Lucrarile anuale ale Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Bucurestilor[2008-01-25]Sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Daniel, Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române şi Locţiitor de Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, se vor desfăşura mâine, 26 ianuarie a.c., în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriarhală, lucrările anuale ale Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Conform Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Adunarea Eparhială este organism deliberativ pentru toate problemele administrative, culturale, social-filantropice, economice şi patrimoniale ale Eparhiei. Ea se compune din reprezentanţi ai clerului şi credincioşilor în proporţie de 1/3 clerici şi 2/3 mireni, aleşi pe termen de 4 ani, numărul total al membrilor fiind de 30. Va fi analizată activitatea din anul 2007 a clerului şi credincioşilor din municipiul Bucureşti şi din judeţele Ilfov şi Prahova sub aspect pastoral-liturgic, cultural-misionar şi social-caritativ. Va fi aprobat raportul general anual întocmit de Consiliul Eparhial şi vor fi hotărâte măsuri pentru o bună desfăşurare a activităţilor eparhiei în anul 2008. La orele 12.00, membrii Adunării Eparhiale vor lua parte, alături de alţi clerici şi credincioşi, la slujba de pomenire a vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist la 6 luni de la trecerea la cele veşnice, oficiată de către Prea Fericitul Părinte Patriarh Daniel, în Catedrala patriarhală.Sursa: www.MMB.ro Contor Accesări: 1264, Ultimul acces: 2026-09-25 18:48:32
|
Timp total: 0.03s...
[]:1