Duminica a II-a de peste an (A) - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Duminica a II-a de peste an (A)

[2008-01-20]
pr. Şerban Tarciziu

Domnul mi-a spus: "Tu eşti slujitorul meu, Israel, în care mă voi preamări". Iar acum a vorbit Domnul, care m-a plămădit din sânul maicii mele ca să fiu slujitorul lui... El mi-a spus: "E puţin lucru să fii slujitorul meu ca să ridici seminţiile lui Iacob şi să aduci înapoi rămăşiţa lui Israel. Te voi rândui lumină pentru neamuri, ca să ajungă mântuirea mea până la marginile pământului". (Is 49,3.5-6)

Chemarea Slujitorului lui Dumnezeu prefigurează chemarea lui Isus manifestată în ziua Botezului său în râul Iordan. În felul acesta nouă ni se propune spre reflecţie o temă fundamentală a Sfintei Scripturi, cea a chemării, a alegerii în vederea unei misiuni. Poporul lui Israel a fost ales dintre toate popoarele în vederea mântuirii lor. Această alegere este, aşadar, strâns legată de o misiune; de o misiune universală. Legătura dintre alegere şi misiunea universală se verifică cel mai bine în Isus, uns cu Duhul Sfânt pentru a ridica păcatul lumii (v. Evanghelia zilei).

În contemplarea Slujitorului, creştinul descoperă totodată exigenţele propriei sale chemări atât în raport cu Poporul ales cât şi cu persoana lui Isus. Misiunea Slujitorului se desăvârşeşte în Biserică, Trupul mistic al lui Cristos. Primirea Duhului Sfânt de către creştin are în vedere "conformarea" sa cu Cristos împreună cu care va avea de ridicat şi ispăşit păcatul lumii.


Ioan îl vede pe Isus venind spre el şi zice: "Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii... Eu nu-l cunoşteam, dar ca să fie arătat El lui Israel, de aceea am venit eu botezând cu apă... Acela care m-a trimis să botez cu apă mi-a spus: Peste cine vei vedea Duhul coborându-se şi rămânând asupra lui, Acesta este Cel care botează cu Duhul Sfânt. Şi eu am văzut şi dau mărturie că Acesta este Fiul lui Dumnezeu". (In 1,29-34)

Isus este prezentat, în fragmentul celei de-a doua duminici de peste an, ca fiind făuritorul creaţiei celei noi. Într-adevăr, referinţa la Miel e menită să ne readucă în memorie atât figura mielului pascal (Ex 12) care, prin sângele său uns pe uşorii uşilor unde se aflau evreii, i-a salvat de urgia Răzbunătorului, cât şi pe cea a mielului dus la înjunghiere (Is 53) care a luat asupra sa fărădelegile noastre. În ambele cazuri jertfa avea drept scop nu doar o eliberare ci mai ales o re-naştere/re-creare ca popor sau ca persoană. Această prezentare este susţinută de către acel admirabil crescendo construit de către evanghelistul Ioan care, în prezentare, porneşte de la omul Isus (v. 29) pentru a ajunge la expresia Fiul lui Dumnezeu (v. 34). Ca Fiu al lui Dumnezeu, omul Isus este investit să înfăptuiască noua creaţie. El va realiza acest lucru înlăturând ceea ce denatura prima creaţie. Purificare pe care o va realiza nu este alta decât aceea prevestită în programul Slujitorului lui Dumnezeu.

Sursa: www.ProFamilia.ro


Contor Accesări: 1492, Ultimul acces: 2026-09-27 03:51:58