© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.04s...
Sfânta Familie[2008-01-03]pr. Anton IştocNe plângem de multe ori că în viaţă întâlnim foarte multe dificultăţi, neplăceri, obstacole neprevăzute în drumul nostru, complicaţii neaşteptate, imprevizibile şi supărătoare, chiar dacă uneori sunt alcătuite din lucruri mici, din banalităţi care sunt suficiente să arunce în aer proiectele noastre... Totdeauna există ceva ce nu merge! Mereu suntem condiţionaţi de alţii, de ceea ce fac alţii (mai ales cei puternici şi atotputernici) şi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Şi să n-o mai spun că în aceste situaţii acuzăm şi ne războim cu aceştia sau aceia, cu viaţa şi cu destinul... şi chiar cu bunul Dumnezeu! Nu ştiu care sunt gândurile fiecăruia în faţa imaginii sfântului Iosif aşa cum este prezentată în Evanghelia de astăzi. "Vor să-l ucidă pe Isus, fugi în Egipt!": iar Iosif porneşte şi merge în Egipt împreună cu Maria şi copilul Isus. "Irod a murit, întoarce-te în Israel!": iar Iosif reporneşte şi se întoarce în Palestina. Dar în Iudeea domneşte Arhelau, fiul lui Irod în care nu poate avea încredere şi siguranţă: atunci pleacă în Galileea... Toate acestea fără să spună nici o vorbă. Această răbdare aşa de docilă, această ascultare aşa de tăcută a lui Iosif, aproape că ne irită... Văzând că nu protestează el, parcă ne vine să protestăm noi. Dar cum? Oare nu era Isus "Fiul lui Dumnezeu"? Oare este posibil ca Dumnezeu să nu poată evita pentru Maria şi Iosif toate aceste complicaţii şi neplăceri? Tocmai aici este problema. Dacă Naşterea Domnului, Crăciunul înseamnă că Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om, aceasta înseamnă că Isus a împărtăşit întru totul - cu excepţia păcatului - condiţia umană. Întru totul, aici înţelegându-se şi neplăcerile şi contrarietăţile care fac parte din viaţa tuturor şi mai ales a celor săraci. Astfel se face că Isus a împărtăşit şi acea situaţie care - bine sau rău - caracterizează orice existenţă umană: relaţia necesară, "legătura" inevitabilă care există între viaţa fiecăruia şi cea a celorlalţi. Un "datum de facto" constitutiv şi esenţial al condiţiei umane, căreia familia îi este însuşi simbolul: prima şi cea mai fundamentală expresie. Şi tot aşa şi Isus i-a trăit experienţa în persoană. Fiecare dintre noi are un nume şi un prenume. Prenumele arată personalitatea noastră individuală; în schimb numele manifestă legătura noastră cu ceilalţi, începând de la cei care ne-au dat viaţa: primul inel al inserării noastre personale în toată reţeaua raporturilor umane. La rândul lor, părinţii noştri s-au născut din bunicii noştri şi aşa mai departe. De aceea, familia reprezintă legătura concretă a inserării noastre şi în istorie: inevitabil, fiecare generaţie poartă în sine "moştenirea" ca să zicem aşa, a generaţiilor precedente. Evanghelia luată din sfântul Matei ne prezintă într-un mod foarte special acest raport profund dintre Isus şi istoria trecută a poporului său, prin istoria familiei sale. Ca şi Moise, şi Isus este persecutat şi salvat în copilăria sa; ca şi Iacob, şi Isus merge în Egipt; ca şi poporul lui Israel, şi Isus este "chemat din Egipt" pentru a se reîntoarce în ţara promisă... În felul acesta Isus retrăieşte oarecumva personal evenimentele din vechime ale poporului său: în el "se împlinesc" Scripturile - notează de mai multe ori evanghelistul - în el se revelează şi se împlineşte pe deplin planul lui Dumnezeu. Un plan care priveşte nu numai pe poporul lui Israel, dar întreaga omenire. Acum, noi creştinii, suntem chemaţi să trăim conştient existenţa noastră zilnică după modelul lui Isus din Nazaret şi al familiei sale, pentru ca să se împlinească în noi planul lui Dumnezeu, iar noi înşine să devenim la rândul nostru instrumentele actualizării sale în lume. Desigur, nu visând cine ştie ce mari lucruri - pe care nu le vom face niciodată... - dar "îmbrăcându-ne în milostivire, bunătate, umilinţă, blândeţe şi răbdare" (cf. Lectura a doua) în raporturile reciproce unii cu alţii şi în micile lucruri de fiecare zi, începând de la casa noastră. Întrucât, dacă domneşte în viaţa noastră principiul dragostei ("dar mai presus de toate", spune sfântul Paul), Domnul poate săvârşi lucruri mari şi prin micimea şi "normalul" vieţii noastre zilnice, cu toată povoara muncii, preocupărilor şi contrarietăţilor sale. Sursa: www.ProFamilia.ro Contor Accesări: 2057, Ultimul acces: 2026-09-23 23:17:13
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1
