Ce este de făcut într-o cultură a necredinţei şi indiferenţei?[2006-02-06]În culturile din Vestul secularizat, nemulţumirea creşte atât în ceea ce priveşte ateismul militant cât şi credinţa tradiţională, se arată într-un document al Vaticanului. Care ar trebui să fie răspunsul Bisericii la această provocare? întreabă studiul publicat de către Consiliul Pontifical pentru Cultură. Primul răspuns pe care documentul îl oferă, o condiţie pentru orice strategie pastorală, este "importanţa la a da mărturie despre frumuseţea faptului de a fi o persoană iubită de Dumnezeu".Documentul este intitulat "Credinţa creştină în zorii noului mileniu şi provocarea necredinţei şi a indiferenţei religioase". Studiul însumează concluziile adunării plenare a acestui dicaster al Vaticanului din perioada 11-13 martie 2004, care a reunit Cardinali, Episcopi, preoţi şi intelectuali din întreaga lume pentru a discuta despre provocarea pe care o reprezintă "Evanghelizarea culturii necredinţei şi a indiferenţei". Dintre principalele concluzii mai cităm: "Nevoia de a reînnoi apologetica creştină pentru a da socoteală cu blândeţe şi respect despre speranţa care ne însufleţeşte (cf. 1Petru 3,15)... a ajunge la `homo urbanus` printr-o prezenţă publică în dezbaterile societăţii şi prin aducerea Evangheliei în contact cu forţele care modelează cultura." Se mai vorbeşte de asemenea în document despre "necesitatea de a învăţa să se gândească, de la şcoală la universitate, şi de a avea curajul de a reacţiona, în faţa acceptării tacite a unei culturi dominante adesea marcată de necredinţă şi indiferenţă religioasă, printr-o nouă şi plină de bucurie propunere a culturii creştine"; precum şi despre "a le arăta necredincioşilor, indiferenţi la problema de Dumnezeu dar deschişi faţă de valorile umane, că a fi cu adevărat om înseamnă a fi religios, că omul îşi găseşte deplinătatea umanităţii sale în Cristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, şi că creştinismul este o veste bună pentru toţi oamenii din toate culturile". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1358, Ultimul acces: 2026-09-23 00:01:16
|
Timp total: 0.03s...
[]:1