Indulgenţe pentru Ziua Mondială a Bolnavului[2006-02-03]Penitenţeria Apostolică a publicat astăzi un decret în care anunţă acordarea de indulgenţe credincioşilor cu ocazia celei de-a XV-a Zile Mondiale a Bolnavului, ce se celebrează în fiecare an la 11 februarie, în sărbătoarea Fecioarei de la Lourdes. În acest an, centrul celebrării va fi în Adelaide, Australia, punctul culminant fiind celebrarea euharistică din Catedrala Sf. Francisc Xavier din acest oraş. Textul dat publicităţii astăzi precizează că la 2 ianuarie Cardinalul James Francis Stafford, penitenţiar major, a fost primit în audienţă de Papa Benedict. Cu această ocazie, Sfântul Părinte a stipulat acordarea de indulgenţe speciale celor bolnavi.Papa, se spune în document, a fost "motivat de ardenta dorinţă ca bolile şi durerile omenirii, acceptate cu resemnare şi oferite Tatălui etern [...] să aducă roade spirituale abundente. Mai înainte de toate, (Papa) a fost motivat de speranţa că vor fi promovate activităţi şi iniţiative ale pietăţii creştine şi solidarităţii sociale, în favoarea bolnavilor, în special a celor care, afectaţi de probleme mentale, sunt marginalizaţi de societate şi de propriile lor familii." Din acest motiv, indulgenţa plenară va fi acordată "credinciosului care, în condiţiile obişnuite (mărturisirea păcatelor, primirea împărtăşaniei şi rugăciune după intenţiile Sfântului Părinte) şi cu sufletul complet dezlipit de orice formă de păcat, participă la 11 februarie în Catedrala din Adelaide, sau în orice alt loc decis de autorităţile ecleziale, la o ceremonie sacră ce caută să implore de la Dumnezeu împlinirea scopurilor Zilei Mondiale a Bolnavilor." Decretul continuă: "Credinciosul care, în spitale publice sau în case particulare, asemenea `bunului samaritean`, asistă în mod caritabil un bolnav - în special cu probleme mentale, care cere o mai mare răbdare, asistenţă şi atenţie - şi care, datorită acestei slujiri, nu poate participa la amintita ceremonie, poate obţine acelaşi dar al Indulgenţei Plenare dacă în acea zi oferă în mod generos, cel puţin câteva ore, asistenţă caritabilă unui bolnav ca şi cum l-ar îngriji pe Cristos Însuşi, având sufletul complet dezlipit de orice păcat şi cu intenţia de a respecta, cât de rapid se poate, condiţiile cerute pentru obţinerea Indulgenţei Plenare." Credincioşii care "din motive de boală, de vârstă sau altele similare, nu pot să participe la ceremonia amintită, pot să obţină Indulgenţa Plenară dacă, cu sufletul complet dezlipit de orice păcat şi cu intenţia de a respecta, cât mai rapid se poate, condiţiile cerute, pot participa spiritual alături de Sfântul Părinte la acea ceremonie, să se roage fierbinte pentru bolnavi şi să ofere - prin Fecioara Maria `Sănătatea bolnavilor` - lui Dumnezeu suferinţele lor fizice şi spirituale." De Indulgenţe Parţiale, se mai spune în decret, se vor putea bucura "toţi credincioşii, oricând între 9 şi 11 februarie, care cu inima plină de pocăinţă ridică rugăciuni fierbinţi către Domnul milostiv cerând ca aceste aspiraţii să se îndeplinească, spre ajutorul bolnavilor". Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1296, Ultimul acces: 2026-06-25 01:42:41
|
Timp total: 0.03s...
[]:1