cel al creştinilor, cel al musulmanilor, cel al martorilor lui Iehova?... Diversitatea religiilor nu trebuie să devină un pretext al dezinteresului faţă de problematica realităţii lui Dumnezeu: ar fi o soluţie facilă, dar nu onestă. Credinţa creştină constituie o propunere originală şi - din anumite puncte de vedere - la rândul său "scandaloasă" în abordarea problematicii despre Dumnezeu. Într-un anumit fel, este vorba despre a renunţa la voinţa de a-l cunoaşte pe Dumnezeu direct, pentru a plasa toată "problematica despre Dumnezeu" - în raport cu existenţa şi alegerile noastre fundamentale de viaţă - începând de la persoana, cuvântul şi realitatea umană a lui Isus din Nazaret. Acesta este mesajul central al Evangheliei de astăzi. Isus urcă "pe un munte înalt" împreună cu trei dintre ucenicii săi. Aici, pentru un moment, apare în ochii lor diferit de felul cum apărea în fiecare zi. Am putea spune că a permis să apară în afară, prin splendoarea feţei şi hainelor sale, secretul personalităţii sale divine. Alături de el sunt Moise şi Ilie: am spune reprezentanţii cei mai calificaţi ai întregului Vechi Testament, personajele-simbol ale întregii "Legi şi Profeţi", adică - după modul de a vorbi al evreilor timpului - ale întregii Scripturi. Apar ca martori, ca pentru a confirma prin autoritatea lor cuvântul care vine din "norul luminos", simbol al prezenţei personale a lui Dumnezeu însuşi: "Acesta este Fiul meu preaiubit... Pe el să-l ascultaţi"! Acesta este cuvântul care stă în centrul întregului episod al transfigurării; episod care este o mare "icoană" narativă, plină de semnificaţie pentru credinţa creştină. Dumnezeul cel viu şi adevărat, Dumnezeul unic, care deja s-a făcut cunoscut po-porului lui Israel (îi avem aici pe Moise şi Ilie) şi-a spus lumii ultimul său cuvânt în Isus Cristos. Pentru a cunoaşte adevărul despre Dumnezeu, noi trebuie să-l ascultăm pe Isus Cristos, pe acela în care realitatea inaccesibilă şi inefabilă a lui Dumnezeu s-a manifestat concret în istoria noastră. Ceea ce are Dumnezeu "să ne spună", noi putem şi trebuie să recunoaştem în viaţa, comportamentul şi învăţătura lui Isus; şi mai ales în evenimentul morţii şi învierii sale. Prin botezul care ne-a fost dat, noi toţi am fost "chemaţi printr-o chemare sfântă" (lectura a doua) să-l urmăm pe Cristos drept călăuza care-l introduce pe om în misterul lui Dumnezeu. Este vorba despre a ne încrede în cuvântul său, aşa cum Avram a avut încredere în promisiunea lui Dumnezeu, mai presus de orice calcul uman raţional (cf prima lectură). În acest caz este inevitabilă întrebarea: pe cine ascultăm noi într-adevăr - noi care ne mărturisim a fi creştini - în modul nostru de a gândi şi în viaţa noastră zilnică? Concret, cui dăm noi ascultare? Pe cine îl urmăm? Evanghelia... sau ziarul pe care-l citim, prietenii, discursurile pe care le ascultăm, programele televizate pe care le privim? Pe cine ascultăm cu adevărat? Dar dacă am încerca, în acest timp al Postului Mare, să ascultăm ceea ce Isus a spus, citind şi recitind personal, de exemplu, Evanghelia după Matei? Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 929, Ultimul acces: 2026-09-25 02:24:24
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1
