Grupurile schismatice se întorc acasă[2008-01-13]La șase luni după ce Papa Benedict al XVI-lea a dat scrisoarea apostolică prin care extinde dreptul de folosire a Misalului din 1962, Vaticanul consideră că se văd deja roadele reconcilierii cu catolicii care au obiectat vizavi de reformele liturgice ale Conciliului Vatican II. "Summorum Pontificum", care permite o mai largă utilizare a Liturghiei în limba latină, considerând-o pe aceasta "forma extraordinară". Scrisoarea, emisă ca "motu proprio" (din propria inițiativă), a atras atenția asupra situației grupurilor schismatice - precum Societatea Sf. Pius al X-lea - care refuză să celebreze Liturghia "Novus Ordo" stabilită de Vatican II.Cardinalul Dario Castrillon Hoyos a declarat pentru Zenit că în urma documentului din 7 iunie un grup a cerut deja întoarcerea la deplina comuniune cu Biserica. Prelatul, ca președinte al Comisiei Pontificale Eccelsia Dei, este oficialul Vaticanului însărcinat cu facilitarea întoarcerii la comuniunea eclezială deplină a celor ce aparțin de Societatea Sf. Pius al X-lea, fondată de Arhiepiscopul Marcel Lefebvre. "Am primit deja răspunsuri la scrisoarea apostolică", a declarat Cardinalul. "Aici în Roma avem o comunitate care a cerut să se întoarcă și am început deja negocierile pentru refacerea unității." Cereri vin din lumea întreagă: "Mulți credincioși ne-au contactat, în scris sau telefonic, cerând comuniunea deplină." Cardinal Castrillon Hoyos a ținut să clarifice statutul membrilor Societății Sf. Pius al X-lea datorat excomunicării date de Vatican în 1988, în urma gestului schismatic al lui Lefebvre de consacrare ilicită a patru Episcopi. El a explicat: "Excomunicarea pentru consacrarea făcută fără permisiunea Papei îi afectează doar pe Episcopii care au făcut consacrarea și pe Episcopii care au primit consacrarea episcopală în această formă ilicită, dar nu și pe preoți sau pe credincioși. Doar acești Episcopi au fost excomunicați." Conform prelatului, ceea ce este nevoie acum este "refacerea țesăturii ecleziale, deoarece frații noștri sunt toți oameni de bună voință, oameni care doresc să fie discipoli ai lui Isus." "În acest moment", a continuat el, "cu puțină umilință, cu puțină generozitate, putem să ne întoarcem la comuniunea deplină, iar credincioșii doresc aceasta deoarece nu vor să participe la slujbe unde preotul este suspendat iar Biserica nu îi permite să celebreze Liturghia și să spovedească - astfel că credincioșii doresc această întoarcere." Cardinal Castrillon Hoyos a spus că speră că toți cei implicați vor continua "să lucreze cu Sfântul Părinte pentru a reface această unitate pentru ca acești oameni buni să aibă parte de roadele sfințeniei care vine din comuniunea cu unica Biserică a lui Cristos, fondată pe Petru și pe Succesorii lui." Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1864, Ultimul acces: 2026-07-28 16:23:51
|
Timp total: 0.03s...
[]:1