PF Parinte Patriarh Daniel l-a primit pe ambasadorul Regatului Spaniei in Romania[2008-02-06]Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și Locțiitor de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, l-a primit astăzi, 6 februarie 2008, la reședința patriarhală, pe Excelența Sa domnul Juan Pablo Garcia-Berdoy, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Regatului Spaniei în România. Mai întâi, Preafericirea Sa a mulțumit domnului ambasador pentru sprijinul pe care autoritățile spaniole îl oferă numeroasei comunități ortodoxe românești din Spania și i-a adus la cunoștință hotărârea Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din luna noiembrie 2007, privind înființarea Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, cu sediul la Madrid. Ambasadorul Spaniei la București a salutat hotărârea Sf. Sinod, apreciind că aceasta va avea un rol esențial în procesul de integrare socială și de păstrare a limbii române și a identității cultural-spirituale a celor peste 700.000 de români, aflați oficial în Spania. În timpul întrevederii, pentru o mai bună cunoaștere și cooperare între cele două popoare latine, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Excelența Sa Juan Pablo Garcia-Berdoy au convenit să inițieze proiecte comune, precum organizarea de colocvii despre latinitatea în lumea de azi, în care să se aprofundeze raportul dintre păstrarea identității în diversitatea din interiorul latinității, schimburi de bursieri, conlucrare între școlile teologice, parohii și mănăstiri din cele două țări, precum și cooperarea în interiorul Uniunii Europene, având în vedere experiența de succes a Spaniei, după integrarea ei. Apreciind strădania pe care ambasadorul Spaniei o depune în promovarea bunelor relații dintre cele două țări, precum și faptul că Excelența Sa vorbește fluent limba română, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a adresat domnului ambasador invitația de a colabora la Radio Trinitas, Televiziunea 'Trinitas' și cotidianul 'Ziarul Lumina', pe teme de interes comun.Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1015, Ultimul acces: 2026-08-08 03:01:02
|
Timp total: 0.03s...
[]:1